Cap. 6 - Cutremurătorul început
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 1
Iată noaptea Anului Nou 1923.
Această noapte de hotar între ani este, pentru toți oamenii, prilejul unui cutremurător bilanț. Prilejul în care ne vedem nu numai grăbita trecere a vieții pământești - ci și felul în care am folosit această parte din viața scurtă, pe care o încheiem la sfârșitul unui an și la începutul altuia.
În ultima noapte a anului trecut - și prima a noului an, - cine oare își mai face atât de necruțător bilanțul luptei sale trecute - și planul luptei sale viitoare, ca omul de conștiință așezat de Dumnezeu într-acest loc de așa mare răspundere - cum era el, Iosif? Și preot de biserică în slujba lui Dumnezeu; și redactor de gazetă în slujba poporului?
Era târziu și el era singur. În noaptea asta când nimeni nu doarme, mulți fac voia diavolului - dar puțini fac voia lui Dumnezeu.
La masa de lucru din locuința sa, părintele Iosif stătea în fața foilor albe, cufundat în gânduri și privind departe. Și nu știa cum să înceapă.
Iată, - gândea el, - au trecut 34 de ani din viața mea și cu ce mă pot eu înfățișa cu adevărat acum în fața lui Dumnezeu, Stăpânul și Judecătorul meu? Ce am făcut eu, cu adevărat pentru Dumnezeul meu căruia I-am juruit legământul cutremurător al preoției făgăduindu-i slujire și roadă? Ce am făcut eu cu adevărat pentru poporul meu căruia îi juruisem tot devotamentul în conștiința mea?
Cu un amar simțământ de durere și de rușine vedea stările în care se zbătea țara și poporul. Și neputința lui în fața acestor stări.
Din tot elanul cu care se luptaseră fiii țării înainte pentru împlinirea marelui ideal național - acum parcă nu mai rămăsese nimic. Toată frumoasa muncă pentru trezirea și formarea conștiinței curate a datoriei, a unității, a cinstei, a demnității și moralei, parcă încetase de peste tot. Toate luminile frumoase și vrednice care ardeau cândva atât de curat și de puternic - acum parcă le stinsese un vânt satanic.
Și un întuneric se întindea rece, amenințător și deznădăjduit peste toate hotarele noastre firești și sufletești.
În zadar ne-a dat oare Dumnezeu o țară mare și frumoasă? - gândea el. În zadar oare au luptat și s-au jertfit atâtea secole înaintașii noștri? În zadar oare am muncit și am suferit chiar și noi atât de mult? - dacă într-adevăr e în zadar. Și dacă lăsăm ca acum să se piardă și să se nimicească totul chiar așa!
E plină lumea de știri rele despre cei de sus și de știri triste despre cei de jos...
Crimele, hoțiile, judecățile, divorțurile, tulburările și toate nelegiuirile provocate de puhoaiele de alcool revărsate peste țară din sutele de fabrici știute și neștiute de spirt negru și alb... și din miile de cârciumi, - au făcut acum din țara și din poporul nostru cel altădată atât de vrednic, un exemplu grozav și urât pentru toate popoarele din jurul nostru.
Bolile sociale și degenerarea provocate și răspândite de alcoolism se întind ca pârjolul, distrugând nu numai generația asta ci și pe cele viitoare. Statisticile sunt din ce în ce mai alarmante - și nimeni din cei cu răspundere în țara asta nu se ridică puternic și hotărât să oprească această stare de lucruri și să aducă salvarea...
Încă odată: cine le mai poate vedea toate acestea așa de limpede ca unul care are un loc așa cum am eu? Și cine oare mai are o răspundere atât de mare în înștiințarea răului și în luarea de măsuri - ca mine care am în mână o trâmbiță cu care pot suna alarma neîncetat peste o lume întreagă? Ca mine care am acum la îndemână un mijloc cu care pot chema la luptă împotriva răului și pot îndruma neîncetat spre bine, pe cei hotărâți să se ridice cu un gând, pentru mântuire și pentru Hristos.
Din bisericuța neștiută de la Vidra, Dumnezeu m-a mutat în catedrala de la Lumina Satelor. Și de la cei câțiva ascultători sărmani dintr-un sat îndepărtat de munte - eu pot acum să vorbesc unei țări, unei lumi întregi. Foaia se tipărește în multe mii de exemplare săptămână de săptămână - și în fiecare duminică e ascultată în mii de sate și de orașe, nu numai din țară ci și până departe peste hotare, în toate colțurile lumii, unde sunt plecați români care țin legătura cu țara de unde plecaseră.
Și eu? Ce am făcut eu cu adevărat oare și ce fac eu chiar și acum pentru a-mi împlini în adevăr datoria pe care am început să mi-o simt chiar din clipa când am primit sfânta carte și sfânta înștiințare a mamei mele, de pe patul morții ei?
Cu ce îmi închei eu acum bilanțul celor 34 de ani din viața mea? Practic, ce am făcut eu în afară de puțin zgomot, care și acela pare că s-a pierdut neputincios și fără nici un ecou în pustiul acesta mare din jurul meu?...
...Acestea îi erau amarele gânduri neputincioase și triste care îl frământau în cămăruța de la orfelinat, unde locuia acum. În fața lui erau foile albe pe care trebuiau să se înșiruie în noaptea asta rândurile care vor alcătui primul număr pe Anul Nou 1923 al foii Lumina Satelor. Și nici el nu știa cum să înceapă...
Ceasurile treceau astfel grele de gânduri, iar foile rămâneau albe, căci ochii erau plini de lacrimi și sufletul plin de amărăciune. Cum să înceapă ceea ce se cerea făcut?
Din tot orașul răzbăteau până în cămăruța lui și până în fundul sufletului său, strigătele, urletele de bețivi, zgomotele de muzici și tobe ale revelionului. Toate cârciumile erau deschise, toate ulițele și piețele pline, tot văzduhul plin de chiote și nerușinare. Un cârd de bețivi trecu chiar pe sub fereastra lui spărgând cu larma unor cântece murdare și a unor sudălmi grozave pacea căsuței liniștite. Copilul se zbătu în pătuțul lui. Și sufletul părintelui se strânse cutremurat. Cârdul bețivilor trecu... veniră alții. Și ca niște săgeți de foc îi străpunseră inima și mai chinuitoare întrebările dinainte:
- Ce am făcut eu pentru ca acești nefericiți bețivi și suduitori să-și dea seama cutremurați și îngroziți de păcatul și pierzarea lor? Ei merg fără să-și dea seama la o pierzare sigură, - dar eu știu cutremurător de bine lucrul acesta. Ce-am făcut eu pentru ca Hristos să fie adus până la ei, iar ei aduși până la Hristos? Singura întâlnire mântuitoare a unui suflet și a unui popor.
Ochii i se opriră îndurerați asupra psaltirii lăsată de mama lui. Cartea stătea și acum ca de obicei pe masă în fața sa. În clipa aceea auzi mai limpede și mai puternic ca oricând glasul psaltirii și glasul mamei lui grăindu-i cu o voce sfâșietoare: ... să-L mărturisești pe Hristos. În aceasta va fi mântuirea ta și a multora...
Învăluit într-o lumină cerească îi păru că vede în fața sufletului său pe Isus Cel Răstignit. Și parcă Îl auzi poruncindu-i:
- „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața...” „Fără Mine nu puteți face nimic...” „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”
Și simți cum lumina aceasta puternică se apropie, îl cuprinse în ea, și se revărsă toată dintr-odată în toată ființa lui trupească și sufletească...
Se prăbuși în genunchi, și mâinile i se împreunară înălțate în rugăciune peste psaltirea mamei. Cu tot sufletul cutremurat și cu toată fața șiroind de lacrimi, izbucni într-o mărturisire zguduitoare învinuindu-și nepăsarea trecută și cerându-și iertare pentru toți anii petrecuți fără folos.
Cu o nestăpânită revărsare a inimii, se predă lui Hristos, cu hotărâre și legământ ca din clipa aceasta să ia puternic un nou drum. Un îndemn fericit și luminos îi străluci poruncitor în față strigându-i:
- Ridică-te și scrie!
Și peste foile albe, mâna lui slăbuță începu să alerge, scriind cuvintele de foc inspirate de Duhul Sfânt, ale Chemării în Numele lui Isus Hristos, adresate tuturor românilor și creștinilor pentru hotărârea cea mare.
Veniți - strigă el - să facem o intrare creștinească în Anul cel Nou, cu hotărâre și întovărășire de luptă împotriva sudalmelor și bețiilor...
Cititorilor... veniți să scoatem din casa noastră, din traiul nostru și al vecinilor noștri aceste două mari păcate care ne pierd sufletul și neamul nostru...
Publicăm mai jos o Hotărâre. Toți cei care voiesc și se hotărăsc să intre în lupta contra beției și sudalmei vor iscăli această hotărâre. Apoi hotărârea iscălită o puneți pe peretele casei și mai ales în suflet, ca s-o aveți în tot decursul anului cu voi... spre a vedea câți am putut purta până la sfârșit lupta cea bună pentru biruirea Satanei și mântuirea noastră cea sufletească.
Cititorule, iscălește și tu hotărârea și intră și tu în Oastea celor care se hotărăsc pentru Mântuitorul Hristos și pentru lupta împotriva păcatelor. Ascultă glasul și rugăciunea sufletului tău, iscălește și tu și ține hotărârea de mai jos:
HOTĂRÂRE:
Subsemnatul, gândindu-mă cum aș putea intra în Anul cel Nou cu folos de mântuire sufletească, mă hotărăsc prin aceasta, cu începere de la Anul Nou, să scot din traiul meu sudalma și beția. Îmi dau seama ce păcate grele sunt acestea.
Intru prin aceasta în rândul celor ce se hotărăsc ca și mine să fim niște buni ostași ai lui Hristos. Să începem lupta cea sfântă a curățirii vieții noastre de păcatele cele multe și grele.
În fruntea oștirii noastre stă Mântuitorul Hristos - și El ne va duce la biruință. Pe Mântuitorul meu Isus Hristos rugându-L să mă ajute și pe mine să lupt în Oastea lui, iscălesc această hotărâre ce s-a făcut pentru binele și mântuirea mea cea sufletească.
Dată în ..., la Anul Nou 1923.
abonat al gazetei «Lumina Satelor».
În primul număr din anul II se publicară aceste lucruri pe larg, în pagina întâi a foii «Lumina Satelor».
Ecoul acestei înflăcărate chemări trecu și prin toate celelalte pagini și numere ale foii, reluat de fiecare subiect al știrilor și predicilor ce le cuprindea gazeta. Îndemnul acesta sfânt striga cititorilor de peste tot cuprinsul scrierilor omului trimes de Dumnezeu, înștiințând conștiințele tuturor:
Necazurile de azi se vor ținea de noi și vor trece cu noi dintr-un an în altul până când vom lua hotărârea cea bună să scoatem păcatele din traiul și din inima noastră - și să-L ascultăm pe Mântuitorul Hristos...
Hotărăște-te și tu cititorule - și stăruiește și de alții pentru că altcum în zadar așteptăm și suspinăm după vremuri mai bune și mai ușoare...
Astfel, gazeta avea acum o țintă. Înălțase un steag în jurul căruia erau chemați toți cei care se trezeau și se eliberau din robia diavolului.
Scriitorul ei stătea acum cu tot sufletul lui deschis spre călăuzirea voii lui Dumnezeu și cu toată alipirea predat sub Crucea lui Hristos Domnul, dornic să-și împlinească toată datoria inspirată de Duhul Sfânt în noaptea hotărâtoare. Știa că toată taina și biruința stă în puterea și harul revărsării Duhului Sfânt. Că fără această revărsare câmpia sufletească a țării va rămâne mereu pustie, iar albia educației religioase mereu uscată. De aceea cu toată puterea sufletului său căuta să trăiască în toată sfințenia și sinceritatea voia și Cuvântul lui Dumnezeu în sine însuși, înlăturând astfel orice stavilă de păcat sau neascultare, pentru ca apele vii ale Duhului Sfânt să se poată revărsa prin el, și prin matca tot mai largă a foii sale, peste tot ținutul uscat al vieții sufletești din țara și din biserica noastră, până cine știe unde și până cine știe când, - schimbând și înnoind din temelie viața fiecărui cititor al său.
Duhul Sfânt îl încredința tot mai puternic că învierea și înnoirea aceasta nu poate veni decât prin puterea Crucii și Jertfei Mântuitorului Hristos și din izvorul cuvintelor Sfintei Scripturi. Trebuia puternic făcută în popor cunoscută, citită și iubită Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. În ea este Hristos. Și în El sunt izvoarele învierii și vieții. În aceasta stă taina biruinței sale.
Și piticul acesta devenit uriaș, începu să ridice marea și ruginita stavilă care oprea de veacuri revărsarea apelor Evangheliei vii, peste întinderile uscate și pustii ale vieții noastre duhovnicești.
Cu un efort de profet ceresc, acest om puțin la trup dar uriaș la suflet, plin de puterea și lumina Duhului Sfânt, lucra din răsputeri împingând întunericul și făcând drum luminii lui Hristos spre noi. Începură să se reverse chemările, tâlcuirile, îndemnurile și înștiințările înflăcărate pentru nașterea din nou cerută de Hristos și adusă de Duhul și Cuvântul Sfânt.
Hotărârea lui îi făcea să se hotărască pe mulți. Învia și la noi voluntariatul duhovnicesc și misionarismul laic, de care nu se mai vorbise în felul acesta, din vremile fericite și îndepărtate ale sfântului Ioan Gură de Aur. În toată țara care dormea, cineva din Sibiu se trezise și trăgea puternic un clopot de înviere.
E nevoie să stăruim asupra acestor lucruri pentru că altfel nu se va putea înțelege nimic din taina și substratul evenimentelor viitoare.
Izbucnise deci un torent viu, care se revărsa ca un fluviu țâșnind cu forță uriașă din Hristos. Duhul Sfânt împingea biruitor acest torent de ape vii în cercuri și valuri tot mai largi, izbind în păcat și prăbușind multe stavile ale lui. Multe comodități erau amenințate, iar valurile înnoitoare clătinau mentalitățile învechite și le măturau aducând în locul lor harul necunoscut al unei fericite învieri și trăiri colective în Hristos.
Începură să se ridice și murmura și nedumeri. La început, e drept, mai slabe și mai puține. Dar cu timpul crescură tot mai tari și tot mai multe, atât pe față cât și în ascuns.
Deocamdată însă, Biblia își făcea tot mai mult loc, iar puterea Duhului Sfânt lucra tot mai luminos prin viața și prin gazeta plină de suflul nou, născut odată cu hotărârea din noaptea de An Nou 1923.
În noaptea aceea nu se născuse din Hristos numai un redactor nou și o gazetă nouă. Ci se născuse și se năștea o cititorime nouă, o societate nouă, o frățietate evanghelică și vie, care era aluatul ceresc, în stare să dospească pentru Hristos toată frământătura bisericii și poporului nostru, înnobilând-o și sfințind-o.
După abia trei luni, - la Paști, - în numărul 13 din 8 aprilie 1923, părintele Iosif publica primul bilanț al luptei și începutului său nou cu Oastea Domnului. Sub titlul Intrați în Oastea noastră, el scria:
De Anul Nou 1923 Lumina Satelor a publicat o chemare către cititorii ei...
- Cititorilor - zicea între altele această chemare - veniți să facem o intrare creștinească în anul cel nou. Veniți să facem o hotărâre, o întovărășire de luptă împotriva păcatelor, să le scoatem din casa și din traiul nostru și al vecinilor noștri...
(Și se publica încă odată cuprinsul hotărârii de atunci - adăugându-se apoi următoarele:)
- Aceasta este hotărârea publicată în numărul de Anul Nou. Câți au subscris această hotărâre încă nu știm, pentru că acolo ziceam să ni se înștiințeze numai la sfârșitul anului. Numai atunci vom putea afla cât de mare este Oastea noastră. S-au aflat însă unii care ne-au înștiințat și mai înainte de sfârșitul anului despre iscălirile hotărârii. Din aceste înștiințări am aflat despre următorii care s-au hotărât pentru lupta împotriva păcatelor:
Iosif Trifa, redactorul gazetei Lumina Satelor,
Gh. Greavu, cantor la biserica Lisa-Făgăraș,
Ioan Buzaș, econom Jucul Românesc,
Zaharie Ieronim, plugar Crihalma,
Ilie Ranca, Hăghid,
N. T., plugar în com. L.,
Flore Alexa, epitrop biserica Cermei,
Nicolae Vesa, Flore Popa, Teodor Sabău, cântăreți bisericești,
Petru Vlad, Crăciun Vlad, plugari Cermei jud. Arad,
Iacob Grigore și Ioan Poplăcean, Orlat jud. Sibiu,
Petru Popa, cantor bisericesc Giriș,
Ioan Popa, Nicolae Crăciun, Flore Bălaș, Flore Ianc, - Giriș,
N. F. din Nojag - Severin,
Ilarie Gavra com Vidra de Sus,
Ion Morariu, Crihalma jud. Tr. Mare,
Augustin Toma, Vecerd Tr. Mare.
Iată-ne, dragii noștri, scriși aici lângă olaltă toți acei despre care avem înștiințare că am intrat în Oastea noastră. Și acum, aflându-ne lângă olaltă și aici pe hârtie, către voi se îndreaptă cuvântul meu. Vreau să vă spun îndată de la început că chemarea noastră nu se gată numai cu atâta: să nu sudui și să nu te îmbeți. Vorba: să nu faci ceea și ceea este încă numai porunca Vechiului Testament, dar noi trebuie să mergem mai departe, să înaintăm mai departe spre darul și lumina Mântuitorului nostru Isus Hristos din Noul Testament.
Lăsați darul, lumina și iubirea Mântuitorului să intre în toată casa voastră și să lumineze tot sufletul vostru, să vă curețe de toate păcatele voastre.
Și apoi după aceasta să mergem mai departe. După ce te-ai îndreptat pe tine, trebuie să îndreptezi pe alții. Ca un bun ostaș al lui Hristos tu trebuie să te aperi nu numai pe tine de Satana și de păcate ci trebuie să aperi și pe alții și să atragi și pe alții în fronturile mântuirii sufletești.
Ca un bun ostaș al lui Hristos tu trebuie să te lupți neîncetat pentru a lărgi hotarele Împărăției lui Dumnezeu și pe acest pământ. Mișcarea noastră, dragii mei, trebuie să fie o lumină care să lumineze în această cumplită întunecime de păcate ce s-a lăsat peste noi (Matei 5, 14). Mișcarea noastră trebuie să fie o sare care să împiedice stricăciunea (Matei 5, 13). Și un aluat care să dospească frământătura nouă în traiul nostru și al vecinilor noștri.
Fiți, - și faceți-vă - iubiții mei așa ca tot omul, văzând faptele noastre să se aprindă de dorul și de dorința de a intra și el în Oastea noastră. Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos să ne ajute și să ne binecuvânteze cu al Său dar și ajutor, începutul nostru.
L. S. nr. 13 din 8 aprilie 1923.
Iată primii lăstari ai grăuntelui de muștar.
Iată primele îndrumări inspirate de Duhul Sfânt care vor deveni apoi trăsăturile și solia Frățietății viitoare în Hristos: Prin nașterea din nou întâi la trăirea și lupta pentru mântuirea ta. Apoi, prin mărturisirea personală și de la om la om, trăirea și lupta pentru mântuirea altora.
Totul într-o dragoste fierbinte pentru Dumnezeu și pentru de aproapele.
Slăvit să fie Domnul.
+
Nașterea din nou este a doua făptură, căci din ceea ce nu eram am fost aduși la ceea ce suntem.
Ceea ce eram mai înainte am murit, adică omul nostru cel vechi.
Și ceea ce devenim, nu eram înainte.
Sf. Ioan Gură de Aur.