
Aşteaptă
Traian Dorz - Cântări de Drum
Aşteaptă-n fiecare ceas,
priveşte-n fiecare zare,
ascultă fiecare glas
că nu ştii Domnul când ţi-apare.
Deschide uşa ta oricui
dă-ţi pâinea ta oricui ţi-o cere
oricui ţi-aşteaptă mila du-i
fărâma ta de mângâiere.
Căci după ce primeşti sau dai
sau saturi sau îmbraci cu milă
vei auzi cerescul grai
de după faţa cea umilă.
Şi nu-i mai sfânt fior şi nu-s
trăiri mai binecuvântate
decât să vezi că lui Isus
I le-ai făcut acestea toate!