Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă.
Adevărata credinţă, ca şi adevărata dragoste, nu mai cunoaşte niciodată frica.
Nu ştiu, Dumnezeu ştie, dar parcă îmi vine să spun că cine a ajuns să fie stăpânit puternic de frică, n-a avut niciodată dragoste adevărată. S-a adeverit astfel că adevărată era în el frica, şi nu Dumnezeu.
Cine a ajuns să se retragă din lupta înflăcărată şi fericită a lui Hristos - acela parcă n-a avut niciodată nici înainte credinţă.
Căci unde a fost odată o adevărată credinţă, - parcă aceasta nu poate sfârşi cu nici un preţ, în renunţarea la slava credinţei,
şi unde a fost o adevărată dragoste, parcă aceasta nu se poate înceta de tot, în moleşeala fricii sau în mlaştina descurajării.
Ci dacă au strălucit cândva şi în cineva o vreme, credinţele şi iubirile acelea care s-au putut prăbuşi apoi, - strălucirea lor se dovedeşte a fi fost înşelătoare.
Precum stelele care se văd căzând, nu au fost niciodată stele statornice şi nici nu sunt stele, fiindcă stelele statornice nu cad niciodată, ele rămân mereu sus, şi nu-şi lasă nici locul şi nici slujba lor.
Stelele cele ce cad, nu sunt stele,
ci numai nouă ni se pare că au fost.
Ce cutremurător de serioasă este cernerea vieţii acesteia, pentru credinţa sufletelor,
şi pentru păstrarea făgăduinţei mântuirii
şi pentru verificarea statorniciei noastre faţă de Dumnezeu.
Iată cât de mulţi eram noi odată când am pornit la început, pe urmele lui Hristos în Lucrarea Lui, la chemarea Sa!
Şi cât de mulţi au fost luaţi în curând de vânturile şi de furtunile pe care le-am întâlnit şi de cernerile încercărilor prin care am trecut!
O foarte mare parte dintre noi au fost luaţi de suflul fricii şi apoi împinşi în întunericul unor înşelătoare adăposturi,
acestea de fapt, nu sunt prudenţe,
ci lepădări.
Versetul de mai sus, arată o stare foarte tristă şi care se repetă mereu:
... chiar din fruntaşi mulţi au crezut,
dar de frică nu-L mărturiseau...
O, fruntaşi ai Lucrării lui Dumnezeu care nu-L mărturisiţi pe Hristos acum,
din pricină că frica v-a cuprins inimile şi v-au împins în lepădări,
- ce tristă este starea voastră acum!
Ce amăgitoare vă sunt gândurile şi ce zadarnică vă este prudenţa.
- Credeţi voi că dacă Domnul va vrea să vă pună în cuptor, ascunzişul vostru va fi scutit de flăcări? Sau că suferinţa pentru Hristos este o ruşine?
Credeţi voi că dacă Domnul v-a chemat la o lucrare şi voi n-o faceţi, - nu ştie El de asta?
Credeţi voi - că dacă El vă trimite la vreo Ninive, iar voi nu mergeţi,
sau dacă vă cere o jertfă, iar voi o refuzaţi,
- veţi scăpa?
Nu are oare Dumnezeu o mie de căi prin care să vă arunce în mâinile acelora de care vă este frică?
Dacă voi vă temeţi mai mult de oameni decât de Hristos?
Credeţi voi că n-are Dumnezeu mijloace să vă ia din mâini idealul pentru care v-aţi dezlipit de El?
Sau comoditatea pentru care aţi renunţat la lupta Lui?
Sau viaţa aceasta netrebnică, pentru care sunteţi gata să vă luaţi ochii de la cealaltă?
O, fruntaşi ai Lucrării lui Hristos,
unde vă este mintea sănătoasă, când lăsaţi să vă întunece frica de oameni,
sau teama de viitor?
Nu-i oare acesta cel mai trist faliment al luptei şi al credinţei voastre?
De ce oare tocmai voi care ştiţi cel mai mult despre aceasta, - le credeţi cel mai puţin?
Şi până când oare vă veţi teme mai mult de oameni şi de năluci decât de Dumnezeu?
O, Dumnezeule Atotputernic, căruia toate Îţi sunt cu putinţă, ai milă de toţi copiii Tăi,
ai milă, când începe să bântuie în rândurile lor molima fricii
şi vindecă-i de ea.
Ai milă mai ales de fruntaşii poporului Tău Doamne,
căci mai ales aceştia cad cel mai adesea în ghearele monstrului acestuia de carton,
care pare leu înfuriat,
deşi nu-i decât o arătare închipuită,
căci niciodată n-a putut face nimic acelora ce nu s-au înspăimântat de el.
Ai milă de fruntaşii noştri care mergeau cândva atât de frumos în fruntea Lucrării Tale Doamne Isuse,
dar care acum tremură înghesuiţi şi ascunşi în felurite unghere şi nu le este ruşine de Tine, ci mai pot suporta şi mai pot sta unde li se pare că sunt adăpostiţi.
Fă-i Doamne Isuse să vadă ce frumoasă este lupta Ta,
lupta spre slava Numelui Tău,
spre înălţarea poporului nostru,
spre însănătoşirea vieţii morale,
spre triumful păcii, libertăţii, cinstei, adevărului
şi pentru fericirea tuturor oamenilor de pretutindeni,
începând cu poporul nostru şi cu familia noastră mai întâi.
Şi văzând aceasta să se sature de toropeala somnolentă şi de ruşinea fricii, şi venind în fruntea coloanelor Tale, să ajungă iarăşi frumoşi şi strălucitori, prin nevinovăţie şi curaj.
Amin.