Ostaşii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele, şi le-au făcut patru părţi, câte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n-avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos.
Condamnarea lui Isus era cu confiscarea întregii Lui averi.
Întreaga lui Isus avere erau doar hainele cu care era îmbrăcat. Aceste haine deveneau acum proprietatea celor ce-L răstigniseră. Era răsplata celor ce făcuseră slujba cea fioroasă a răstignirii Lui. Desigur, în cele patru părţi, erau şi hainele celorlalţi doi răstigniţi.
Ce puţine din acestea erau cele ce fuseseră ale lui Isus. Dar sărăciei lacome a soldaţilor, obişnuiţi cu astfel de pomană, nu-i va fi păsat prea mult cine a fost acela ale cărui haine le iau ei.
Cum se vor fi bucurat soldaţii împărţindu-le pe ele, fără să le tremure mâinile cu care le atingeau!
O, voi care vă bucuraţi să puteţi pune mâna pe puţinul avut al celui osândit pe nedrept şi pe puţinul sfânt al celui condamnat pentru cele sfinte - cutremuraţi-vă de sacrilegiul acesta.
Orice avantaj de care profitaţi în vreun fel, de pe urma unei nelegiuiri săvârşite împotriva celui drept - vă osândeşte şi pe voi. De aceste lucruri n-ar trebui să se poată atinge nimeni.
Sunt atât de sfinte!
Cămaşa Lui n-avea nici o cusătură...
Ce mâini sfinte, credincioase, răbdătoare şi bune trebuie să fi lucrat cu dragoste la împletitura acestei sfinte cămăşi!
Poate ea a fost împletită de mâinile sfinte ale Preacuratei Sale Mame. Din ochii ei vor fi picurat şiroaie de lacrimi pe împletitura cămăşii ce trebuia s-o poarte Dulcele ei Fiu, Unic şi Sfânt. O astfel de muncă plină de răbdare, de pricepere şi de iubire, doar mâinile sfinte de mamă sunt în stare s-o lucreze!
Cu câte rugăciuni înlăcrimate, cu câte iubitoare cântări, cu câte duioase amintiri, cu câte îngrijorări şi temeri, va fi fost împletită această cămaşă pe care Fiul o purta cu drag şi cu grijă, amintindu-Şi de fiecare dată de sfintele mâini care i-O dăduseră. El o purta direct pe Inima Lui, cu o dragoste unică, cu care porţi numai lucrurile dăruite de cele mai dragi şi mai scumpe mâini. Dumnezeu să vă binecuvânteze, mâini sfinte care lucraţi, care împletiţi, care coaseţi pentru fiii lui Dumnezeu cum ştiţi mai frumos şi mai iubitor. Pe voi, mame şi surori nepreţuite. Şi voi veţi purta odată un veşmânt nebănuit de frumos, lucrat de mâinile Recunoscătoare şi de Dragostea Fericită a Aceluia şi a acelora pentru care le-aţi făcut voi toate cele ce le-aţi făcut pentru El şi pentru ai Lui (Matei 25, 40).
Dar cămaşa lui Isus, care n-avea nici o cusătură, ne aminteşte şi de Lucrarea Lui.
De Biserica Lui. Şi de adunarea Lui scumpă. De părtăşia cea mai apropiată de Inima Lui,
de Duhul Lui, de Fiinţa şi de Simţirea Lui.
O, cât de scumpă este această comoară a Lui!
Câte mâini sfinte au lucrat la ea! Câte lacrimi sfinte s-au vărsat pentru ea! Câte amintiri şi jertfe sfinte o înfrumuseţează!
Câte flori ale nevinovăţiei şi câte podoabe ale sfinţeniei strălucesc pe ea şi în ea.
Câte stăruitoare rugăciuni s-au înălţat pentru nesfâşierea ei! Pentru nedespărţirea fraţilor şi a învăţăturii de la început, pentru păstrarea desăvârşitei ei unităţi...
Dar în timp ce străinii Lui de-atunci s-au temut să rupă cămaşa cea fără nici o cusătură a lui Isus, - închinătorii Lui de mai târziu nu s-au temut, cum nu se tem nici astăzi, să sfâşie unitatea cea nespus mai scumpă a Bisericii şi Lucrării Sale, mulţi trufaşi zişi ai Lui.
Vai, ce privelişte plină de durere şi de cutremur este starea de astăzi din jurul Crucii lui Hristos. Cetele dezbinate şi lacome ale celor mai trişti pomănari, sfâşie fără milă şi fără grijă unitatea Bisericii lui Isus. Dornici fiecare să câştige un petic mai mult de la celălalt, smulgând şi rupând sufletele adunărilor sfinte. Aceste înspăimântător de vinovate certuri confesionale şi confesionaliste, aceste vânători după prozeliţi, aceste surde şi hrăpăreţe apucături negustoreşti la care se dedau cei care pretind că au fiecare primul drept la cămaşa sfântă, au ajuns atât de nesuferite, încât strigi îndurerat:
O, cât de răbdător poate fi Dumnezeu! Dar până când îi va mai putea răbda oare chiar şi El!
Fraţi sfinţi, surori binecuvântate, suflete ale lui Hristos, din oricare tabără aţi fi voi, rugaţi-vă şi luptaţi să nu se mai adâncească sfâşierile şi ruptura.
Nimeni care dezbină n-are dreptate. Unde doi se ceartă pe adevăr, amândoi sunt vinovaţi, dacă nici unul nu stă pe temelia dintâi.
Unde doi sau mai mulţi se ceartă pentru întâietate, acolo toţi merită pedeapsă şi umilire, dacă nici unul nu ascultă de unitatea Lucrării Domnului. Cel care are dreptate nu se ceartă. Cel care are Adevăr nu dezbină. Cel care iubeşte pe Hristos, nu rupe cămaşa Lui cea sfântă. Ea trebuie să rămână aşa cum a fost de la început. Cine rupe e lup.
Şi duhovniceşte aşa şi este, cu cei ce rup şi sfâşie învăţătura şi lucrarea care a fost făcută de mâini sfinte şi trebuia ca să rămână una şi pe totdeauna.
Mărire veşnică Ţie, Isuse Doamne, Jertfa noastră Sfântă, Zestrea noastră Scumpă, Comoara noastră Unică...
Te rugăm, păstrează unitatea alor Tăi şi înflăcărează-i pentru apărarea şi întărirea acestei unităţi.
Trezeşte conştiinţa celor care păcătuiesc împotriva acestei sfinte unităţi. Şi trimite un duh de putere şi de râvnă mai mare peste toţi cei care trebuie să refacă în vederea Venirii Tale, Unitatea Bisericii Sfinte.
Iar de cei care nu vor să înţeleagă, Te rugăm să scapi Tu Lucrarea Ta, îndepărtându-i din ea şi smulgând-o din mâinile lor.
Amin.