Foto Traian Dorz

Ascultă-ți glasul

Traian Dorz - Cântări Nemuritoare

Ascultă-ți glasul conștiinței
că-n el e glasul lui Hristos
- Lumină-ți este pretutindeni
când ți-e năuntrul luminos!
Urmează-ți îndrumarea cinstei
c-acesta-i drum adevărat
- curat și fericit ți-e totul
când cugetul ți-l ai curat!
Pătrunde-ți tainele vieții
cu limpezi și cerești vederi
- înțelepciunea este-n tine
sau nu mai este nicăieri.
Alege-ți bine de-orice dată
ce să arunci și ce să crezi
- măsura dreaptă este-n tine
numai s-o vezi și s-o urmezi.
Cinstește-ți numele și fața
când vrei să taci ori să răspunzi,
- tot adevăru-i lângă tine
numai să vrei să nu-l ascunzi.
Privește-ți ca și unic harul
etern pe lângă care treci
- pe Dumnezeu Îl afli-acuma
sau nu-L mai afli-n veci de veci!
Articol 142 din 235
Folosește săgețile ← → pentru navigare