
Cântă-i tată la copil
Traian Dorz - Cântă-mi mamă
Cântă-i tată la copil
seara adormindu-ți-l
culcă-te cuminte
Tatăl nostru Cel Preasfânt
să-ți dea scumpul simțământ
al credinței sfinte.
Puiul tatii pui, puiul tatii pui
tu ești fiul Domnului
să crești numai slujbei Lui
puiul tatii pui, puiul tatii pui
numai pentru slava Lui
puiul tatii pui...
Dulcele cântării grai
pentru Dumnezeu să-l ai
moale și fierbinte
Domnul nostru Sfânt Hristos
să te facă-un sol frumos
al nădejdii sfinte.
Sfânt Cuvântul lui Isus
curajos să-L nalți mai sus
cu cerești cuvinte
și să porți tot mai cu drag
al neprihănirii steag
și-al iubirii sfinte.