S-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, şi au zis: Domnule, am vrea să vedem pe Isus.
O, cât de zguduitor este strigătul acesta care cu urechile sufletului îl poţi auzi ca pe un tânguitor geamăt, al întregii omeniri,
ca pe o cutremurătoare poruncă, spre toţi vestitorii Evangheliei şi ca pe cea mai mare şi mai adâncă nevoie a tuturor sufletelor omenirii întregi.
De nimic n-are atât de multă nevoie orice suflet omenesc ca de Hristos, după nimic nu strigă sufletul fiecărui om cu o sete mai arzătoare, ca după Isus, cu o sete mai mare decât setea de El.
Nici o fericire nu-i mai mare ca prezenţa lui Hristos între noi
şi nici o nefericire nu-i mai mare ca lipsa Lui.
Numai puţin dacă avem deschişi ochii unei minţi adevărate, putem citi pe faţa chinuită a întregii omeniri şi a fiecărui om în parte dureroasa lipsă de Hristos.
Toate lipsurile tuturor oamenilor sunt numai din cauza lipsei lui Hristos din ei şi dintre ei.
În ochii sufleteşti ai tuturor nu se poate citi nimic mai puternic decât adânca lor trebuinţă:
- Am vrea să vedem pe Isus!
Setea cu care bieţii oameni urmăresc evenimentele,
setea cu care cercetează bisericile,
setea cu care citesc cărţile,
setea cu care caută auzirea Cuvântului,
setea cu care aşteaptă şi doresc pe vestitorii Domnului,
setea aceasta sub toate formele ei, nu este altceva decât marea trebuinţă a sufletului omenesc de a-L vedea pe Isus, de a-L afla şi a-L avea pe Dumnezeu.
În lumea aceasta au fost mulţi oameni mari, multe nume vestite, mulţi îndrumători aleşi...
Omenirea a avut mulţi binefăcători în toate timpurile, care i-au căutat fericirea, prin tot ce au crezut ei că-i pot ajuta şi uşura viaţa omenirii şi oamenilor pe pământ.
Dar cei mai mari binefăcători ai omenirii au fost în toate timpurile şi în toate locurile, acei care le-au arătat oamenilor pe Hristos.
Acei care nu numai cu cuvântul lor puternic, luminos şi fierbinte,
dar mai ales, cu viaţa lor curată, binefăcătoare şi smerită,
au arătat strălucit şi vrednic pe Hristos Viu şi Adevărat, în faţa semenilor lor.
Chemându-i la cunoaşterea, la părtăşia şi la mântuirea Lui în aşa fel încât toţi cei care i-au văzut pe ei L-au auzit pe El.
Şi cine s-a luat pe urmele lor au ajuns fericiţi la Hristos (Filip. 3, 17; 1 Cor. 11, 1; 1 Tes. 1, 6).
Frate vestitor al lui Hristos şi păstor al sufletelor dornice după hrana Lui,
te rog ia bine seama la nevoia turmei pe care o păstoreşti
şi la cea mai arzătoare rugăminte pe care ţi-o fac cei ce vin să te vadă,
şi cei ce vin să te asculte. Auzi glasul sufletelor lor zicându-ţi:
- Am vrea să-L vedem pe Isus, am vrea să-L ascultăm pe Hristos...
Ascultă această strigare dureroasă şi adâncă!
Poartă-te în aşa fel,
vorbeşte în aşa fel,
ai grijă să umbli totdeauna în aşa fel,
încât ascultătorii tăi să spună în urma ta, nu ce frumos ai vorbit tu, ci ce minunat este Isus!
Un vestitor al Domnului printre păgâni nu ştia cum să mai spună unor suflete cât de Bun este Isus, ci odată le-a zis:
- Isus este... aşa ca mine...
Atunci toţi bieţii păgâni care îl cunoşteau pe acest credincios şi vedeau viaţa lui, au strigat:
- Atunci iubim şi primim pe Isus!
- O, să dea Bunul Dumnezeu ca toţi cei care vorbesc în Numele lui Isus,
şi toţi cei care stau în slujba Evangheliei Lui,
şi toţi cei care se ridică să îndrume sufletele spre viaţă,
- să-L mărturisească pe Isus cu o asemenea putere şi roadă, încât toţi să-L vadă pe El în ei.
Facă Domnul ca toţi care se vor întoarce de la auzirea cuvintelor noastre, să poată spune cu bucurie: am văzut pe Isus.
Slavă veşnică Ţie Doamne Lumina şi Bucuria sufletelor noastre,
Slavă Ţie care umpli orice gol,
care saturi orice foame
şi îndestulezi orice trebuinţă.
Slavă Ţie care nu încetezi să ni Te dăruieşti spre potolirea tuturor nevoilor noastre.
Tu eşti Lumina după care însetează cunoaşterea noastră,
Tu eşti Apa cea Vie după care alergăm,
Tu eşti Pâinea de care flămânzim cu toţii,
Tu eşti Fericirea adevărată...
- dar pentru că nu Te vedem,
pentru că nu avem cine să ni Te arate cu putere,
mulţi dintre noi căutăm fericirea noastră în altcineva...
O căutăm unde n-a fost niciodată şi nu va fi niciodată.
O căutăm în bani, în avuţii, în glorie, în slava acestei lumi, în plăcerile dezgustătoare ale păcatului -
şi ne amăgim astfel rând pe rând deznădăjduiţi unii după alţii.
Binecuvântaţi să fie veşnic acei mari binefăcători ai noştri care ni Te arată pe Tine Isuse, şi care luptă, aleargă, suferă şi se jertfesc în Dumnezeiasca datorie de a ni Te arăta nouă tuturor pe Tine, adică toate feţele Tale frumoase: iubirea Ta, răbdarea Ta, lumina Ta, mântuirea şi pilda Ta.
Te rugăm sporeşte tot mai mult numărul acesta printre noi Doamne Isuse,
căci dintre toţi binefăcătorii noştri aceştia sunt cei mai mari şi cei mai puţini.
Amin.