Foto Traian Dorz

Când voi sfârși

Traian Dorz - Cântarea Veșniciei

Când voi sfârși suișul
frumoasei munci, cu spor,
dă-mi Doamne luminișul
din umbra cu izvor.
Când voi sfârși odată
frumoasa luptă grea,
dă-mi bucuria toată
a celor tari din ea.
Când voi sfârși clipita
acestei dulci iubiri
dă-mi Doamne nesfârșita
cu veșnice-mpliniri.
Când voi sfârși cântarea
ce-aici mai am de spus
dă-mi veșnica urmare
desăvârșită Sus.
Când voi sfârși pustiul
prin care azi mai sui,
fă să ajung ca fiul
la sânul maicii lui.
Când voi sfârși în soare
al rugăciunii-oleu
dă-mi strălucita stare
Isuse-n Dumnezeu.
Articol 92 din 250
Folosește săgețile ← → pentru navigare