
Babel
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Când a voit s-aducă ura-n lume,
cel vrăjmaș s-a dus
rugând pe simțurile firești
să-i vină-n ajutor.
Dar dintre toate cinci doar graiul a fost spre asta
mai grăbit.
Atunci cel rău a pus într-însul pe trei
din duhurile lui:
a pus Minciuna,
Clevetirea
și-a pus Batjocura în el.
Așa a izbutit Satana ca să dezbine-atunci prin grai
și neam de neam
și frați
și case,
de la-nceput și până azi.
Pentru păcatu-acesta graiul fu pedepsit de Dumnezeu
să nu mai poată face una pe oameni iarăși
cum au fost
de-aceea nu-i pe lume limbă să strângă
ce s-a-mprăștiat.
Isus Mântuitorul lumii, aduse însă pentru-ai Lui
care iubesc neprihănirea,
un alt grai binecuvântat:
e graiul dulce al Credinței și Dragostei
din Adevăr.
Acestuia i-a dat același adânc și unic înțeles
cu care-ai Lui din orice limbă, ușor se simt
și se-nțeleg...
- câți sunt cu adevărat părtașii
Bisericii lui Dumnezeu!
Dar cel rău a-ncercat și-acest nou grai
amestecând
printre copiii curăției, pe fiii lui cei prefăcuți
iar ei cu duhurile-ascunse, viclene,
sub Cuvântul Sfânt,
fac tulburări și dezbinare
cum tatăl lor,
de la-nceput.
Aceștia-și prefac vorbirea și folosind Cuvântul Sfânt
ei urmăresc a lor foloase și țelurile lor hoțești.
În cursa lor sunt prinși aceia ce au un cuget necurat
și cei ce în păcate-ascunse trăiesc
nevrând a se-ndrepta
căci astfel pedepsește Domnul
pe nestatornici și-ngâmfați.
Dar cei cu inima smerită și sufletul neprefăcut
cunosc străinul glas
și nu merg pe drumul amăgirii lui
ei știu că Glasul Sfânt e altfel
e unic dintre mii și mii
iar Duhul Sfânt i-ncredințează pe cei smeriți
că este El.
Ei simt cum inima lor arde,
cum ceru-ntreg coboară-n ea
când Glasul Preaiubit vorbește,
căci nu e altul ca și El.
Dar ceilalți ce n-au pe Duhul, ascultă
pe amăgitor
n-au cine să-i înștiințeze că se înșală
și se pierd.
Credințele înșelătoare sunt un nou Babel
pe pământ,
cei trufași și cei nestatornici,
au cum să fie pedepsiți.