Biata inimă sfâşiată
Traian Dorz - Cântări Îndepărtate
Biata inimă sfâşiată
lumânare arsă-ntreagă
pentru câţi te frângi acuma,
oare câţi o să-nţeleagă?
Te-ai aprins în nopţi cu ploaie
pe cărări pustii şi moarte
să aduci o rază-n cale
celui rătăcit departe.
Darnic ţi-ai răsfrânt lumina
spre bordeiele cu paie
ca s-aprinzi pe vatra rece
a nădejdilor văpaie.
Într-o zare de lumină,
într-o undă la căldură
tu te-ai împărţit la alţii
după-a harului măsură.
Cât de liniştită-acuma
te apropii tu de casă
când din ce eşti mai aproape
calea-i tot mai luminoasă.
Când lumina ta spre alţii
pas cu pas împrăştiată
tu ţi-o regăseşti acuma
mai slăvită, toată-odată.
Luminoasă mai puternic
arde inimă, mai tare
numai inima aprinsă
va fi-n veci strălucitoare!