Foto Traian Dorz

Cap. 5 - Ferește-te de desfrânare

Traian Dorz - Poemele lui Solomon

1 - Fiul meu să iei aminte la înțelepciunea mea
la a mea învățătură să-ți apleci urechea ta.
2 - Ca să fii întotdeauna cu alese chibzuințe
tinerele tale buze să câștige cunoștințe.
3 - Buzele străinei, miere parcă strecură-n îndemn
cerul gurii ei așa-i ca lunecosul untdelemn.
4 - Dar la urmă mai amară-i ca pelinul cel amar
ca o sabie-ascuțită cu tăișul ca de jar.
5 - Vinovatele-i picioare către moarte te cobor
pașii ei duc la pierzare pe câți merg pe urma lor.
6 - Astfel ea nicicând nu află calea vieții pe pământ
drumurile-i rătăcite nici nu știe unde sunt.
7 - Și-acum, fiii mei, pe mine ascultați-mă pe rând:
nu v-abateți de la sfatul și cuvântul meu nicicând.
8 - Depărtează-te de drumul care duce către ea
și de-a casei sale ușă nicicând nu te apropia.
9 - Ca nu cumva să-ți dai vlaga altora (acelor răi)
și-unui om fără de milă să dai cumva anii tăi.
10 - Ca nu cumva, ei, străinii, să-ți mănânce-averea ta
și tu să trudești, iar altul pentru casa lui să ia.
11 - Ca nu cumva pân-la urmă să rămâi gemând zdrobit
când și carnea ta și trupul o să-ți cadă istovit.
12 - Și să zici: cum am putut eu să urăsc certarea, cum?
de ce inima-mi respins-a al mustrării sfinte drum?
13 - Cum n-am ascultat eu glasul celor care mă-nvățau
cum de n-am luat aminte bunul sfat ce mi-l dădeau?
14 - Cât pe-aci eram ca unul din nenorociți să mor
în mijlocul adunării - și-a întregului popor...
15-Fiul meu, bea apă-ntruna din fântâna ta
caută din a tale ape și izvoare a te-adăpa...
16 - De nu vrei să ți se verse pe afară-al tău izvor
și să-ți curgă-a tale ape prin piață, tuturor.
17 - Lasă-le să fie numai pentru tine, fiul meu
nu pentru străinii care locuiesc în jurul tău.
18 - O, izvorul tău să fie veșnic binecuvântat
de soția tinereții bucure-te ne-ncetat.
19 - Căprioară preaiubită, fii de ea mereu atras
și de-ai ei iubire scumpă îmbătat în orice ceas.
20 - Fiul meu, de ce-ar fi oare o străină să-ndrăgești
și de ce-o necunoscută lângă sânu-ți să primești?
21 - Cunoscute sunt naintea ochilor lui Dumnezeu
ale omului căi, toate, căci El vede drumul său.
22 - Cel rău este prins în însăși a lui fapte și ocări
și este-apucat de-a vinei și-a greșelii lui urmări.
23 - El din lipsă de-nfrânare în păcate va muri
din prea multa-i nebunie va cădea și va pieri...
Articol 12 din 71
Folosește săgețile ← → pentru navigare