Bătrâneţea şi uitarea

1 - Îmbătrânind - toţi uităm. Mai ales dacă în vremea bătrâneţii avem parte şi de nişte vremuri frământate şi apăsătoare când grija fiecărei zile nu-ţi lasă răgaz să te mai întorci şi spre amintiri, - suntem ameninţaţi să ni le pierdem de tot.

2 - Nemaiîmprospătând amintirile, oricât de adânci urme lăsaseră ele cândva pe inima noastră, - de la o vreme încep să se şteargă din minte încet - încet şi una câte una.

3 - Şi ni se acopăr şi amintirile, cum ni se acopăr cu iarbă cărările pe care nu mai mergem. Şi ca nişte morminte pe care nu le mai îngrijeşte nimeni.

4 - Uneori oamenii care totuşi mai au amintiri le este frică să şi le spună ori să şi le scrie. Nu cumva cineva incomodat de acestea, să le afle un motiv pentru care să-l târască în cine ştie ce prăpastie din care să nu mai iasă.

5 - Totuşi când cineva are amintiri din care alţii să tragă învăţăminte salvatoare, - face un mare păcat dacă le tace. Noi care le avem, nu trebuie să le spunem nici pentru câştigul nostru şi nici pentru paguba altora - ci pentru învăţăturile din ele. - Fiindcă acestea sunt experienţe care au costat scump - şi e păcat să se piardă fără folos când soarta cuiva poate să fie salvată prin asta.

6 - Scopul nostru trebuie să fie de a desprinde din toate întâmplările văzute şi auzite, înţelesul lor cel nevăzut momentan. Să mă ajute pe mine şi pe alţii să vadă urmele şi Voia lui Dumnezeu în istoria vieţii mele şi a altora.

7 - Să nu învinuim pe nimeni pentru ceva care a venit în viaţa noastră peste voia oricui, ci numai din Voia lui Dumnezeu...

Să nu învinuim nici vremile nici oamenii. Nici pe cei mari, nici pe cei mici. Fiecare se va învinovăţi ori se va da învinovăţit pe sine însuşi, în faţa Celui ce ştie totul.

8 - Atunci fiecare ne vom primi plata sau răsplata, după binele sau răul care l-am făcut şi despre care vor da mărturie dreaptă şi deplină atunci însăşi faptele şi cuvintele noastre imprimate pe banda timpului şi pe faţa lucrurilor care le-am auzit şi le-am văzut. După cum este scris: din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi scos vinovat (Matei 12, 36-37).

9 - Lucrarea Domnului fiind o lucrare duhovnicească, un răsad al Duhului Sfânt, este în lume, dar nu este din lume. Ea trăieşte pe pământ, dar nu pentru pământ... Vorbeşte cu cuvinte pământeşti dar cu înţeles ceresc, pentru că este o Lucrare divină şi nu omenească.

De aceea tot ce este cu privire la ea trebuieşte înţeles duhovniceşte.

10 - Şi de aceea tot ce este al acestei sfinte Lucrări e în primejdie să fie înţeles rău şi nu bine, greşit şi nu drept, - fiindcă oamenii nenăscuţi din nou, oamenii lumeşti care se izbesc mereu de ea şi sunt supăraţi de lumina ei, - nu o pot înţelege pentru că ei sunt lumeşti iar ea nu este din lume.

11 - Se repetă în lumea asta mereu şi cu Lucrarea lui Hristos ceea ce s-a petrecut cu El Însuşi. Hristos era de Sus iar cei ce-L judecau fiind de jos, - L-au judecat ca pe unul de-ai lor, de jos. El le vorbea cu înţeles ceresc, iar ei Îl interpretau pământeşte.

12 - Astfel oamenii au încadrat mereu în cele mai incriminale paragrafe ale Codului lor Penal pe cei mai nevinovaţi dintre toţi supuşii Legii, cum L-au condamnat pe Domnul lor care nu încălcase niciodată nici o lege, pe Însuşi Făcătorul Dreptăţii.

13 - Spune totuşi adevărul, care nu pune în primejdie pe nimeni - decât cel mult pe tine însuţi. Cui se află în cer nu-i mai pasă, cui se află în pământ la fel. Cui s-a lepădat nu-i poate face mai rău, - dar cui nu-i nici într-una din aceste stări - îi poate folosi.

14 - Fie că ne place istoria, fie că nu ne place, ea se desfăşoară fără a depinde de noi, aşa cum a fost. Istoria este singura realitate pe care n-o putem schimba - şi n-o putem înfăţişa cum ne place.

15 - O poezie o poţi scrie cum vrei, o povestire poţi să o spui cum îţi place, - dar o istorie trebuie să o spui aşa cum a fost, ori să o taci.

16 - Adevărul este mai neprimejdios dacă îl taci. Dar cum vei răspunde mâine în faţa lui Dumnezeu pentru învăţămintele lui de care alţii aveau atâta nevoie, iar tu le-ai tăcut? Mulţi ştiindu-le n-ar fi căzut şi ei în greşeli din care noi am tras aceste învăţăminte pentru că n-am ştiut să ne ferim la timp.

17 - Nouă ne-au fost de nespus folos cunoaşterea suferinţelor prin care au trecut înaintaşii noştri şi învăţămintele pe care le-au scos ei din ele pentru noi.

Tot aşa credem că le vor folosi şi altora ale noastre. De aceea să nu le tăcem.

18 - Indiferent de nume, de locuri şi de vremuri, soarta Evangheliei lui Hristos în lume şi soarta fiilor ei vor fi la fel. Vor fi mereu călăi ai Evangheliei şi vor fi mereu victime ale ei.

Aceasta este o dovadă că atât ura împotriva lui Hristos cât şi dragostea faţă de El sunt tot aşa de vii şi de puternice şi în veacurile din urmă, ca şi în cele dintâi.

19 - Din confruntarea acestor două forţe puternice, noi însă trebuie să arătăm prin toate experienţele noastre că tot mai tare este şi rămâne forţa lui Hristos decât a lui Satana. A luminii decât a întunericului. A adevărului decât a minciunii.

20 - De aceea bătrâneţea nu trebuie să uite. Lumina nu trebuie să se stingă, Adevărul nu trebuie să tacă. Şi curajul nu trebuie să se teamă niciodată.

Oricât de bătrâni am fi ca vârstă, acestea trei trebuie să rămână mereu tinere în noi: lumina, adevărul şi curajul.

Cine le are pe acestea are o tinereţe veşnică.

Amin.