Totuși, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El; dar de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă.
Adevărata credință, ca și adevărata dragoste, nu mai cunoaște niciodată frica.
Nu știu, Dumnezeu știe, dar parcă îmi vine să spun că cine a ajuns să fie stăpânit puternic de frică, n-a avut niciodată dragoste adevărată. S-a adeverit astfel că adevărată era în el frica, și nu Dumnezeu.
Cine a ajuns să se retragă din lupta înflăcărată și fericită a lui Hristos - acela parcă n-a avut niciodată nici înainte credință.
Căci unde a fost odată o adevărată credință, - parcă aceasta nu poate sfârși cu nici un preț, în renunțarea la slava credinței,
și unde a fost o adevărată dragoste, parcă aceasta nu se poate înceta de tot, în moleșeala fricii sau în mlaștina descurajării.
Ci dacă au strălucit cândva și în cineva o vreme, credințele și iubirile acelea care s-au putut prăbuși apoi, - strălucirea lor se dovedește a fi fost înșelătoare.
Precum stelele care se văd căzând, nu au fost niciodată stele statornice și nici nu sunt stele, fiindcă stelele statornice nu cad niciodată, ele rămân mereu sus, și nu-și lasă nici locul și nici slujba lor.
Stelele cele ce cad, nu sunt stele,
ci numai nouă ni se pare că au fost.
Ce cutremurător de serioasă este cernerea vieții acesteia, pentru credința sufletelor,
și pentru păstrarea făgăduinței mântuirii
și pentru verificarea statorniciei noastre față de Dumnezeu.
Iată cât de mulți eram noi odată când am pornit la început, pe urmele lui Hristos în Lucrarea Lui, la chemarea Sa!
Și cât de mulți au fost luați în curând de vânturile și de furtunile pe care le-am întâlnit și de cernerile încercărilor prin care am trecut!
O foarte mare parte dintre noi au fost luați de suflul fricii și apoi împinși în întunericul unor înșelătoare adăposturi,
acestea de fapt, nu sunt prudențe,
ci lepădări.
Versetul de mai sus, arată o stare foarte tristă și care se repetă mereu:
... chiar din fruntași mulți au crezut,
dar de frică nu-L mărturiseau...
O, fruntași ai Lucrării lui Dumnezeu care nu-L mărturisiți pe Hristos acum,
din pricină că frica v-a cuprins inimile și v-au împins în lepădări,
- ce tristă este starea voastră acum!
Ce amăgitoare vă sunt gândurile și ce zadarnică vă este prudența.
- Credeți voi că dacă Domnul va vrea să vă pună în cuptor, ascunzișul vostru va fi scutit de flăcări? Sau că suferința pentru Hristos este o rușine?
Credeți voi că dacă Domnul v-a chemat la o lucrare și voi n-o faceți, - nu știe El de asta?
Credeți voi - că dacă El vă trimite la vreo Ninive, iar voi nu mergeți,
sau dacă vă cere o jertfă, iar voi o refuzați,
- veți scăpa?
Nu are oare Dumnezeu o mie de căi prin care să vă arunce în mâinile acelora de care vă este frică?
Dacă voi vă temeți mai mult de oameni decât de Hristos?
Credeți voi că n-are Dumnezeu mijloace să vă ia din mâini idealul pentru care v-ați dezlipit de El?
Sau comoditatea pentru care ați renunțat la lupta Lui?
Sau viața aceasta netrebnică, pentru care sunteți gata să vă luați ochii de la cealaltă?
O, fruntași ai Lucrării lui Hristos,
unde vă este mintea sănătoasă, când lăsați să vă întunece frica de oameni,
sau teama de viitor?
Nu-i oare acesta cel mai trist faliment al luptei și al credinței voastre?
De ce oare tocmai voi care știți cel mai mult despre aceasta, - le credeți cel mai puțin?
Și până când oare vă veți teme mai mult de oameni și de năluci decât de Dumnezeu?
O, Dumnezeule Atotputernic, căruia toate Îți sunt cu putință, ai milă de toți copiii Tăi,
ai milă, când începe să bântuie în rândurile lor molima fricii
și vindecă-i de ea.
Ai milă mai ales de fruntașii poporului Tău Doamne,
căci mai ales aceștia cad cel mai adesea în ghearele monstrului acestuia de carton,
care pare leu înfuriat,
deși nu-i decât o arătare închipuită,
căci niciodată n-a putut face nimic acelora ce nu s-au înspăimântat de el.
Ai milă de fruntașii noștri care mergeau cândva atât de frumos în fruntea Lucrării Tale Doamne Isuse,
dar care acum tremură înghesuiți și ascunși în felurite unghere și nu le este rușine de Tine, ci mai pot suporta și mai pot sta unde li se pare că sunt adăpostiți.
Fă-i Doamne Isuse să vadă ce frumoasă este lupta Ta,
lupta spre slava Numelui Tău,
spre înălțarea poporului nostru,
spre însănătoșirea vieții morale,
spre triumful păcii, libertății, cinstei, adevărului
și pentru fericirea tuturor oamenilor de pretutindeni,
începând cu poporul nostru și cu familia noastră mai întâi.
Și văzând aceasta să se sature de toropeala somnolentă și de rușinea fricii, și venind în fruntea coloanelor Tale, să ajungă iarăși frumoși și strălucitori, prin nevinovăție și curaj.
Amin.