Avuţia cea mai mare

Avuţia cea mai mare e credinţa-adevărată

care îţi îndrumă viaţa pe cărarea cea curată

şi-i nădejdea neclintită în izbânda jertfei sfinte

care-ţi dă mereu tăria să-ţi duci lupta înainte

şi-I iubirea neschimbată, una-n veci cu legământul

- şi-o va moşteni acela care-şi va ţinea cuvântul.

Nu-i comoară-n lumea-ntreagă mai de preţ ca mântuirea

fericit acela care ia această moştenirea

cine-i ştie preţul mare şi răsplata ce-o aduce

poartă pentru ea-n viaţă orice sarcină şi cruce

rabdă pentru ea oricâte nedreptăţi şi suferinţe

ea dă veşnica răsplată a cereştii biruinţe.

N-am să-ţi las comori mai scumpe drag moştenitorul meu

decât Aurul Credinţei neclintite-n Dumnezeu

şi nădejdii şi-a Iubirii piatră scumpă

de la ele niciodată gândul tău să nu se rupă

de la ele niciodată ochii tăi să nu se-abată

căci prin ele-a ta viaţă va fi-n veci cea mai bogată.

Cinstea-i orişicând averea cea mai scumpă şi mai rară

oamenii ce-o aibă asta nu-s prea mulţi în nici o ţară

mai întâi ca orice-avere ce-aş avea să-ţi las eu ţie

fiul meu aceasta este cea mai scumpă avuţie

mi-au lăsat-o naintaşii şi-am păstrat-o nepătată

şi ţi-o las cu datoria s-o păstrezi pe veci curată.

Avuţiile divine mai nainte înşirate

fiul meu ca moştenire sfântă ţi le las eu toate

preţuieşte-le din suflet mai presus ca orice bine

şi-ntr-o inimă curată într-un gând curat le ţine

mintea ta cu-nţelepciune pururi le chivernisească

şi inima prin iubire fericit să le mulţească

astfel să le laşi în urmă şi tu celui ce-ţi urmează

şi-atunci fi-va neamul nostru ca şi soarele-n amiază.