Aș vrea ca-n focul unic
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Aș vrea ca-n focul unic de-aprins și uriaș
al Dragostei și Jertfei, la cea mai naltă pară,
să-mi pot topi ființa, pân-la a fi părtaș
desăvârșit de una cu tot ce-o să mă ceară.
Cu-o inimă-ncălzită în flăcări pân-la alb
fierbinte și curată să-nvălui lumea-ntreagă,
cu fiecare faptă s-aduc un calm și cald
balsam pentru-o durere ce plânge și
se roagă.
Să-mi contopesc ființa cu neamul meu erou
cu-a lui însângerată istorie slăvită,
ca să mă nalț cu dânsul
prin nașterea din nou
spre Ziua
și Cununa
și Plata strălucită...
Aș vrea,
- dar nu pot face să sufăr mai puțin,
iubind mai cu măsură
și dând mai cu cruțare:
- cămara-i tot mai goală,
dar drumu-i tot mai plin
tot mai puțin oleiul,
iar para tot mai mare!...
- O Doamne fă să ardă așa pân-la sfârșit
să se împartă darnic, cu dragoste, și toată!
- Iar când n-o să mai aibă nimic nedăruit
atuncea să se stingă, -
puternic
dintr-o dată!