
Aşa îmi poartă paşii
Traian Dorz - Cântarea Biruinței
... Aşa îmi poartă paşii Isuse, pe-a Ta cale,
să vezi a mele urme călcând pe ale Tale,
ca toţi câţi vin în urmă, privindu-mă pe mine,
călcând pe-a Tale urme s-ajungă lângă Tine.
Aşa să-mi faci Cuvântul Isuse către lume
să-L recunoşti că poate spre Tine să îndrume,
ca toţi câţi mi-L ascultă, urmând a mea povaţă
ţinând a mele-ndemnuri, să afle-a Ta viaţă.
Aşa-mi fă pilda vieţii pentru urmaşi Isuse,
să semene-amândouă, cu a Ta, alături puse,
ca toţi privindu-mi moartea sfârşită în putere,
urmându-mi felul vieţii, s-ajungă-a Ta-nviere.
... Aşa va fi Isuse, cât eu mă ţin de Tine,
puterea Ta cerească va locui şi-n mine,
când Tu-mi eşti Rădăcina şi Trunchiul vieţii mele,
tot ce port eu pe ramuri, s-a-Tale roade grele!