Foto Pr. Iosif Trifa

Avem și un fond de evanghelizare al Oastei Domnului

Pr. Iosif Trifa - Intrați în Oastea Domnului

Oastea Domnului are și un fond întemeiat în anul 1925 de un cucernic și evlavios cantor de la țară, Nicolae Cimpoca, din comuna Sadu, jud. Sibiu, cu o donație de 1.000 de lei.
Fondul a fost înființat pentru ajutorarea trupească și sufletească a membrilor din Oastea Domnului. Din acest mic grăunte de muștar doresc să crească un pom mare, ne-a scris cantorul N. Cimpoca. La Lumina Satelor au intrat apoi și alte daruri și ajutoare pentru Oastea Domnului și lucrul Domnului. Faptul acesta ne-a îndemnat să punem baza unui fond de evanghelizare în care s-au trecut toate ajutoarele intrate la Lumina Satelor pentru Oastea Domnului.
Planul fondului e făcut așa că el nu se va cheltui niciodată, ci va da numai ajutor - cu cametele lui - pentru tipărirea de cărți religioase; pentru lupta ce o poartă Oastea Domnului și alte mișcări creștinești - camătă sufletească aducând neîncetat dăruitorilor. Toți care au contribuit la acest fond, vor avea astfel un capital ce le va da neîncetat camăta cea mai scumpă: trezirea păcătoșilor la o viață nouă. Contribuirile la sporirea acestui fond s-au publicat și se publică în Lumina Satelor. Fondul societății a trecut peste 50.000 de lei. Acest fond va avea cele mai frumoase chemări. Eu mă gândesc la vremile când din grăuntele de muștar ce l-a sădit fratele nostru N. Cimpoca, va răsări un pom măreț... când vom putea avea o casă a noastră de adăpost pentru bolnavi, bătrâni, orfani... când vom putea avea o boltă împărțitoare de cărți sufletești ieftine sau chiar gratuite... când vom putea avea o cooperativă creștină, etc.
Acest fond s-a folosit până acum:
1 - Pentru ajutorarea ostașilor năpăstuiți.
2 - Pentru tipărirea cărților religioase.
3 - Se va chema în ajutor pentru cumpărarea unei tipografii a Oastei Domnului. Cu ajutor de la Domnul de sus, vom avea cu timpul și o tipografie a Oastei Domnului. Atunci vom scoate și o carte specială arătând cu numele pe toți care au făcut daruri la fondul de evanghelizare.
Articol 167 din 174
Folosește săgețile ← → pentru navigare