Cap. 11 - Cel mai bun misionar
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 1
În lumea de după primul război o cauză care a grăbit marile schimbări a fost și scrisul: gazetele și cărțile. Războiul a fost o răscruce de la care nimic n-a mai continuat după cum era înainte. S-au schimbat nu numai domniile și hotarele popoarelor ci și oamenii și stările lor.
A apărut o foame nouă: foamea după citit. Această dorință a făcut să se înmulțească scrisul și însemnătatea cărții, în îndrumarea gândirii și traiului oamenilor.
Marile mișcări de oameni aduse de război au avut și o urmare bună: călătorind, au văzut unii la alții și ceea ce aveau bun și întorcându-se au luat cu ei acasă.
Cei din țările mai înapoiate, au văzut felul de viață al popoarelor mai înaintate și căutau acum să cunoască mai mult și să se organizeze mai bine. La aceasta îi putea ajuta numai scrisul: cartea și gazeta. Această nevoie a adus apoi cartea și însemnătatea ei.
În poporul nostru, sărac și dezbinat cum fusese și în cea mai mare parte din istoria sa robit mereu de alte popoare, - scrisul și cititul erau ceva aproape necunoscut. Acestea au început cu adevărat abia odată cu eliberarea și independența noastră de după primul mare război.
Dar dacă scrisul cult era atât de rar, de scrisul religios aproape că nici nu se putea vorbi. Așa ceva era ca și necunoscut la noi. Nimic nu se făcuse organizat ca marea trebuință a scrisului religios să poată fi împlinită. Nici măcar Biserica nu întreprinsese în privința asta nimic. În afară de puținele cărți din biserici, tipărite și acestea cu scris chirilic, pe care cei tineri nu-l mai cunoșteau, - nu se mai găsea de citit nimic religios.
Începuseră după război să apară pe la târguri doar niște mici broșuri cu Epistole căzute din cer, cu tălmăciri de visuri, cu descântece și alte lucruri slabe, răspândite de afaceriști în scopuri de câștig bănesc... Dar acestea slujeau mai mult întunericul decât lumina, mai mult înmulțind necredința și superstiția, nu nimicind-o.
Omul lui Dumnezeu care conducea școala de la Lumina Satelor a înțeles îndată că în slujba lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, în noile stări de lucruri, cartea devine misionarul care va putea face cel mai mult pentru alungarea întunericului și păcatelor - și pentru vestirea adevărului mântuitor.
Școala scrisului săptămânal de la gazeta din Sibiu înainta. Redactorul creștea el însuși, odată cu cititorii săi. Învățătorul conștiincios se străduia el însuși a fi un școlar bun al Duhului Sfânt, care lucra prin el spre a învăța pe alții voia și căile lui Dumnezeu. Scrierile sale căpătau o tot mai mare răspândire și adâncime. Duhul Sfânt, Puternicul său Luminător îl inspira și îndruma minunat și harnic în găsirea celor mai felurite și mai originale mijloace și căi pentru atragerea sufletelor la Hristos. Și pentru a le lumina cald și apropiat înțelesul Sfintelor Scripturi.
Sub îndrumarea Sfântului Duh începu el școlile minunate cu Tâlcuirea Evangheliilor, cu Citiri și tâlcuiri din Biblie, cu Corabia lui Noe, cu Vremuri Biblice, Războiul Sfânt și altele care au urmat, trecând din număr în număr, din an în an...
Aceste învățături plăceau atât de mult că în curând se dovedi că publicarea lor numai în gazetă era neîndestulătoare.
Gazetele, oricât de bine erau păstrate de către cei ce puneau mâna pe ele, se rupeau, se rătăceau - și scrisul cu continuare se întrerupea, se pierdea. Trebuia neapărat strângerea acestui scris în cărți care să adune la un singur loc tot înțelesul unor învățături, pentru ca omul să-l poată urmări și cuprinde folositor. Cartea poate circula mai ușor și rămâne mai mult. Cartea va fi misionarul viitorului. Ea începe să poată face slujba Domnului în felul cel mai harnic și mai potrivit. Să prindem deci cartea, și s-o punem în slujba lui Hristos!
Dar tiparul este rar și scump foc. Tipografiile sunt puține și aproape toate în mâinile străinilor. Se cereau prețuri uriașe, pentru că toți proprietarii erau cartelați și înțeleși să nu tipărească decât de la un anumit preț în sus. Prețul ridicat nu numai că era foarte greu de achitat, dar și scumpea cartea în așa fel că abia cei cu bani mai mulți și-o puteau cumpăra. Mulțimea cea mare a poporului care purtase greul lungului război și pentru care stăpânirea nu făcea aproape nimic, o ducea din ce în ce mai greu. Greutățile vieții le aduceau păcate, iar păcatele alte greutăți.
Ca să dezrobești poporul acesta din robia și orbia păcatului îți trebuie cartea religioasă, iar ca să-i dai cartea aceasta ieftină, îți trebuie nu numai darul scrisului sfânt ci și avuții întregi s-o poți tipări.
Oamenii lui Dumnezeu au fost totdeauna săraci pământește. Ei n-au avut mare decât sufletul lor bun și darnic. Așa era și păr. Iosif. În afară de puțina parte de avere care îi revenea între cei șase frați ai săi de la părinții din Certege, și apoi moștenirea copilului Tit, rămasă după mama lui înmormântată la Vidra - nu mai avea nimic. Dar și de acestea rămase acolo se foloseau acuma numai alții.
Gazeta Lumina Satelor nu era a lui. A lui era numai munca uriașă și istovitoare de la această gazetă. Muncă pentru care nici nu primea un salar. Nici tipografia nu era a lui, era a Mitropoliei. Și tot ce se încasa din abonamentele gazetei, mergea la administrația de la Consistoriul Mitropolitan al căruia era tipografia.
Omul lui Dumnezeu și copilul său trăiau doar din modestul salar primit de la Orfelinat, pentru munca și grija pe care o depunea ca director acolo.
De unde dar să poată el scoate sumele uriașe care vor trebui plătite pentru tipărirea învățăturilor mântuitoare în cărți multe și ieftine, care să poată ajunge în mâinile poporului sărac și lipsit de care acum nimeni nu se interesează și peste care apasă numai greutățile, scumpetea și păcatul?
Tipografia Mitropoliei i-ar fi tipărit pe datorie - dar la credit se adaugă acum dobânzi grele, iar acestea sporesc datoria și o cresc neîncetat.
Va cere împrumut la bancă, punându-și garanție moștenirea de la țară a lui și a copilului - și în felul acesta va tipări cartea. Căci lucrul Domnului trebuie făcut cu orice preț - și trebuie atunci când e vremea lui, nu mai târziu. El este un rob al Domnului cu tot ce era el. Deci va pune tot puținul său în slujba pe care i-o poruncește Domnul, iar mai departe va purta de grijă Mântuitorul și Domnul său al căruia este lucrul acesta și care îi poruncește: începe, Eu sunt cu tine, nu te teme!
Setea și foamea poporului după Cuvântul lui Dumnezeu era pentru păr. Iosif îndemnul și porunca Domnului care îl zorea să pornească cu orice risc la lucrul cu cartea.
Împotriva tuturor greutăților uriașe care îi stau în față, apostolia cărții trebuie să înceapă numaidecât. Fără a mai aștepta ivirea unor vremi mai bune, sau minunea ivirii vreunui milionar sfânt.
Va începe cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu și cu credința că se vor mai ivi și alții care vor sări în ajutorul lui pentru lucrul Domnului.
Bizuit numai pe încrederea în Domnul Isus și pe înțelegerea poporului Său, a pornit el la această îndrăzneață hotărâre care atunci părea o nebunie. Și în care a riscat totul.
Iată ce scria el în clipa acestei mari hotărâri:
„O chemare de ajutor pentru strângerea spicelor sufletești din această gazetă. Învățăturile sufletești care le seamănă această gazetă, acum trecută de doi ani, au rodit în multe suflete - și mulți s-au îndreptat prin citirea lor. Scrisorile ce le primesc zilnic din toate părțile sunt cea mai grăitoare dovadă că Cuvântul lui Dumnezeu lucrează și astăzi în sufletul oamenilor.
O școală de învățături sufletești am făcut din această gazetă și cine a intrat de la început în această școală, multe a putut învăța. Dar acum, după doi ani, un neajuns începe a se ivi. În școala acestei gazete mulți au intrat numai acum, alții după un an și cu aceștia ar trebui să încep școala iarăși de la început, iar cu ceilalți trebuie să înaintez mai departe în lucrul Domnului, - și prin asta școala suferă.
Învățăturile sufletești date prin această gazetă stau ca niște spice împrăștiate într-un ogor de muncă pentru Evanghelia Domnului - și aceste spice ar trebui strânse la un loc, orânduite și tipărite în cărți și cărticele ieftine care să se desfacă apoi în popor. Dar acest lucru nu mai stă în puterea mea. Tiparul cere azi averi întregi și ceea ce se tipărește iese foc de scump, iar poporul nu se prea însuflețește pentru cărți scumpe.
În fața acestor greutăți, împins de dorul de a putea duce lucrul Domnului mai departe, cu tot mai mare câștig sufletesc, apelez la cititorii acestei gazete, să ajute cu obolul lor strângerea spicelor sufletești din această gazetă și legarea lor în cărți ieftine pentru popor. Lumina Satelor are mulți prieteni și dacă cât mai mulți vor trimite cât de cât din prisosul inimii și puterii lor bănești, vom putea da într-o carte toate evangheliile duminicilor și tâlcuirea lor, precum și alte cărți și cărticele de învățătură sufletească (toate împodobite cu frumoasele chipuri din gazetă).
Darurile ce se vor trimite pentru strângerea spicelor, vor ajunge în banca cea mai bună care va slobozi banii în umblare sufletească și va plăti după ei camăta cea mai scumpă: vestirea Evangheliei Domnului, pentru mântuirea sufletească a deaproapelui. Toate darurile se vor publica, ca mulțumită publică în această gazetă”.
Preot Iosif Trifa, redactorul gazetei «Lumina Satelor»
L. S. nr. 9 din 9 martie 1924
Ceva mai târziu L. S. nr. 37 din 21 septembrie 1924, scria: „O veste bună. Zi de zi sosesc la redacție scrisori care vorbesc despre plăcerea sufletească cu care cititorii noștri citesc învățăturile sufletești din această gazetă și îndeosebi tâlcuirea evangheliilor și citirile și tâlcuirile din Biblie pe care le scrie redactorul nostru părintele Trifa sub numele de I. Tâlcuitor. Este însă un mare neajuns faptul că cititorii nu pot avea strânse la un loc aceste învățături. Unii au risipit foaia, alții n-au numerele toate. Dându-și seama de lucrul acesta păr. Trifa a pus sub tipar Evangheliile duminicilor de peste an, cu tâlcuirea lor precum și citirile și tâlcuirile din Biblie însoțite fiecare cu chipuri frumoase. Cei ce doresc să aibă aceste cărți de mare ajutor sufletesc, să ne scrie și să ne înștiințeze de pe acum, căci se vor tipări numai un număr restrâns, păr. Iosif neavând mijloace bănești să le tipărească în număr mai mare. Pentru strângerea acestor spice sufletești s-a făcut și o chemare de ajutor aici la gazetă (nr. 9/1924). Am primit însă numai ceva peste o mie de lei, o sumă care este un picur în miile cele multe ce le cere azi tiparul.
Dar lucrul Domnului nu poate sta pe loc din pricina acestor greutăți. Plecăm la drum și cu cărți. A Lui e grija ce va fi mai departe, căci pentru El lucrăm”...
Curând, când a apărut prima carte din marea operă a omului lui Dumnezeu, Lumina Satelor publica următorul anunț ca un oftat de bucurie: O carte cu ...8 lei. O carte cu 8 lei este azi cu adevărat un lucru de mirare când o foiță de țigară costă 2 lei și 50 de bani. Această carte cu 8 lei este cea scoasă de redactorul acestei gazete, părintele Iosif Trifa și despre care am scris mai pe larg în numărul trecut. Întovărășiți-vă zece inși, fiecare cu 8 lei și trimițând acești bani veți primi fiecare câte o carte cu peste 15 chipuri religioase împreunate cu citiri și tâlcuiri din Biblie precum și o mulțime de mici istorioare pline de învățătură sufletească. Acest preț mic l-am stabilit ca să putem aduce cât mai mare câștig sufletesc. Ținem deschis acest preț numai pe două săptămâni pentru ca să băgăm banii în alte cărți ieftine. Citirile din Biblie vor ieși în mai multe cărți și cine va cumpăra de la început aceste cărți va avea pe urmă o Biblie întreagă în chipuri, icoane și tâlcuiri frumoase. Ajutați lucrul Domnului răspândind aceste cărți”.
L. S. nr. 50-52 din 21 decembrie 1924
Spre încurajarea răspândirii Cuvântului Sfânt, Duhul Domnului i-a inspirat părintelui Iosif gânduri și metode mereu noi. Una din aceste metode era instituirea de premii lunare în cărți și bani, prin tragere la sorți, între abonați și cititori. Aceste premii vor continua ani la rând și vor fi un puternic mijloc de atragere a multora lângă Cuvântul lui Dumnezeu. Iată ce scrie la acest început păr. Iosif: „...Premii de mii de lei, în fiecare lună. Lumina Satelor a adus multe noutăți în felul de a face gazetărie pentru popor. Cea mai mare noutate este duhul religios în care se scrie această gazetă. O altă noutate sunt apoi și premiile pe care le publică în L. S. și bunul nostru prieten Ilie Laza din America (pentru citirea și cunoașterea Bibliei). Pe viitor cu ajutorul Domnului vom duce mai departe și lucrul acesta.
Pe lângă premiile ce le va mai pune Ilie Laza - și poate și alții - va pune și gazeta noastră fel de fel de cărți, de bani, etc... În fiecare lună va fi o tragere de premii... Se vor trage la sorți premii din: Biblii, Noul Testament, abonamente la gazetă, cărțile scoase de păr. Trifa și alte cărți folositoare... În loc de cărți, câștigătorul poate primi și prețul lor în bani, dacă vrea. Pe lângă acestea vor veni și premii pentru poezii religioase, etc. Facem și această jertfă ca să strângem cât mai multe suflete lângă Cuvântul lui Dumnezeu...”
L. S. nr. 50-52 din 21 decembrie 1924
Atât de greu, dar atât de frumos a fost începutul! Dar și mai mult încă...
Pe lângă prețurile neobișnuit de ieftine puse la cărți și pe lângă premiile date lunar, desfăcătorilor de cărți și de Biblii li se mai da, la comenzi ceva mai mari, un rabat de 20 și chiar 25% din prețul lor, trimițându-se cărțile și pe așteptare. Adică spre a fi plătite după vânzarea lor. Aceste condiții nespus de avantajoase, nimeni nu le mai acorda în felul acesta. Ele au încurajat pe mulți să răspândească puternic Cuvântul lui Dumnezeu prin cartea religioasă. Iar cartea s-a dovedit misionarul cel mai bun și mai harnic propovăduind cu multă repeziciune și putere mântuirea Crucii și jertfei lui Hristos.
O mare revărsare a Duhului Sfânt a venit peste țară și peste popor prin lucrarea Cuvântului răspândit de cărți. Peste toate văile și dealurile țării bătea un vânt de înviere sufletească și un aer de primăvară sfântă răspândea pretutindeni chemările mântuirii și binefacerile ei.
Oameni simpli din popor, țărani și muncitori, bărbați, femei și copii chiar se oferiră de bunăvoie ca răspânditori de cărți și foi. Tineri și bătrâni se angajau voluntari în această semănare sfântă de grâu duhovnicesc.
Primul care s-a oferit să facă slujba aceasta a fost un ostaș țăran din Bucovina: Zaharie Cudlic din Pojorâta. „...fiind eu invalid de război - scrie el - mi-am făcut hotărârea că decât să duc și să împart consătenilor mei tabac și băutură (- invalizii aveau autorizație de comerț -), mai bine voi duce consătenilor cărți de folos sufletesc... Astfel am vândut în anul 1925 multe Biblii, Psaltiri, Noul Testament și multe alte cărți mântuitoare... Rog binevoiți a ne trimite din nou alte Biblii și cărți...”
La această scrisoare păr. Iosif adaugă: „...Bun lucru ai făcut iubitul nostru. Fie ca lucrul tău să fie o pildă și pentru alții care s-au strâns la lucru și la luptă sub steagul Mântuitorului. În Oastea Domnului sunt înștiințați peste 2.000 de ostași. O, ce ofensivă am putea face cu această armată împotriva vrăjmașului diavol dacă fiecare ostaș ar fi un ostaș activ în Oastea Domnului. Iar a fi un ostaș activ în O. D. înseamnă a ajuta după puterile tale lucrul Domnului și lupta împotriva întunericului.
În multe feluri poate ajuta un ostaș lucrul Domnului. Ostașul Zaharie Cudlic a ajutat acest lucru ajutând și pe alții să afle Cuvântul lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi.
Bună slujbă a făcut. Dumnezeu îi va întoarce și câștigul ce l-a pierdut din tabac și băutură. Să facă și alții așa. Fiecare ostaș să aibă la îndemână cărți de ajutor sufletesc pentru a putea aduce și pe alții sub steagul Mântuitorului.
Ținem și cu acest prilej să vestim pe ostașii noștri că le putem trimite spre desfacere cărți sufletești. Prețul lor îl pot plăti și numai după ce le-au vândut în popor (pentru osteneală se socotește și rabat, ca celor ce desfac gazeta). Lucrul ce-l face Zaharie Cudlic să-l încerce și alții pentru ca O. D. să fie cu adevărat o Oaste de luptători și diavolul să se cutremure de ofensiva noastră”.
L. S. nr. 7 din 7 februarie 1926.
Într-adevăr lucrul acesta l-au făcut mulți, dar buna credință și jertfa care o făcea păr. Iosif au fost înșelate de foarte mulți dintre aceștia care au văzut în aceasta un mijloc de câștig nemuncit. Astfel că nu după mult timp s-a ivit cea mai blestemată categorie de înșelători și jefuitori, acei care înșelau pe omul lui Dumnezeu, cel ce-și jertfea sănătatea și tot avutul lui pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea semenilor săi. Și jefuiau Lucrarea lui Dumnezeu.
Aceștia au dus, unii multe, alții și mai multe din cărțile date lor pe încredere și le-au vândut, dar banii și i-au însușit ei, nemaitrimițând înapoi nici măcar prețul pentru Bibliile plătite înainte de către părintele, nici prețul cărților tipărite pe bani luați de el cu camătă de la bancă, bani care la fel trebuiau plătiți din greu. S-au adunat astfel pagubele făcute de acești jefuitori în sume tot mai mari până când situația părintelui s-a îngreuiat peste măsură de mult.
La repetatele scrisori de rugăminți, cei mai mulți n-au mai răspuns niciodată. Ca om al lui Dumnezeu, în judecată nu-i putea da, așa cum făceau alții. Așa că a rămas de pagubă tocmai de ceea ce l-ar fi putut ajuta să ducă mai cu spor tipărirea cărților tot mai frumoase pe care le scria el și alți scriitori ai Oastei. Ce greu va apăsa odată acest păcat pe sufletul acelora care au zădărnicit în felul acesta propășirea Lucrării Domnului. Numai Domnul Isus și frații cei puțini care n-au reținut pentru ei nici măcar rabatul ce li se dădea pe dreptul ci mai ajutau și din al lor, - numai ei au făcut ca să nu se încheie totul cu un faliment.
Domnul într-adevăr a avut milă, dar a trebuit luptat cu greutăți de necrezut. Îmi amintesc că mult mai târziu când venise și tipografia, iar numărul cărților scoase de păr. Iosif se înzecise, în privința asta situația nu se îmbunătățise deloc. Venitul care se putea realiza, era abia cât să se acopere cu greu strict numai costul muncii. Câți ani am trăit lângă păr. Iosif, atât el cât și noi cei care lucram la redacție împreună cu el, - n-a primit nici unul, nici noi nici el, nici un fel de salar. Am muncit fără nici un salar toți acești ani. Eu nu mi-am cumpărat în patru ani decât un singur costum de haine și vreo 2-3 cămăși. Ne purtam necrezut de modest îmbrăcați. Și ne hrăneam tot așa. Umblam pe jos neavând adeseori nici banii de tramvai. Îmi amintesc că venind odată cu părintele de la sanatoriu spre locuință (atunci aveam o locuință închiriată în Str. Zidarilor) neavând nici el nici eu banii să ne plătim tramvaiul, părintele și-a lăsat amanet la taxator ceasul lui de buzunar. Taxatorul îl cunoștea pe părintele și îl respecta foarte mult. Totuși ceasul i l-a luat. La întoarcere am plătit cei 3 lei cât costa biletul și astfel taxatorul i-a dat părintelui ceasul înapoi.
Îmi amintesc ce planuri minunate făceam stând serile și zilele de vorbă printre lucru cu părintele:
- Dacă cei care ne datorează atâtea sute de mii de lei, ne-ar trimite numai datoria lor, ce lucrări minunate am mai putea tipări noi cu acești bani. Uite cărțile astea care așteaptă! - Și altele. Și altele...
- Dacă...
- Sau dacă s-ar ivi vreun bogătaș din aceștia care cheltuiesc atâția bani pentru tot felul de nebunii și de pofte, - să facă ceva pentru Dumnezeu și să dea măcar o parte din banii aceștia pentru tipărituri religioase...
- Dacă...
- Sau dacă, măcar vreunul din aceștia care ne scriu nouă zilnic, uite ca acesta care spune că de când a citit cărțile Oastei și s-a predat Domnului, el nu numai că și-a răscumpărat averea pe care o vânduse înainte, datorită beției și jocului de cărți, dar muncind și economisind acum și-a mai cumpărat încă de două ori pe atâta...
Dacă un astfel de om și-ar spune cam așa: Lucrarea asta m-a făcut pe mine să-mi câștig nu numai avuția veșnică dar și să-mi răscumpăr averea pierdută. Și pe urmă să mai câștig încă de două ori atât. Ia să fac acum și eu ceva, drept recunoștință pentru că această Lucrare a făcut pentru mine atât de mult. Mai ales că văd că se luptă cu o mulțime de greutăți. Ia să trimit și eu nu un drob de sare într-o apă mare - ci să ajut, să se cunoască!
O, ce am putea face noi, numai cu ceea ce este un prisos al acestora!
Dar...nimeni nu a făcut niciodată față de noi (și față de Domnul) un astfel de gest. Ne ajută tot fratele Iulius Igna cel sărac și tot sora Ana Matei cea văduvă...
Și părintele ofta îndurerat. O, cât de mult spunea acest oftat...
În nr. 7 din 13 februarie 1927 păr. Iosif scria:
„S-a pus baza unui fond de evanghelizare”... L. S. a pornit cu Oastea Domnului o mare luptă contra păcatului. În această luptă am avut și sprijinul material - singurul sprijin material al fondului societății Oastea Domnului. Acest fond a fost întemeiat de un cantor evlavios Nicolae Cimpoca din Sadu, jud. Sibiu cu o donație de 1.000 de lei. La acest început s-au strâns apoi și alte dăruiri. Fondul a fost înființat pentru ajutorarea trupească și sufletească a celor din Oastea Domnului. „Din acest mic grăunte de muștar doresc să crească un copac mare” - scrie cantorul N. Cimpoca... Acum ne mai vine o donație de 5.000 de lei... Faptul acesta ne îndeamnă să înaintăm mai departe... Punem baza unui fond de evanghelizare... Vom începe să publicăm tot ce ni se trimite pentru lucrul Domnului... Gândul nostru este să ieșim cu toate puterile la secerișul cel mult ce ne așteaptă în lume... Gândul nostru este să putem umplea satele și orașele de cărți religioase ieftine... Începem cu publicarea celor ce au dăruit:
- Nicolae Cimpoca din Sadu - 1.000 de lei.
- Timotei Popovici, prof. Sibiu - 1.000 de lei.
- Iosif Trifa redactor L. S. - 1.000 de lei.
- Moise Popovici profesor Baiaș - 1.000 de lei...
Început cu acest număr, fondul de evanghelizare a continuat apoi câțiva ani, când număr de număr, câte 4-5 săraci și văduve trimiteau bănuțul lor spre a ajuta lucrarea de răspândire a Cuvântului Sfânt. Acești bănuți sfinți au contribuit și ei la acoperirea cheltuielilor de tipărire și la continuarea muncii în redacția Oastei Domnului. Aceste mici daruri ale dragostei au fost de un și mai mare sprijin sufletesc pentru părintele, pentru că el a văzut în acestea o mare mângâiere din partea Domnului, o puternică dovadă că Domnul este cu el, și nu-l va lăsa de rușine. Și o răsplătire pentru dureroasa lovitură dată de pomănarii răufăcători și înșelători care păgubesc Lucrarea lui Dumnezeu cea sfântă și grea.
Încă de la prima hotărâre lucrul Domnului înainta frumos. Fără nici un ajutor material nici din partea mitropoliei, nici din partea guvernului (care era foarte darnic cu alții) părintele Iosif începu să aibă primele izbânzi în tipărirea și răspândirea cărții religioase. La sfârșitul anului 1926 el scria;
Precum poate oricine vedea și judeca, noi am pus cărților noastre niște prețuri foarte ieftine. Acestea sunt prețuri de evanghelizare, adică și prețurile de pe carte predică despre Evanghelia lui Hristos. Am pus aceste prețuri ca aceste cărți să poată călători din sat în sat, din casă în casă, de la om la om ducând pe tot locul învățături sufletești și trezind în oameni dragostea după Cuvântul lui Dumnezeu și Biblie.
12 cărți scoase de preotul I. Trifa, - cu prilejul jubileului de 5 ani al foii Lumina Satelor... L. S. împlinește zilele acestea 5 ani de când a pornit la drum. Ca o rugăciune de mulțumită pentru ajutorul de care ne-a învrednicit Dumnezeu am strâns cu acest prilej toată școala de 5 ani a acestei foi în 12 cărți.
Citiri și tâlcuiri din Biblie cartea I = 12 lei
Citiri și tâlcuiri din Biblie cartea II = 12 lei
Citiri și tâlcuiri din Biblie cartea III = 12 lei
Tâlcuirea Evangheliilor cartea I = 18 lei
Tâlcuirea Evangheliilor cartea II = 16 lei
Tâlcuirea Evangheliilor cartea III = 16 lei
Cartea despre Oastea Domnului... Oastea Domnului este o oștire care luptă contra vrăjmașului diavol, sub steagul și conducerea lui Isus Biruitorul... În prețul ei sunt socotite absolut numai spesele de tipar, anumit ca să poată străbate cât mai mult în popor. Gândul nostru era s-o putem da eventual chiar gratuit, - dar după ce din nici o parte n-am primit nici un ajutor pentru ea, mai mult decât atât n-am putut face.Costă = 30 de lei.
Din Pildele Mântuitorului = 12 lei
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului = 10 lei
Însemnările călătoriei la Ierusalim = 50 lei
25 de Povestiri morale = 10 lei.
Iar în nr. 15 din 10 aprilie 1927 scria:
...Vindem cărțile cu deficit! Socotelile se pot vedea la tipografie oricând. Însă nouă nu ne pare rău de această pagubă. Noi înșine ne-am făcut cu voia această pagubă pentru ca după ea să avem câștigul cel mare sufletesc: ajungerea cărților bune în familiile creștine.
Putem sta oricând în fața Domnului cu conștiința împăcată. Ne-am făcut datoria deplin. Am pus în slujba Lui deplin toată averea noastră sufletească și materială, n-am precupețit nimic.
După un an de la această dată, în 4 martie 1928, păr. Iosif scria:
...Fără nici o subvenție din partea nimănui bilanțul nostru de un an este răspândirea a 100.000 de cărți și 500.000 de gazete. Am cerut statului ceva ajutor - dar nu ne-a dat nimic (Biserica nu a dat nici ea!). Milioanele se dau numai pentru propaganda politică. Am cerut însă ajutorul Domnului și ni l-a dat El. Am avut datorii peste 100.000 de lei. Astra cu un buget de 7-8 milioane aproape tot de la stat, n-a făcut cât Lumina Satelor fără nici un ajutor. Mai mult face ajutorul Domnului decât toate milioanele. Mulțumim pentru toate numai Domnului. Și mulțumim fraților ostași.
În nr. 11 din 11 martie 1928 părintele anunța tipărirea unei cărți noi: Însemnări de la picioarele Crucii - carte pe care însă n-a mai ajuns s-o termine și s-o tipărească niciodată. Aceasta - îmi spunea el - va trebui să primească titlul Golgota. Voia să strângă în ea tot ce-a putut scrie el mai frumos despre Jertfa cea Mare a Dulcelui său Mântuitor.
În mare parte lipsa ei se datorește greutăților tiparului și mai ales păcatului celor care nu și-au plătit datoriile. O, câte astfel de mărgăritare scumpe a dus cu el în mormânt acest înzestrat om al lui Dumnezeu, numai pentru că satanica lăcomie de bani a unora din jurul lui, l-au împiedicat să dea la lumină atunci. Iar mai târziu, au venit celelalte greutăți.
Cartea Însemnări de la picioarele Crucii o avea mereu în inimă părintele mai presus de toate celelalte. El strângea pentru ea tot ce putea scrie mai inspirat și mai duios. Nici cu șapte ani mai târziu în 1935, (când ne mutasem în str. Turnului și când locuia în odăița cu cele 80 de trepte de la etajul al treilea) încă nu socotea că a strâns tot ce gândea el că va trebui să cuprindă Golgota - cartea de încununare a muncii lui de rob și apostol al Crucii și Jertfei lui Isus Cel Răstignit.
În odăița aceea îmi spunea într-o zi:
- Cartea Golgotei trebuie să cuprindă în ea tot aurul lacrimilor recunoștinței din sufletul meu față de dragostea cu care m-a răscumpărat Scumpul meu Mântuitor. Ea trebuie să se cheme: Golgota, pentru că tot ce s-a făcut cerește pe acest pământ este datorită Golgotei și Jertfei Dumnezeiești de pe Crucea ei. Vreau ca aceasta să fie ultima mea carte și cel mai înalt răspuns pe care îl voi putea da dragostei și Jertfei Sale de pe Cruce pentru mine, pentru noi...
Dar n-a mai ajuns s-o poată sfârși. Cum am mai spus greutățile nespus de mari și oamenii nespus de mici, printre care i-a fost dat să trăiască - nu i-au îngăduit să-și împlinească nici acest gând minunat și duios, ca și pe atâtea altele.
Dar o mare parte din scrierile pe care păr. Iosif a avut de gând să le strângă în acea carte, - cununa scrierilor lui, - se mai găsesc încă răspândite prin revistele care au urmat începând chiar din acel număr din L. S. - și până la cele din urmă scrieri ale lui!
Cândva, poate, un alt om trimes de Dumnezeu, va aduna ceea ce va mai putea găsi din ele și le va strânge într-o cunună de mărgăritare pe fruntea cărora va scrie Golgota, așa cum a dorit acel mare înaintaș al nostru trimes de Dumnezeu, ca și care Isus Cel Răstignit a mai avut prea puțini apostoli, de la sf. Pavel și sf. Ioan Gură de Aur, - încoace.
Cu gândul tipăririi și răspândirii a milioane de misionari cărți, a lucrat păr. Iosif și în direcția procurării unei tipografii și a unei librării.
Este uimitor și este măreț să vezi cât a putut realiza acest om care purta un atât de mare suflet într-un așa de mic trup. Și totul a fost realizat numai prin marea lui credință în puterea lui Dumnezeu și în solia cerească ce i se încredințase.
La vârsta de 50 de ani când va pleca la Domnul el avea tipărite peste 50 de titluri de cărți și calendare, 15 ani de gazete redactate săptămânal, toate răspândite în zeci de milioane de exemplare în toată lumea precum și o lucrare duhovnicească numărând sute de mii de suflete născute din Dumnezeu.
Iată roadele unui grăunte de credință vie și a unui strop de dragoste curată. Dar și a unei uriașe cantități de suferință, de amărăciuni și de lacrimi... Și a unor lungi ani de boală prin spitale de-a lungul cărora a suferit șapte operații.
Ce mare pierdere este însă pentru noi și pentru tot viitorul poporului nostru - și poate încă a multora - că aceste minunate solii mântuitoare - atât de scump și de dureros plătite - prin care au fost renăscute la o viață sfântă atâtea sute de mii de suflete, - azi nu numai că nu se mai tipăresc spre potolirea setei sufletești a poporului care le caută fără a le mai putea găsi, - dar au fost și prigonite și batjocorite ca niște cărți rele și primejdioase.
Mare păcat este acesta! - Și cumplit se va răzbuna odată și asupra celor vinovați și asupra multor nevinovați îndepărtarea scriitorilor credincioși și a cărților religioase din educarea tineretului și a poporului nostru.
Slăvit să fie Domnul.
+
Sfânta Scriptură are o putere covârșitoare prin care ea a prefăcut și preface nenumărate suflete păcătoase în suflete sfinte.
Învățătura de Credință Creștină Ortodoxă