Cap. 11 - Cel mai bun misionar
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 1
În lumea de după primul război o cauză care a grăbit marile schimbări a fost şi scrisul: gazetele şi cărţile. Războiul a fost o răscruce de la care nimic n-a mai continuat după cum era înainte. S-au schimbat nu numai domniile şi hotarele popoarelor ci şi oamenii şi stările lor.
A apărut o foame nouă: foamea după citit. Această dorinţă a făcut să se înmulţească scrisul şi însemnătatea cărţii, în îndrumarea gândirii şi traiului oamenilor.
Marile mişcări de oameni aduse de război au avut şi o urmare bună: călătorind, au văzut unii la alţii şi ceea ce aveau bun şi întorcându-se au luat cu ei acasă.
Cei din ţările mai înapoiate, au văzut felul de viaţă al popoarelor mai înaintate şi căutau acum să cunoască mai mult şi să se organizeze mai bine. La aceasta îi putea ajuta numai scrisul: cartea şi gazeta. Această nevoie a adus apoi cartea şi însemnătatea ei.
În poporul nostru, sărac şi dezbinat cum fusese şi în cea mai mare parte din istoria sa robit mereu de alte popoare, - scrisul şi cititul erau ceva aproape necunoscut. Acestea au început cu adevărat abia odată cu eliberarea şi independenţa noastră de după primul mare război.
Dar dacă scrisul cult era atât de rar, de scrisul religios aproape că nici nu se putea vorbi. Aşa ceva era ca şi necunoscut la noi. Nimic nu se făcuse organizat ca marea trebuinţă a scrisului religios să poată fi împlinită. Nici măcar Biserica nu întreprinsese în privinţa asta nimic. În afară de puţinele cărţi din biserici, tipărite şi acestea cu scris chirilic, pe care cei tineri nu-l mai cunoşteau, - nu se mai găsea de citit nimic religios.
Începuseră după război să apară pe la târguri doar nişte mici broşuri cu Epistole căzute din cer, cu tălmăciri de visuri, cu descântece şi alte lucruri slabe, răspândite de afacerişti în scopuri de câştig bănesc... Dar acestea slujeau mai mult întunericul decât lumina, mai mult înmulţind necredinţa şi superstiţia, nu nimicind-o.
Omul lui Dumnezeu care conducea şcoala de la Lumina Satelor a înţeles îndată că în slujba lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, în noile stări de lucruri, cartea devine misionarul care va putea face cel mai mult pentru alungarea întunericului şi păcatelor - şi pentru vestirea adevărului mântuitor.
Şcoala scrisului săptămânal de la gazeta din Sibiu înainta. Redactorul creştea el însuşi, odată cu cititorii săi. Învăţătorul conştiincios se străduia el însuşi a fi un şcolar bun al Duhului Sfânt, care lucra prin el spre a învăţa pe alţii voia şi căile lui Dumnezeu. Scrierile sale căpătau o tot mai mare răspândire şi adâncime. Duhul Sfânt, Puternicul său Luminător îl inspira şi îndruma minunat şi harnic în găsirea celor mai felurite şi mai originale mijloace şi căi pentru atragerea sufletelor la Hristos. Şi pentru a le lumina cald şi apropiat înţelesul Sfintelor Scripturi.
Sub îndrumarea Sfântului Duh începu el şcolile minunate cu Tâlcuirea Evangheliilor, cu Citiri şi tâlcuiri din Biblie, cu Corabia lui Noe, cu Vremuri Biblice, Războiul Sfânt şi altele care au urmat, trecând din număr în număr, din an în an...
Aceste învăţături plăceau atât de mult că în curând se dovedi că publicarea lor numai în gazetă era neîndestulătoare.
Gazetele, oricât de bine erau păstrate de către cei ce puneau mâna pe ele, se rupeau, se rătăceau - şi scrisul cu continuare se întrerupea, se pierdea. Trebuia neapărat strângerea acestui scris în cărţi care să adune la un singur loc tot înţelesul unor învăţături, pentru ca omul să-l poată urmări şi cuprinde folositor. Cartea poate circula mai uşor şi rămâne mai mult. Cartea va fi misionarul viitorului. Ea începe să poată face slujba Domnului în felul cel mai harnic şi mai potrivit. Să prindem deci cartea, şi s-o punem în slujba lui Hristos!
Dar tiparul este rar şi scump foc. Tipografiile sunt puţine şi aproape toate în mâinile străinilor. Se cereau preţuri uriaşe, pentru că toţi proprietarii erau cartelaţi şi înţeleşi să nu tipărească decât de la un anumit preţ în sus. Preţul ridicat nu numai că era foarte greu de achitat, dar şi scumpea cartea în aşa fel că abia cei cu bani mai mulţi şi-o puteau cumpăra. Mulţimea cea mare a poporului care purtase greul lungului război şi pentru care stăpânirea nu făcea aproape nimic, o ducea din ce în ce mai greu. Greutăţile vieţii le aduceau păcate, iar păcatele alte greutăţi.
Ca să dezrobeşti poporul acesta din robia şi orbia păcatului îţi trebuie cartea religioasă, iar ca să-i dai cartea aceasta ieftină, îţi trebuie nu numai darul scrisului sfânt ci şi avuţii întregi s-o poţi tipări.
Oamenii lui Dumnezeu au fost totdeauna săraci pământeşte. Ei n-au avut mare decât sufletul lor bun şi darnic. Aşa era şi păr. Iosif. În afară de puţina parte de avere care îi revenea între cei şase fraţi ai săi de la părinţii din Certege, şi apoi moştenirea copilului Tit, rămasă după mama lui înmormântată la Vidra - nu mai avea nimic. Dar şi de acestea rămase acolo se foloseau acuma numai alţii.
Gazeta Lumina Satelor nu era a lui. A lui era numai munca uriaşă şi istovitoare de la această gazetă. Muncă pentru care nici nu primea un salar. Nici tipografia nu era a lui, era a Mitropoliei. Şi tot ce se încasa din abonamentele gazetei, mergea la administraţia de la Consistoriul Mitropolitan al căruia era tipografia.
Omul lui Dumnezeu şi copilul său trăiau doar din modestul salar primit de la Orfelinat, pentru munca şi grija pe care o depunea ca director acolo.
De unde dar să poată el scoate sumele uriaşe care vor trebui plătite pentru tipărirea învăţăturilor mântuitoare în cărţi multe şi ieftine, care să poată ajunge în mâinile poporului sărac şi lipsit de care acum nimeni nu se interesează şi peste care apasă numai greutăţile, scumpetea şi păcatul?
Tipografia Mitropoliei i-ar fi tipărit pe datorie - dar la credit se adaugă acum dobânzi grele, iar acestea sporesc datoria şi o cresc neîncetat.
Va cere împrumut la bancă, punându-şi garanţie moştenirea de la ţară a lui şi a copilului - şi în felul acesta va tipări cartea. Căci lucrul Domnului trebuie făcut cu orice preţ - şi trebuie atunci când e vremea lui, nu mai târziu. El este un rob al Domnului cu tot ce era el. Deci va pune tot puţinul său în slujba pe care i-o porunceşte Domnul, iar mai departe va purta de grijă Mântuitorul şi Domnul său al căruia este lucrul acesta şi care îi porunceşte: începe, Eu sunt cu tine, nu te teme!
Setea şi foamea poporului după Cuvântul lui Dumnezeu era pentru păr. Iosif îndemnul şi porunca Domnului care îl zorea să pornească cu orice risc la lucrul cu cartea.
Împotriva tuturor greutăţilor uriaşe care îi stau în faţă, apostolia cărţii trebuie să înceapă numaidecât. Fără a mai aştepta ivirea unor vremi mai bune, sau minunea ivirii vreunui milionar sfânt.
Va începe cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi cu credinţa că se vor mai ivi şi alţii care vor sări în ajutorul lui pentru lucrul Domnului.
Bizuit numai pe încrederea în Domnul Isus şi pe înţelegerea poporului Său, a pornit el la această îndrăzneaţă hotărâre care atunci părea o nebunie. Şi în care a riscat totul.
Iată ce scria el în clipa acestei mari hotărâri:
„O chemare de ajutor pentru strângerea spicelor sufleteşti din această gazetă. Învăţăturile sufleteşti care le seamănă această gazetă, acum trecută de doi ani, au rodit în multe suflete - şi mulţi s-au îndreptat prin citirea lor. Scrisorile ce le primesc zilnic din toate părţile sunt cea mai grăitoare dovadă că Cuvântul lui Dumnezeu lucrează şi astăzi în sufletul oamenilor.
O şcoală de învăţături sufleteşti am făcut din această gazetă şi cine a intrat de la început în această şcoală, multe a putut învăţa. Dar acum, după doi ani, un neajuns începe a se ivi. În şcoala acestei gazete mulţi au intrat numai acum, alţii după un an şi cu aceştia ar trebui să încep şcoala iarăşi de la început, iar cu ceilalţi trebuie să înaintez mai departe în lucrul Domnului, - şi prin asta şcoala suferă.
Învăţăturile sufleteşti date prin această gazetă stau ca nişte spice împrăştiate într-un ogor de muncă pentru Evanghelia Domnului - şi aceste spice ar trebui strânse la un loc, orânduite şi tipărite în cărţi şi cărticele ieftine care să se desfacă apoi în popor. Dar acest lucru nu mai stă în puterea mea. Tiparul cere azi averi întregi şi ceea ce se tipăreşte iese foc de scump, iar poporul nu se prea însufleţeşte pentru cărţi scumpe.
În faţa acestor greutăţi, împins de dorul de a putea duce lucrul Domnului mai departe, cu tot mai mare câştig sufletesc, apelez la cititorii acestei gazete, să ajute cu obolul lor strângerea spicelor sufleteşti din această gazetă şi legarea lor în cărţi ieftine pentru popor. Lumina Satelor are mulţi prieteni şi dacă cât mai mulţi vor trimite cât de cât din prisosul inimii şi puterii lor băneşti, vom putea da într-o carte toate evangheliile duminicilor şi tâlcuirea lor, precum şi alte cărţi şi cărticele de învăţătură sufletească (toate împodobite cu frumoasele chipuri din gazetă).
Darurile ce se vor trimite pentru strângerea spicelor, vor ajunge în banca cea mai bună care va slobozi banii în umblare sufletească şi va plăti după ei camăta cea mai scumpă: vestirea Evangheliei Domnului, pentru mântuirea sufletească a deaproapelui. Toate darurile se vor publica, ca mulţumită publică în această gazetă”.
Preot Iosif Trifa, redactorul gazetei «Lumina Satelor»
L. S. nr. 9 din 9 martie 1924
Ceva mai târziu L. S. nr. 37 din 21 septembrie 1924, scria: „O veste bună. Zi de zi sosesc la redacţie scrisori care vorbesc despre plăcerea sufletească cu care cititorii noştri citesc învăţăturile sufleteşti din această gazetă şi îndeosebi tâlcuirea evangheliilor şi citirile şi tâlcuirile din Biblie pe care le scrie redactorul nostru părintele Trifa sub numele de I. Tâlcuitor. Este însă un mare neajuns faptul că cititorii nu pot avea strânse la un loc aceste învăţături. Unii au risipit foaia, alţii n-au numerele toate. Dându-şi seama de lucrul acesta păr. Trifa a pus sub tipar Evangheliile duminicilor de peste an, cu tâlcuirea lor precum şi citirile şi tâlcuirile din Biblie însoţite fiecare cu chipuri frumoase. Cei ce doresc să aibă aceste cărţi de mare ajutor sufletesc, să ne scrie şi să ne înştiinţeze de pe acum, căci se vor tipări numai un număr restrâns, păr. Iosif neavând mijloace băneşti să le tipărească în număr mai mare. Pentru strângerea acestor spice sufleteşti s-a făcut şi o chemare de ajutor aici la gazetă (nr. 9/1924). Am primit însă numai ceva peste o mie de lei, o sumă care este un picur în miile cele multe ce le cere azi tiparul.
Dar lucrul Domnului nu poate sta pe loc din pricina acestor greutăţi. Plecăm la drum şi cu cărţi. A Lui e grija ce va fi mai departe, căci pentru El lucrăm”...
Curând, când a apărut prima carte din marea operă a omului lui Dumnezeu, Lumina Satelor publica următorul anunţ ca un oftat de bucurie: O carte cu ...8 lei. O carte cu 8 lei este azi cu adevărat un lucru de mirare când o foiţă de ţigară costă 2 lei şi 50 de bani. Această carte cu 8 lei este cea scoasă de redactorul acestei gazete, părintele Iosif Trifa şi despre care am scris mai pe larg în numărul trecut. Întovărăşiţi-vă zece inşi, fiecare cu 8 lei şi trimiţând aceşti bani veţi primi fiecare câte o carte cu peste 15 chipuri religioase împreunate cu citiri şi tâlcuiri din Biblie precum şi o mulţime de mici istorioare pline de învăţătură sufletească. Acest preţ mic l-am stabilit ca să putem aduce cât mai mare câştig sufletesc. Ţinem deschis acest preţ numai pe două săptămâni pentru ca să băgăm banii în alte cărţi ieftine. Citirile din Biblie vor ieşi în mai multe cărţi şi cine va cumpăra de la început aceste cărţi va avea pe urmă o Biblie întreagă în chipuri, icoane şi tâlcuiri frumoase. Ajutaţi lucrul Domnului răspândind aceste cărţi”.
L. S. nr. 50-52 din 21 decembrie 1924
Spre încurajarea răspândirii Cuvântului Sfânt, Duhul Domnului i-a inspirat părintelui Iosif gânduri şi metode mereu noi. Una din aceste metode era instituirea de premii lunare în cărţi şi bani, prin tragere la sorţi, între abonaţi şi cititori. Aceste premii vor continua ani la rând şi vor fi un puternic mijloc de atragere a multora lângă Cuvântul lui Dumnezeu. Iată ce scrie la acest început păr. Iosif: „...Premii de mii de lei, în fiecare lună. Lumina Satelor a adus multe noutăţi în felul de a face gazetărie pentru popor. Cea mai mare noutate este duhul religios în care se scrie această gazetă. O altă noutate sunt apoi şi premiile pe care le publică în L. S. şi bunul nostru prieten Ilie Laza din America (pentru citirea şi cunoaşterea Bibliei). Pe viitor cu ajutorul Domnului vom duce mai departe şi lucrul acesta.
Pe lângă premiile ce le va mai pune Ilie Laza - şi poate şi alţii - va pune şi gazeta noastră fel de fel de cărţi, de bani, etc... În fiecare lună va fi o tragere de premii... Se vor trage la sorţi premii din: Biblii, Noul Testament, abonamente la gazetă, cărţile scoase de păr. Trifa şi alte cărţi folositoare... În loc de cărţi, câştigătorul poate primi şi preţul lor în bani, dacă vrea. Pe lângă acestea vor veni şi premii pentru poezii religioase, etc. Facem şi această jertfă ca să strângem cât mai multe suflete lângă Cuvântul lui Dumnezeu...”
L. S. nr. 50-52 din 21 decembrie 1924
Atât de greu, dar atât de frumos a fost începutul! Dar şi mai mult încă...
Pe lângă preţurile neobişnuit de ieftine puse la cărţi şi pe lângă premiile date lunar, desfăcătorilor de cărţi şi de Biblii li se mai da, la comenzi ceva mai mari, un rabat de 20 şi chiar 25% din preţul lor, trimiţându-se cărţile şi pe aşteptare. Adică spre a fi plătite după vânzarea lor. Aceste condiţii nespus de avantajoase, nimeni nu le mai acorda în felul acesta. Ele au încurajat pe mulţi să răspândească puternic Cuvântul lui Dumnezeu prin cartea religioasă. Iar cartea s-a dovedit misionarul cel mai bun şi mai harnic propovăduind cu multă repeziciune şi putere mântuirea Crucii şi jertfei lui Hristos.
O mare revărsare a Duhului Sfânt a venit peste ţară şi peste popor prin lucrarea Cuvântului răspândit de cărţi. Peste toate văile şi dealurile ţării bătea un vânt de înviere sufletească şi un aer de primăvară sfântă răspândea pretutindeni chemările mântuirii şi binefacerile ei.
Oameni simpli din popor, ţărani şi muncitori, bărbaţi, femei şi copii chiar se oferiră de bunăvoie ca răspânditori de cărţi şi foi. Tineri şi bătrâni se angajau voluntari în această semănare sfântă de grâu duhovnicesc.
Primul care s-a oferit să facă slujba aceasta a fost un ostaş ţăran din Bucovina: Zaharie Cudlic din Pojorâta. „...fiind eu invalid de război - scrie el - mi-am făcut hotărârea că decât să duc şi să împart consătenilor mei tabac şi băutură (- invalizii aveau autorizaţie de comerţ -), mai bine voi duce consătenilor cărţi de folos sufletesc... Astfel am vândut în anul 1925 multe Biblii, Psaltiri, Noul Testament şi multe alte cărţi mântuitoare... Rog binevoiţi a ne trimite din nou alte Biblii şi cărţi...”
La această scrisoare păr. Iosif adaugă: „...Bun lucru ai făcut iubitul nostru. Fie ca lucrul tău să fie o pildă şi pentru alţii care s-au strâns la lucru şi la luptă sub steagul Mântuitorului. În Oastea Domnului sunt înştiinţaţi peste 2.000 de ostaşi. O, ce ofensivă am putea face cu această armată împotriva vrăjmaşului diavol dacă fiecare ostaş ar fi un ostaş activ în Oastea Domnului. Iar a fi un ostaş activ în O. D. înseamnă a ajuta după puterile tale lucrul Domnului şi lupta împotriva întunericului.
În multe feluri poate ajuta un ostaş lucrul Domnului. Ostaşul Zaharie Cudlic a ajutat acest lucru ajutând şi pe alţii să afle Cuvântul lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi.
Bună slujbă a făcut. Dumnezeu îi va întoarce şi câştigul ce l-a pierdut din tabac şi băutură. Să facă şi alţii aşa. Fiecare ostaş să aibă la îndemână cărţi de ajutor sufletesc pentru a putea aduce şi pe alţii sub steagul Mântuitorului.
Ţinem şi cu acest prilej să vestim pe ostaşii noştri că le putem trimite spre desfacere cărţi sufleteşti. Preţul lor îl pot plăti şi numai după ce le-au vândut în popor (pentru osteneală se socoteşte şi rabat, ca celor ce desfac gazeta). Lucrul ce-l face Zaharie Cudlic să-l încerce şi alţii pentru ca O. D. să fie cu adevărat o Oaste de luptători şi diavolul să se cutremure de ofensiva noastră”.
L. S. nr. 7 din 7 februarie 1926.
Într-adevăr lucrul acesta l-au făcut mulţi, dar buna credinţă şi jertfa care o făcea păr. Iosif au fost înşelate de foarte mulţi dintre aceştia care au văzut în aceasta un mijloc de câştig nemuncit. Astfel că nu după mult timp s-a ivit cea mai blestemată categorie de înşelători şi jefuitori, acei care înşelau pe omul lui Dumnezeu, cel ce-şi jertfea sănătatea şi tot avutul lui pentru slava lui Dumnezeu şi mântuirea semenilor săi. Şi jefuiau Lucrarea lui Dumnezeu.
Aceştia au dus, unii multe, alţii şi mai multe din cărţile date lor pe încredere şi le-au vândut, dar banii şi i-au însuşit ei, nemaitrimiţând înapoi nici măcar preţul pentru Bibliile plătite înainte de către părintele, nici preţul cărţilor tipărite pe bani luaţi de el cu camătă de la bancă, bani care la fel trebuiau plătiţi din greu. S-au adunat astfel pagubele făcute de aceşti jefuitori în sume tot mai mari până când situaţia părintelui s-a îngreuiat peste măsură de mult.
La repetatele scrisori de rugăminţi, cei mai mulţi n-au mai răspuns niciodată. Ca om al lui Dumnezeu, în judecată nu-i putea da, aşa cum făceau alţii. Aşa că a rămas de pagubă tocmai de ceea ce l-ar fi putut ajuta să ducă mai cu spor tipărirea cărţilor tot mai frumoase pe care le scria el şi alţi scriitori ai Oastei. Ce greu va apăsa odată acest păcat pe sufletul acelora care au zădărnicit în felul acesta propăşirea Lucrării Domnului. Numai Domnul Isus şi fraţii cei puţini care n-au reţinut pentru ei nici măcar rabatul ce li se dădea pe dreptul ci mai ajutau şi din al lor, - numai ei au făcut ca să nu se încheie totul cu un faliment.
Domnul într-adevăr a avut milă, dar a trebuit luptat cu greutăţi de necrezut. Îmi amintesc că mult mai târziu când venise şi tipografia, iar numărul cărţilor scoase de păr. Iosif se înzecise, în privinţa asta situaţia nu se îmbunătăţise deloc. Venitul care se putea realiza, era abia cât să se acopere cu greu strict numai costul muncii. Câţi ani am trăit lângă păr. Iosif, atât el cât şi noi cei care lucram la redacţie împreună cu el, - n-a primit nici unul, nici noi nici el, nici un fel de salar. Am muncit fără nici un salar toţi aceşti ani. Eu nu mi-am cumpărat în patru ani decât un singur costum de haine şi vreo 2-3 cămăşi. Ne purtam necrezut de modest îmbrăcaţi. Şi ne hrăneam tot aşa. Umblam pe jos neavând adeseori nici banii de tramvai. Îmi amintesc că venind odată cu părintele de la sanatoriu spre locuinţă (atunci aveam o locuinţă închiriată în Str. Zidarilor) neavând nici el nici eu banii să ne plătim tramvaiul, părintele şi-a lăsat amanet la taxator ceasul lui de buzunar. Taxatorul îl cunoştea pe părintele şi îl respecta foarte mult. Totuşi ceasul i l-a luat. La întoarcere am plătit cei 3 lei cât costa biletul şi astfel taxatorul i-a dat părintelui ceasul înapoi.
Îmi amintesc ce planuri minunate făceam stând serile şi zilele de vorbă printre lucru cu părintele:
- Dacă cei care ne datorează atâtea sute de mii de lei, ne-ar trimite numai datoria lor, ce lucrări minunate am mai putea tipări noi cu aceşti bani. Uite cărţile astea care aşteaptă! - Şi altele. Şi altele...
- Dacă...
- Sau dacă s-ar ivi vreun bogătaş din aceştia care cheltuiesc atâţia bani pentru tot felul de nebunii şi de pofte, - să facă ceva pentru Dumnezeu şi să dea măcar o parte din banii aceştia pentru tipărituri religioase...
- Dacă...
- Sau dacă, măcar vreunul din aceştia care ne scriu nouă zilnic, uite ca acesta care spune că de când a citit cărţile Oastei şi s-a predat Domnului, el nu numai că şi-a răscumpărat averea pe care o vânduse înainte, datorită beţiei şi jocului de cărţi, dar muncind şi economisind acum şi-a mai cumpărat încă de două ori pe atâta...
Dacă un astfel de om şi-ar spune cam aşa: Lucrarea asta m-a făcut pe mine să-mi câştig nu numai avuţia veşnică dar şi să-mi răscumpăr averea pierdută. Şi pe urmă să mai câştig încă de două ori atât. Ia să fac acum şi eu ceva, drept recunoştinţă pentru că această Lucrare a făcut pentru mine atât de mult. Mai ales că văd că se luptă cu o mulţime de greutăţi. Ia să trimit şi eu nu un drob de sare într-o apă mare - ci să ajut, să se cunoască!
O, ce am putea face noi, numai cu ceea ce este un prisos al acestora!
Dar...nimeni nu a făcut niciodată faţă de noi (şi faţă de Domnul) un astfel de gest. Ne ajută tot fratele Iulius Igna cel sărac şi tot sora Ana Matei cea văduvă...
Şi părintele ofta îndurerat. O, cât de mult spunea acest oftat...
În nr. 7 din 13 februarie 1927 păr. Iosif scria:
„S-a pus baza unui fond de evanghelizare”... L. S. a pornit cu Oastea Domnului o mare luptă contra păcatului. În această luptă am avut şi sprijinul material - singurul sprijin material al fondului societăţii Oastea Domnului. Acest fond a fost întemeiat de un cantor evlavios Nicolae Cimpoca din Sadu, jud. Sibiu cu o donaţie de 1.000 de lei. La acest început s-au strâns apoi şi alte dăruiri. Fondul a fost înfiinţat pentru ajutorarea trupească şi sufletească a celor din Oastea Domnului. „Din acest mic grăunte de muştar doresc să crească un copac mare” - scrie cantorul N. Cimpoca... Acum ne mai vine o donaţie de 5.000 de lei... Faptul acesta ne îndeamnă să înaintăm mai departe... Punem baza unui fond de evanghelizare... Vom începe să publicăm tot ce ni se trimite pentru lucrul Domnului... Gândul nostru este să ieşim cu toate puterile la secerişul cel mult ce ne aşteaptă în lume... Gândul nostru este să putem umplea satele şi oraşele de cărţi religioase ieftine... Începem cu publicarea celor ce au dăruit:
- Nicolae Cimpoca din Sadu - 1.000 de lei.
- Timotei Popovici, prof. Sibiu - 1.000 de lei.
- Iosif Trifa redactor L. S. - 1.000 de lei.
- Moise Popovici profesor Baiaş - 1.000 de lei...
Început cu acest număr, fondul de evanghelizare a continuat apoi câţiva ani, când număr de număr, câte 4-5 săraci şi văduve trimiteau bănuţul lor spre a ajuta lucrarea de răspândire a Cuvântului Sfânt. Aceşti bănuţi sfinţi au contribuit şi ei la acoperirea cheltuielilor de tipărire şi la continuarea muncii în redacţia Oastei Domnului. Aceste mici daruri ale dragostei au fost de un şi mai mare sprijin sufletesc pentru părintele, pentru că el a văzut în acestea o mare mângâiere din partea Domnului, o puternică dovadă că Domnul este cu el, şi nu-l va lăsa de ruşine. Şi o răsplătire pentru dureroasa lovitură dată de pomănarii răufăcători şi înşelători care păgubesc Lucrarea lui Dumnezeu cea sfântă şi grea.
Încă de la prima hotărâre lucrul Domnului înainta frumos. Fără nici un ajutor material nici din partea mitropoliei, nici din partea guvernului (care era foarte darnic cu alţii) părintele Iosif începu să aibă primele izbânzi în tipărirea şi răspândirea cărţii religioase. La sfârşitul anului 1926 el scria;
Precum poate oricine vedea şi judeca, noi am pus cărţilor noastre nişte preţuri foarte ieftine. Acestea sunt preţuri de evanghelizare, adică şi preţurile de pe carte predică despre Evanghelia lui Hristos. Am pus aceste preţuri ca aceste cărţi să poată călători din sat în sat, din casă în casă, de la om la om ducând pe tot locul învăţături sufleteşti şi trezind în oameni dragostea după Cuvântul lui Dumnezeu şi Biblie.
12 cărţi scoase de preotul I. Trifa, - cu prilejul jubileului de 5 ani al foii Lumina Satelor... L. S. împlineşte zilele acestea 5 ani de când a pornit la drum. Ca o rugăciune de mulţumită pentru ajutorul de care ne-a învrednicit Dumnezeu am strâns cu acest prilej toată şcoala de 5 ani a acestei foi în 12 cărţi.
Citiri şi tâlcuiri din Biblie cartea I = 12 lei
Citiri şi tâlcuiri din Biblie cartea II = 12 lei
Citiri şi tâlcuiri din Biblie cartea III = 12 lei
Tâlcuirea Evangheliilor cartea I = 18 lei
Tâlcuirea Evangheliilor cartea II = 16 lei
Tâlcuirea Evangheliilor cartea III = 16 lei
Cartea despre Oastea Domnului... Oastea Domnului este o oştire care luptă contra vrăjmaşului diavol, sub steagul şi conducerea lui Isus Biruitorul... În preţul ei sunt socotite absolut numai spesele de tipar, anumit ca să poată străbate cât mai mult în popor. Gândul nostru era s-o putem da eventual chiar gratuit, - dar după ce din nici o parte n-am primit nici un ajutor pentru ea, mai mult decât atât n-am putut face.Costă = 30 de lei.
Din Pildele Mântuitorului = 12 lei
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului = 10 lei
Însemnările călătoriei la Ierusalim = 50 lei
25 de Povestiri morale = 10 lei.
Iar în nr. 15 din 10 aprilie 1927 scria:
...Vindem cărţile cu deficit! Socotelile se pot vedea la tipografie oricând. Însă nouă nu ne pare rău de această pagubă. Noi înşine ne-am făcut cu voia această pagubă pentru ca după ea să avem câştigul cel mare sufletesc: ajungerea cărţilor bune în familiile creştine.
Putem sta oricând în faţa Domnului cu conştiinţa împăcată. Ne-am făcut datoria deplin. Am pus în slujba Lui deplin toată averea noastră sufletească şi materială, n-am precupeţit nimic.
După un an de la această dată, în 4 martie 1928, păr. Iosif scria:
...Fără nici o subvenţie din partea nimănui bilanţul nostru de un an este răspândirea a 100.000 de cărţi şi 500.000 de gazete. Am cerut statului ceva ajutor - dar nu ne-a dat nimic (Biserica nu a dat nici ea!). Milioanele se dau numai pentru propaganda politică. Am cerut însă ajutorul Domnului şi ni l-a dat El. Am avut datorii peste 100.000 de lei. Astra cu un buget de 7-8 milioane aproape tot de la stat, n-a făcut cât Lumina Satelor fără nici un ajutor. Mai mult face ajutorul Domnului decât toate milioanele. Mulţumim pentru toate numai Domnului. Şi mulţumim fraţilor ostaşi.
În nr. 11 din 11 martie 1928 părintele anunţa tipărirea unei cărţi noi: Însemnări de la picioarele Crucii - carte pe care însă n-a mai ajuns s-o termine şi s-o tipărească niciodată. Aceasta - îmi spunea el - va trebui să primească titlul Golgota. Voia să strângă în ea tot ce-a putut scrie el mai frumos despre Jertfa cea Mare a Dulcelui său Mântuitor.
În mare parte lipsa ei se datoreşte greutăţilor tiparului şi mai ales păcatului celor care nu şi-au plătit datoriile. O, câte astfel de mărgăritare scumpe a dus cu el în mormânt acest înzestrat om al lui Dumnezeu, numai pentru că satanica lăcomie de bani a unora din jurul lui, l-au împiedicat să dea la lumină atunci. Iar mai târziu, au venit celelalte greutăţi.
Cartea Însemnări de la picioarele Crucii o avea mereu în inimă părintele mai presus de toate celelalte. El strângea pentru ea tot ce putea scrie mai inspirat şi mai duios. Nici cu şapte ani mai târziu în 1935, (când ne mutasem în str. Turnului şi când locuia în odăiţa cu cele 80 de trepte de la etajul al treilea) încă nu socotea că a strâns tot ce gândea el că va trebui să cuprindă Golgota - cartea de încununare a muncii lui de rob şi apostol al Crucii şi Jertfei lui Isus Cel Răstignit.
În odăiţa aceea îmi spunea într-o zi:
- Cartea Golgotei trebuie să cuprindă în ea tot aurul lacrimilor recunoştinţei din sufletul meu faţă de dragostea cu care m-a răscumpărat Scumpul meu Mântuitor. Ea trebuie să se cheme: Golgota, pentru că tot ce s-a făcut cereşte pe acest pământ este datorită Golgotei şi Jertfei Dumnezeieşti de pe Crucea ei. Vreau ca aceasta să fie ultima mea carte şi cel mai înalt răspuns pe care îl voi putea da dragostei şi Jertfei Sale de pe Cruce pentru mine, pentru noi...
Dar n-a mai ajuns s-o poată sfârşi. Cum am mai spus greutăţile nespus de mari şi oamenii nespus de mici, printre care i-a fost dat să trăiască - nu i-au îngăduit să-şi împlinească nici acest gând minunat şi duios, ca şi pe atâtea altele.
Dar o mare parte din scrierile pe care păr. Iosif a avut de gând să le strângă în acea carte, - cununa scrierilor lui, - se mai găsesc încă răspândite prin revistele care au urmat începând chiar din acel număr din L. S. - şi până la cele din urmă scrieri ale lui!
Cândva, poate, un alt om trimes de Dumnezeu, va aduna ceea ce va mai putea găsi din ele şi le va strânge într-o cunună de mărgăritare pe fruntea cărora va scrie Golgota, aşa cum a dorit acel mare înaintaş al nostru trimes de Dumnezeu, ca şi care Isus Cel Răstignit a mai avut prea puţini apostoli, de la sf. Pavel şi sf. Ioan Gură de Aur, - încoace.
Cu gândul tipăririi şi răspândirii a milioane de misionari cărţi, a lucrat păr. Iosif şi în direcţia procurării unei tipografii şi a unei librării.
Este uimitor şi este măreţ să vezi cât a putut realiza acest om care purta un atât de mare suflet într-un aşa de mic trup. Şi totul a fost realizat numai prin marea lui credinţă în puterea lui Dumnezeu şi în solia cerească ce i se încredinţase.
La vârsta de 50 de ani când va pleca la Domnul el avea tipărite peste 50 de titluri de cărţi şi calendare, 15 ani de gazete redactate săptămânal, toate răspândite în zeci de milioane de exemplare în toată lumea precum şi o lucrare duhovnicească numărând sute de mii de suflete născute din Dumnezeu.
Iată roadele unui grăunte de credinţă vie şi a unui strop de dragoste curată. Dar şi a unei uriaşe cantităţi de suferinţă, de amărăciuni şi de lacrimi... Şi a unor lungi ani de boală prin spitale de-a lungul cărora a suferit şapte operaţii.
Ce mare pierdere este însă pentru noi şi pentru tot viitorul poporului nostru - şi poate încă a multora - că aceste minunate solii mântuitoare - atât de scump şi de dureros plătite - prin care au fost renăscute la o viaţă sfântă atâtea sute de mii de suflete, - azi nu numai că nu se mai tipăresc spre potolirea setei sufleteşti a poporului care le caută fără a le mai putea găsi, - dar au fost şi prigonite şi batjocorite ca nişte cărţi rele şi primejdioase.
Mare păcat este acesta! - Şi cumplit se va răzbuna odată şi asupra celor vinovaţi şi asupra multor nevinovaţi îndepărtarea scriitorilor credincioşi şi a cărţilor religioase din educarea tineretului şi a poporului nostru.
Slăvit să fie Domnul.
+
Sfânta Scriptură are o putere covârşitoare prin care ea a prefăcut şi preface nenumărate suflete păcătoase în suflete sfinte.
Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă