Foto Traian Dorz

Binecuvântare pentru Daniel

Traian Dorz - Osana, Osana

Binecuvântare pentru Daniel:
- crească-L Domnul mare
credincios în El,
fie el cuminte
înzestrat de Sus,
iubitor fierbinte
Domnului Isus.
Crească blând,
credincios, sănătos şi frumos
ascultând şi urmând
pe Hristos, pe Hristos, pe Hristos.
Binecuvântare pentru Daniel:
- harul cel mai mare
pentru-ai lui şi el
fie toţi sub paza
Tatălui de Sus
luminaţi de raza
Domnului Isus.
Binecuvântare pentru Daniel:
- Dumnezeul Tare
ţină-l lângă El
să trăiască viaţa
precum El a spus
fericit în faţa
Domnului Isus...