
Ascultă pururi glasul
Traian Dorz - Cântările Eterne
Ascultă pururi glasul
cel tainic când îți spune
că-i vremea-nvățăturii
și vremea faptei bune
și vremea rugăciunii
și vremea pocăinței
- ferice-i cel ce-ascultă
de-ndemnul conștiinței.
Orice-ndemn, orice-ndemn frumos
vine din Hristos
să-l asculți, să-l asculți grăbit
și ești fericit.
Iubește-ți pururi munca
urând a lenei cale
fă bine, până-n ziua
și ceasul morții tale
nu judeca pe nimeni
cât nu știi a lui viață
cuvântu-nțelepciunii
ascultă-l când te-nvață.
Când semenii te caută,
- și Dumnezeu te vrea
urmează bunătatea
în tot ce-ți cere ea
acela-i înțeleptul
ce-nvață ne-ncetat
și umblă în lumină
și fuge de păcat.