Foto Traian Dorz

Când Tu-mi plutești

Traian Dorz - Cântări de Sus

Când Tu-mi plutești pe-a mele valuri
din mal în mal se face cale
lumina valurilor mele
sărută umbra tălpii Tale.
Când Tu-mi cobori Isuse
tot cerul este-al meu
lumina Feței Tale
mă mângâie mereu.
Când Tu-mi călătorești pe-ntinsul
pustiu al țarinilor mele
tot praful meu sărută urma
și talpa Ta, călcând pe ele.
Când Tu-mi cobori pe liniștirea
cuvintelor Scripturii Sfinte
m-apropiu și-Ți sărut cu lacrimi
umblarea Ta printre cuvinte.
Când Tu-mi pui jugul Tău pe umeri
și-mi faci pe cruce loc și mie
și-mi dai o parte de ocară
- cum le sărut cu bucurie.
Când stau plecat, cum norii serii
în rugăciunea lor spre soare,
de sărutarea Feței Tale
mi-s buzele strălucitoare.
Ce-ar mai putea fi-atunci pe lume
o slavă-asemeni pentru mine
ca sărutarea-mpărtășirii
nemaidesprinsă-n veci de Tine!
Articol 78 din 253
Folosește săgețile ← → pentru navigare