Foto Traian Dorz

Anii trec ca norii

Traian Dorz - Cântările din Urmă

Anii trec ca norii, perii-ncărunţesc,
vremurile-s altfel, totul e-n schimbare,
zilnic se preface tot ce-i pământesc
- numai Adevărul este-acelaşi soare.
Iarba se usucă, frunza cade iar
apa-şi face vaduri, altele întruna,
peste toate-n lume plânge-un în zadar
- numai în iubire cântă-un totdeauna!
Vara arzi în soare, iarna arzi în ger,
ce te-ncântă astăzi, mâine ţi-e povară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier
- numai conştiinţa sfântă e uşoară.
Toţi sunt ca şi tine: slabi şi schimbători
cei aproape astăzi, sunt departe mâne
oamenii, ca anii-s aburi trecători
- numai Domnul Singur neschimbat rămâne.
... Nu-ţi lega de nimeni inima acum
ca să nu ţi-o smulgă ruperea ce vine
leagă-ţi-o de Domnul - lumea-i vis şi fum
Singur El rămâne veşnic lângă tine!