Avuția cea mai mare

Avuția cea mai mare e credința-adevărată

care îți îndrumă viața pe cărarea cea curată

și-i nădejdea neclintită în izbânda jertfei sfinte

care-ți dă mereu tăria să-ți duci lupta înainte

și-I iubirea neschimbată, una-n veci cu legământul

- și-o va moșteni acela care-și va ținea cuvântul.

Nu-i comoară-n lumea-ntreagă mai de preț ca mântuirea

fericit acela care ia această moștenirea

cine-i știe prețul mare și răsplata ce-o aduce

poartă pentru ea-n viață orice sarcină și cruce

rabdă pentru ea oricâte nedreptăți și suferințe

ea dă veșnica răsplată a cereștii biruințe.

N-am să-ți las comori mai scumpe drag moștenitorul meu

decât Aurul Credinței neclintite-n Dumnezeu

și nădejdii și-a Iubirii piatră scumpă

de la ele niciodată gândul tău să nu se rupă

de la ele niciodată ochii tăi să nu se-abată

căci prin ele-a ta viață va fi-n veci cea mai bogată.

Cinstea-i orișicând averea cea mai scumpă și mai rară

oamenii ce-o aibă asta nu-s prea mulți în nici o țară

mai întâi ca orice-avere ce-aș avea să-ți las eu ție

fiul meu aceasta este cea mai scumpă avuție

mi-au lăsat-o naintașii și-am păstrat-o nepătată

și ți-o las cu datoria s-o păstrezi pe veci curată.

Avuțiile divine mai nainte înșirate

fiul meu ca moștenire sfântă ți le las eu toate

prețuiește-le din suflet mai presus ca orice bine

și-ntr-o inimă curată într-un gând curat le ține

mintea ta cu-nțelepciune pururi le chivernisească

și inima prin iubire fericit să le mulțească

astfel să le lași în urmă și tu celui ce-ți urmează

și-atunci fi-va neamul nostru ca și soarele-n amiază.