
Ca nişte tunete
Traian Dorz - Cântări de Sus
Ca nişte tunete ce pier
mai depărtat cu cât ies zorii
ca nişte ploi ce contenesc
cu cât li se destramă norii
ca nişte ape care scad
cu cât li-e ţărmul mai aproape
ca nişte umbre care trec
cu cât ies razele pe ape
ca nişte amintiri pierind
în a uitării-adâncă mare,
- aşa-s durerile sfârşind
în a izbânzii sărbătoare.
Cum nu mai vrem venind furtuni
şi nu mai vrem ploi neoprite,
nici valurile-ameninţând
cu zbuciumări nepotolite,
cum nu mai vrem al groazei iad
nici amintiri îndurerate
nici paşi de-ameninţare plini
nici ochii pândei vinovate
- aşa nu vrem în veci întors
nimic ce poate să-nspăimânte
- ci de-astăzi până-n veci de veci
din larg în larg iubirea cânte...