
Ca faţa Dragostei aprinse
Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele
Ca faţa Dragostei aprinse
fă-mi Doamne sufletul din mine,
- de-ar arde-n flăcări nemaistinse
aşa aş semăna cu Tine!
Ca Adevărul Sfânt şi tare
fă-mi vorbele de flăcări pline,
- arzând de-o sfântă-ncredinţare
aşa aş semăna cu Tine!
Ca Bunătatea nesfârşită
fă-mi Doamne-a ochilor lumine,
- în mila blândă şi simţită
aşa aş semăna cu Tine!
Ca stânca pururi nemişcată
credinţa mea pe veci o ţine
aceeaşi, tare şi curată
- aşa aş semăna cu Tine!
Ca raza candelei curate
fă-mi rugăciunile senine,
fierbinţi şi liniştite toate
- aşa aş semăna cu Tine!