Când spui „Femeia”

Când spui Femeia, ai spus Mama, ai spus Soţia, Fiica, Sora

şi-ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora

şi-ai spus Iubirea şi Căldura şi Frumseţea-fără care,

ar fi-un pustiu şi-ar fi-ntuneric şi-ar fi-o tristeţe tot,

- sub soare.

Ce gol şi ce singurătate era în cele şase zile

când nu era în Rai Femeia, - pe toate luminându-i-le

iar când a fost făcută - dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană

ce minunată întregire le-a dat fiinţa-i diafană.

E-adevărat că prin Femeie a mai venit şi întristarea

dar fără ea n-ar fi viaţa şi n-ar fi binecuvântarea

n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor, nici lacrimă, - sub stele

şi ce-ar fi lumea fără-acestea şi ce-ar fi viaţa fără ele?

Să-L binecuvântezi pe Domnul şi mulţumeşte-I c-a făcut-o

iar faţa mamei şi-a soţiei cuprinde-o dulce şi sărut-o

pe fruntea sorei şi-a fetiţei, fă semnul binecuvântării

cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei şi-a cântării.

N-o întristaţi, - ci mângâiaţi-o şi ajutaţi-o cu iubire

să-şi ducă sarcina şi crucea frumos şi ea spre mântuire

căci când ea plânge toate-toate sunt chinuite şi-ntristate

iar când zâmbeşte ea, - ce cântec şi ce lumină vine-n toate.

... Fii binecuvântată dulce şi scumpă mamă şi soţie

şi sora şi fetiţa noastră, - fiţi fericite pe vecie

cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare

şi-ntreagă dragostea ne-o punem pe-al vostru suflet, -

ca o floare!