Când gândesc la anii mei
Traian Dorz - Cântări Îndepărtate
Când gândesc la anii mei de-ntunecare,
plini de zbucium, de tristeţe şi de chin,
mă văd singur ca-ntr-o lume fără zare
ca-ntr-o luntre fără cârmă-n larg de mare,
rătăcit şi singuratic pelerin!...
Când gândesc la starea mea de altădată,
aruncat în fundul gropilor cu lei,
mă văd pradă la o ură ne-mpăcată
fără drept şi fără glas şi fără pată
chinuit închis şi singur printre ei!
Când îmi vin în minte luptele trecute
cu izbânzile şi-nfrângerile lor,
văd întregul preţ al vieţii petrecute
al durerii şi-ncercărilor avute
pentru Numele în veci Biruitor...
Şi când văd prin toate cum a fost cu mine
cât de bun şi cât de-aproape Domnul meu,
dându-mi pururi mângâierile-I senine
izbăvindu-mă din mâinile haine
şi biruitor făcându-mă mereu.
- Toate gândurile mele, doar iubire,
împletite-n rugăciune liniştit -
se înalţă printre lacrimi, mulţumire
peste ceruri, pân-Acolo, dăruire
Inimii ce fără margini m-a iubit!