Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ.
Clipa cât S-a ridicat Isus, ca să le spună privindu-i în ochi, cuvintele de mai sus, - a fost de-ajuns pentru conştiinţele lor.
Unii spun că Mântuitorul, cunoscând păcatele ascunse ale fiecăruia dintre cei care nu încetau să-L întrebe, după cum se apropiau de El, le scria fiecăruia păcatele pe care le săvârşiseră.
Astfel, fiecare simţindu-se descoperit şi cu nelegiuirea sa dată pe faţă,
se retrăgea înapoi ruşinat şi îngrozit.
Uneori e penibil să priveşti prăbuşirea oamenilor mândri şi îngâmfaţi.
Îţi pleci ochii sau îţi întorci faţa de la o astfel de privelişte, spre a nu le mai mări şi prin aceasta, chinul, şi aşa destul de amar.
Orice om simţit, când vede o cădere pe care n-o poate împiedica, îşi fereşte privirea ca să nu se bage de seamă că a văzut.
Când cade cineva, îl ustură uneori mai mult privirea celor care s-au uitat la el, şi râd, decât mâna care poate şi-a rupt-o căzând.
Toată trufia fariseilor se prăbuşea atunci în ruşine şi în noroi.
Mântuitorul scria fiecăruia,
îi scria şi tăcea,
îi spunea numai personal în scris, oricui îl avea în faţă, ceea ce era nevoie să-i spună aceluia.
Îi spunea fiecăruia în aşa fel ca să nu afle şi alţii păcatul care i-l descoperea.
Îi spunea numai lui, nu şi altora.
Dacă i-ar fi spus fiecăruia, cu graiul în auzul tuturor, ar fi lucrat nu numai neînţelept, dar şi nefolositor.
Oamenii adesea suferă să le spui orice mustrare în ascuns, dar resping orice sfat dat în public. Fiecare căutând să pară mult mai înţelept decât este şi mult mai nepăcătos decât se ştie.
Domnul Isus a ştiut aceasta, de aceea a lucrat aşa. Şi iată ce bine a făcut.
Dacă vreţi cu adevărat îndreptarea cuiva, atunci faceţi şi voi ca Domnul:
- Spuneţi numai personal vinovatului, şi numai lui ceea ce ştiţi despre el.
- Spuneţi cu grijă şi cu înţelepciune, alegând momentul potrivit şi locul potrivit.
- Spuneţi-i cu blândeţe, cu iubire şi cu durere, adică: simţit şi stăruind cu blândeţe, cu milă şi răbdare de fiecare om (Fap. Ap. 20, 31).
În altfel, nu numai că nu va primi nimic, dar prefăcătoria şi trufia lui rănite, se vor ridica mânioase şi nimicitoare, împotriva voastră spre a se răzbuna.
În ascuns orice om oricât de rău ar fi el, uneori primeşte cu răbdare, să-i spui mustrarea oricât ar fi de aspră,
dar pe faţă nu primeşte cu bucurie mustrarea adesea, nici omul cel mai bun.
Aşa este inima omenească.
Doamne şi Mântuitorul nostru,
Te rugăm dăruieşte tuturor credincioşilor Tăi slujitori o adâncă iubire şi cunoaştere, pentru cei la care i-ai trimis Tu să-i îndrume sau să-i ridice,
spre a-i putea mântui pe toţi prin dragoste şi prin adevăr.
Te rugăm, fă ca totdeauna atât mustrarea cât şi sfătuirea să fie făcute cinstit şi înţelept,
blând, cald şi iubitor,
ca să poată fi cu folos şi pentru cel ce o dă şi pentru cel ce o primeşte.
Amin.