Au atacat cârciuma și hora
Pr. Iosif Trifa - Fricoșii
O pildă de vitejie de pe fronturile Oastei
Slăvit să fie Domnul! Fronturile Oastei sunt pline de luptători din care a pierit frica. Sunt pline de ostași care îndrăznesc în Numele Domnului și biruie. Ne-ar trebui o carte întreagă să dăm astfel de pilde frumoase. Vom da o seamă din ele în Cartea Biruințelor. Aici amintim, pe scurt, numai una.
În foaia noastră «Isus Biruitorul» s-a publicat mult-grăitorul raport de mai jos:
„Suntem în Sărbătorile Crăciunului, atât de dulci și scumpe sufletului nostru.
Dar satul vuiește de zgomote. El ține să petreacă așa «după cum a apucat», cu jocuri și beții. Și mai ales tineretul, care nu cunoaște pe Iisus...
Și, în bucuria noastră curată de la Crăciun, ne-am gândit și la ei. Ne-am zis: Iată, ei petrec fără Dumnezeu. Hai să mergem să le vestim pe Iisus și să-i chemăm la Domnul adevăratei bucurii. Și, după ce, la casa unui frate, am făcut un popas de rugăciune, am plecat la ei, la ospățul lor... Am ajuns. Aici, vuiet mare! Joc, chiote, strigăte, râsete, beție, destrăbălare... Ne înfioară această petrecere.
Nu mai călcasem nici unul, de ani de zile, pragul lor, și acum numai ne dăm seama în ce iad îngrozitor sunt. Intrarea noastră are darul să vestejească puțin buna dispoziție a jucătorilor. Nu le place... Parcă sunt strânși în clește. Numai cât nu se aude strigătul gadareanului: «Ce avem noi a face cu Tine?...».
Veniră și de pe stradă curioși... Noi am ocupat un colț de odaie și ne pregătim de luptă.
Muzica încetează... Hora se oprește... Începem noi cu cântarea «Eu pentru voi murii!» Se făcu deodată liniște mare și apoi zgomotul reîncepu. Se formară îndată două tabere. Unii fac cerc în jurul nostru și ascultă, alții cântă și strigă... Noi cântăm înainte: «V-am dat ca viață viața Mea, dar ce faceți din ea?... / V-am scos din moarte și necaz, dar voi ce-Mi faceți az’?». Și cântarea urmează înainte ca o blândă mustrare.
Era o mustrare dulce pe care le-o trimitea Iisus, la timp și loc potrivit.
O scurtă chemare le face fratele Marini și răsună imnul: «Naintea Ta, Iisus iubit».
Cântăm «Mai lângă Domnul». Unii cântă cu noi... Ceilalți sunt tot mai năcăjiți. Nu mai pot suferi prezența noastră acolo. Sunt disperați că nu-și mai pot petrece. Fratele Ilie pune problema morții, care n-alege. Deci tinerii n-au dreptul să stea departe de mântuire... «fiindcă mai au vreme».
În timpul când noi Îl vesteam pe Domnul, a intrat și un om vârstnic (însurat, cu mulți copii) care îi îndemna cu stăruință pe tineri: «Dați-i afară și vă dau o vadră de vin!». Nu ni s-a întâmplat însă nici o vătămare, căci Domnul a fost cu noi. Am îndrăznit în Numele Lui și am biruit.
Ioan Marini - Săsciori, Alba”