Bătrânețea și uitarea
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Îmbătrânind - toți uităm. Mai ales dacă în vremea bătrâneții avem parte și de niște vremuri frământate și apăsătoare când grija fiecărei zile nu-ți lasă răgaz să te mai întorci și spre amintiri, - suntem amenințați să ni le pierdem de tot.
2 - Nemaiîmprospătând amintirile, oricât de adânci urme lăsaseră ele cândva pe inima noastră, - de la o vreme încep să se șteargă din minte încet - încet și una câte una.
3 - Și ni se acopăr și amintirile, cum ni se acopăr cu iarbă cărările pe care nu mai mergem. Și ca niște morminte pe care nu le mai îngrijește nimeni.
4 - Uneori oamenii care totuși mai au amintiri le este frică să și le spună ori să și le scrie. Nu cumva cineva incomodat de acestea, să le afle un motiv pentru care să-l târască în cine știe ce prăpastie din care să nu mai iasă.
5 - Totuși când cineva are amintiri din care alții să tragă învățăminte salvatoare, - face un mare păcat dacă le tace. Noi care le avem, nu trebuie să le spunem nici pentru câștigul nostru și nici pentru paguba altora - ci pentru învățăturile din ele. - Fiindcă acestea sunt experiențe care au costat scump - și e păcat să se piardă fără folos când soarta cuiva poate să fie salvată prin asta.
6 - Scopul nostru trebuie să fie de a desprinde din toate întâmplările văzute și auzite, înțelesul lor cel nevăzut momentan. Să mă ajute pe mine și pe alții să vadă urmele și Voia lui Dumnezeu în istoria vieții mele și a altora.
7 - Să nu învinuim pe nimeni pentru ceva care a venit în viața noastră peste voia oricui, ci numai din Voia lui Dumnezeu...
Să nu învinuim nici vremile nici oamenii. Nici pe cei mari, nici pe cei mici. Fiecare se va învinovăți ori se va da învinovățit pe sine însuși, în fața Celui ce știe totul.
8 - Atunci fiecare ne vom primi plata sau răsplata, după binele sau răul care l-am făcut și despre care vor da mărturie dreaptă și deplină atunci însăși faptele și cuvintele noastre imprimate pe banda timpului și pe fața lucrurilor care le-am auzit și le-am văzut. După cum este scris: din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi scos vinovat (Matei 12, 36-37).
9 - Lucrarea Domnului fiind o lucrare duhovnicească, un răsad al Duhului Sfânt, este în lume, dar nu este din lume. Ea trăiește pe pământ, dar nu pentru pământ... Vorbește cu cuvinte pământești dar cu înțeles ceresc, pentru că este o Lucrare divină și nu omenească.
De aceea tot ce este cu privire la ea trebuiește înțeles duhovnicește.
10 - Și de aceea tot ce este al acestei sfinte Lucrări e în primejdie să fie înțeles rău și nu bine, greșit și nu drept, - fiindcă oamenii nenăscuți din nou, oamenii lumești care se izbesc mereu de ea și sunt supărați de lumina ei, - nu o pot înțelege pentru că ei sunt lumești iar ea nu este din lume.
11 - Se repetă în lumea asta mereu și cu Lucrarea lui Hristos ceea ce s-a petrecut cu El Însuși. Hristos era de Sus iar cei ce-L judecau fiind de jos, - L-au judecat ca pe unul de-ai lor, de jos. El le vorbea cu înțeles ceresc, iar ei Îl interpretau pământește.
12 - Astfel oamenii au încadrat mereu în cele mai incriminale paragrafe ale Codului lor Penal pe cei mai nevinovați dintre toți supușii Legii, cum L-au condamnat pe Domnul lor care nu încălcase niciodată nici o lege, pe Însuși Făcătorul Dreptății.
13 - Spune totuși adevărul, care nu pune în primejdie pe nimeni - decât cel mult pe tine însuți. Cui se află în cer nu-i mai pasă, cui se află în pământ la fel. Cui s-a lepădat nu-i poate face mai rău, - dar cui nu-i nici într-una din aceste stări - îi poate folosi.
14 - Fie că ne place istoria, fie că nu ne place, ea se desfășoară fără a depinde de noi, așa cum a fost. Istoria este singura realitate pe care n-o putem schimba - și n-o putem înfățișa cum ne place.
15 - O poezie o poți scrie cum vrei, o povestire poți să o spui cum îți place, - dar o istorie trebuie să o spui așa cum a fost, ori să o taci.
16 - Adevărul este mai neprimejdios dacă îl taci. Dar cum vei răspunde mâine în fața lui Dumnezeu pentru învățămintele lui de care alții aveau atâta nevoie, iar tu le-ai tăcut? Mulți știindu-le n-ar fi căzut și ei în greșeli din care noi am tras aceste învățăminte pentru că n-am știut să ne ferim la timp.
17 - Nouă ne-au fost de nespus folos cunoașterea suferințelor prin care au trecut înaintașii noștri și învățămintele pe care le-au scos ei din ele pentru noi.
Tot așa credem că le vor folosi și altora ale noastre. De aceea să nu le tăcem.
18 - Indiferent de nume, de locuri și de vremuri, soarta Evangheliei lui Hristos în lume și soarta fiilor ei vor fi la fel. Vor fi mereu călăi ai Evangheliei și vor fi mereu victime ale ei.
Aceasta este o dovadă că atât ura împotriva lui Hristos cât și dragostea față de El sunt tot așa de vii și de puternice și în veacurile din urmă, ca și în cele dintâi.
19 - Din confruntarea acestor două forțe puternice, noi însă trebuie să arătăm prin toate experiențele noastre că tot mai tare este și rămâne forța lui Hristos decât a lui Satana. A luminii decât a întunericului. A adevărului decât a minciunii.
20 - De aceea bătrânețea nu trebuie să uite. Lumina nu trebuie să se stingă, Adevărul nu trebuie să tacă. Și curajul nu trebuie să se teamă niciodată.
Oricât de bătrâni am fi ca vârstă, acestea trei trebuie să rămână mereu tinere în noi: lumina, adevărul și curajul.
Cine le are pe acestea are o tinerețe veșnică.
Amin.