Cap. 6 - Cutremurătorul început

Iată noaptea Anului Nou 1923.

Această noapte de hotar între ani este, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti - ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul unui an şi la începutul altuia.

În ultima noapte a anului trecut - şi prima a noului an, - cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute - şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere - cum era el, Iosif? Şi preot de biserică în slujba lui Dumnezeu; şi redactor de gazetă în slujba poporului?

Era târziu şi el era singur. În noaptea asta când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului - dar puţini fac voia lui Dumnezeu.

La masa de lucru din locuinţa sa, părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă.

Iată, - gândea el, - au trecut 34 de ani din viaţa mea şi cu ce mă pot eu înfăţişa cu adevărat acum în faţa lui Dumnezeu, Stăpânul şi Judecătorul meu? Ce am făcut eu, cu adevărat pentru Dumnezeul meu căruia I-am juruit legământul cutremurător al preoţiei făgăduindu-i slujire şi roadă? Ce am făcut eu cu adevărat pentru poporul meu căruia îi juruisem tot devotamentul în conştiinţa mea?

Cu un amar simţământ de durere şi de ruşine vedea stările în care se zbătea ţara şi poporul. Şi neputinţa lui în faţa acestor stări.

Din tot elanul cu care se luptaseră fiii ţării înainte pentru împlinirea marelui ideal naţional - acum parcă nu mai rămăsese nimic. Toată frumoasa muncă pentru trezirea şi formarea conştiinţei curate a datoriei, a unităţii, a cinstei, a demnităţii şi moralei, parcă încetase de peste tot. Toate luminile frumoase şi vrednice care ardeau cândva atât de curat şi de puternic - acum parcă le stinsese un vânt satanic.

Şi un întuneric se întindea rece, ameninţător şi deznădăjduit peste toate hotarele noastre fireşti şi sufleteşti.

În zadar ne-a dat oare Dumnezeu o ţară mare şi frumoasă? - gândea el. În zadar oare au luptat şi s-au jertfit atâtea secole înaintaşii noştri? În zadar oare am muncit şi am suferit chiar şi noi atât de mult? - dacă într-adevăr e în zadar. Şi dacă lăsăm ca acum să se piardă şi să se nimicească totul chiar aşa!

E plină lumea de ştiri rele despre cei de sus şi de ştiri triste despre cei de jos...

Crimele, hoţiile, judecăţile, divorţurile, tulburările şi toate nelegiuirile provocate de puhoaiele de alcool revărsate peste ţară din sutele de fabrici ştiute şi neştiute de spirt negru şi alb... şi din miile de cârciumi, - au făcut acum din ţara şi din poporul nostru cel altădată atât de vrednic, un exemplu grozav şi urât pentru toate popoarele din jurul nostru.

Bolile sociale şi degenerarea provocate şi răspândite de alcoolism se întind ca pârjolul, distrugând nu numai generaţia asta ci şi pe cele viitoare. Statisticile sunt din ce în ce mai alarmante - şi nimeni din cei cu răspundere în ţara asta nu se ridică puternic şi hotărât să oprească această stare de lucruri şi să aducă salvarea...

Încă odată: cine le mai poate vedea toate acestea aşa de limpede ca unul care are un loc aşa cum am eu? Şi cine oare mai are o răspundere atât de mare în înştiinţarea răului şi în luarea de măsuri - ca mine care am în mână o trâmbiţă cu care pot suna alarma neîncetat peste o lume întreagă? Ca mine care am acum la îndemână un mijloc cu care pot chema la luptă împotriva răului şi pot îndruma neîncetat spre bine, pe cei hotărâţi să se ridice cu un gând, pentru mântuire şi pentru Hristos.

Din bisericuţa neştiută de la Vidra, Dumnezeu m-a mutat în catedrala de la Lumina Satelor. Şi de la cei câţiva ascultători sărmani dintr-un sat îndepărtat de munte - eu pot acum să vorbesc unei ţări, unei lumi întregi. Foaia se tipăreşte în multe mii de exemplare săptămână de săptămână - şi în fiecare duminică e ascultată în mii de sate şi de oraşe, nu numai din ţară ci şi până departe peste hotare, în toate colţurile lumii, unde sunt plecaţi români care ţin legătura cu ţara de unde plecaseră.

Şi eu? Ce am făcut eu cu adevărat oare şi ce fac eu chiar şi acum pentru a-mi împlini în adevăr datoria pe care am început să mi-o simt chiar din clipa când am primit sfânta carte şi sfânta înştiinţare a mamei mele, de pe patul morţii ei?

Cu ce îmi închei eu acum bilanţul celor 34 de ani din viaţa mea? Practic, ce am făcut eu în afară de puţin zgomot, care şi acela pare că s-a pierdut neputincios şi fără nici un ecou în pustiul acesta mare din jurul meu?...

...Acestea îi erau amarele gânduri neputincioase şi triste care îl frământau în cămăruţa de la orfelinat, unde locuia acum. În faţa lui erau foile albe pe care trebuiau să se înşiruie în noaptea asta rândurile care vor alcătui primul număr pe Anul Nou 1923 al foii Lumina Satelor. Şi nici el nu ştia cum să înceapă...

Ceasurile treceau astfel grele de gânduri, iar foile rămâneau albe, căci ochii erau plini de lacrimi şi sufletul plin de amărăciune. Cum să înceapă ceea ce se cerea făcut?

Din tot oraşul răzbăteau până în cămăruţa lui şi până în fundul sufletului său, strigătele, urletele de beţivi, zgomotele de muzici şi tobe ale revelionului. Toate cârciumile erau deschise, toate uliţele şi pieţele pline, tot văzduhul plin de chiote şi neruşinare. Un cârd de beţivi trecu chiar pe sub fereastra lui spărgând cu larma unor cântece murdare şi a unor sudălmi grozave pacea căsuţei liniştite. Copilul se zbătu în pătuţul lui. Şi sufletul părintelui se strânse cutremurat. Cârdul beţivilor trecu... veniră alţii. Şi ca nişte săgeţi de foc îi străpunseră inima şi mai chinuitoare întrebările dinainte:

- Ce am făcut eu pentru ca aceşti nefericiţi beţivi şi suduitori să-şi dea seama cutremuraţi şi îngroziţi de păcatul şi pierzarea lor? Ei merg fără să-şi dea seama la o pierzare sigură, - dar eu ştiu cutremurător de bine lucrul acesta. Ce-am făcut eu pentru ca Hristos să fie adus până la ei, iar ei aduşi până la Hristos? Singura întâlnire mântuitoare a unui suflet şi a unui popor.

Ochii i se opriră îndureraţi asupra psaltirii lăsată de mama lui. Cartea stătea şi acum ca de obicei pe masă în faţa sa. În clipa aceea auzi mai limpede şi mai puternic ca oricând glasul psaltirii şi glasul mamei lui grăindu-i cu o voce sfâşietoare: ... să-L mărturiseşti pe Hristos. În aceasta va fi mântuirea ta şi a multora...

Învăluit într-o lumină cerească îi păru că vede în faţa sufletului său pe Isus Cel Răstignit. Şi parcă Îl auzi poruncindu-i:

- „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa...” „Fără Mine nu puteţi face nimic...” „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

Şi simţi cum lumina aceasta puternică se apropie, îl cuprinse în ea, şi se revărsă toată dintr-odată în toată fiinţa lui trupească şi sufletească...

Se prăbuşi în genunchi, şi mâinile i se împreunară înălţate în rugăciune peste psaltirea mamei. Cu tot sufletul cutremurat şi cu toată faţa şiroind de lacrimi, izbucni într-o mărturisire zguduitoare învinuindu-şi nepăsarea trecută şi cerându-şi iertare pentru toţi anii petrecuţi fără folos.

Cu o nestăpânită revărsare a inimii, se predă lui Hristos, cu hotărâre şi legământ ca din clipa aceasta să ia puternic un nou drum. Un îndemn fericit şi luminos îi străluci poruncitor în faţă strigându-i:

- Ridică-te şi scrie!

Şi peste foile albe, mâna lui slăbuţă începu să alerge, scriind cuvintele de foc inspirate de Duhul Sfânt, ale Chemării în Numele lui Isus Hristos, adresate tuturor românilor şi creştinilor pentru hotărârea cea mare.

Veniţi - strigă el - să facem o intrare creştinească în Anul cel Nou, cu hotărâre şi întovărăşire de luptă împotriva sudalmelor şi beţiilor...

Cititorilor... veniţi să scoatem din casa noastră, din traiul nostru şi al vecinilor noştri aceste două mari păcate care ne pierd sufletul şi neamul nostru...

Publicăm mai jos o Hotărâre. Toţi cei care voiesc şi se hotărăsc să intre în lupta contra beţiei şi sudalmei vor iscăli această hotărâre. Apoi hotărârea iscălită o puneţi pe peretele casei şi mai ales în suflet, ca s-o aveţi în tot decursul anului cu voi... spre a vedea câţi am putut purta până la sfârşit lupta cea bună pentru biruirea Satanei şi mântuirea noastră cea sufletească.

Cititorule, iscăleşte şi tu hotărârea şi intră şi tu în Oastea celor care se hotărăsc pentru Mântuitorul Hristos şi pentru lupta împotriva păcatelor. Ascultă glasul şi rugăciunea sufletului tău, iscăleşte şi tu şi ţine hotărârea de mai jos:

HOTĂRÂRE:

Subsemnatul, gândindu-mă cum aş putea intra în Anul cel Nou cu folos de mântuire sufletească, mă hotărăsc prin aceasta, cu începere de la Anul Nou, să scot din traiul meu sudalma şi beţia. Îmi dau seama ce păcate grele sunt acestea.

Intru prin aceasta în rândul celor ce se hotărăsc ca şi mine să fim nişte buni ostaşi ai lui Hristos. Să începem lupta cea sfântă a curăţirii vieţii noastre de păcatele cele multe şi grele.

În fruntea oştirii noastre stă Mântuitorul Hristos - şi El ne va duce la biruinţă. Pe Mântuitorul meu Isus Hristos rugându-L să mă ajute şi pe mine să lupt în Oastea lui, iscălesc această hotărâre ce s-a făcut pentru binele şi mântuirea mea cea sufletească.

Dată în ..., la Anul Nou 1923.

abonat al gazetei «Lumina Satelor».

În primul număr din anul II se publicară aceste lucruri pe larg, în pagina întâi a foii «Lumina Satelor».

Ecoul acestei înflăcărate chemări trecu şi prin toate celelalte pagini şi numere ale foii, reluat de fiecare subiect al ştirilor şi predicilor ce le cuprindea gazeta. Îndemnul acesta sfânt striga cititorilor de peste tot cuprinsul scrierilor omului trimes de Dumnezeu, înştiinţând conştiinţele tuturor:

Necazurile de azi se vor ţinea de noi şi vor trece cu noi dintr-un an în altul până când vom lua hotărârea cea bună să scoatem păcatele din traiul şi din inima noastră - şi să-L ascultăm pe Mântuitorul Hristos...

Hotărăşte-te şi tu cititorule - şi stăruieşte şi de alţii pentru că altcum în zadar aşteptăm şi suspinăm după vremuri mai bune şi mai uşoare...

Astfel, gazeta avea acum o ţintă. Înălţase un steag în jurul căruia erau chemaţi toţi cei care se trezeau şi se eliberau din robia diavolului.

Scriitorul ei stătea acum cu tot sufletul lui deschis spre călăuzirea voii lui Dumnezeu şi cu toată alipirea predat sub Crucea lui Hristos Domnul, dornic să-şi împlinească toată datoria inspirată de Duhul Sfânt în noaptea hotărâtoare. Ştia că toată taina şi biruinţa stă în puterea şi harul revărsării Duhului Sfânt. Că fără această revărsare câmpia sufletească a ţării va rămâne mereu pustie, iar albia educaţiei religioase mereu uscată. De aceea cu toată puterea sufletului său căuta să trăiască în toată sfinţenia şi sinceritatea voia şi Cuvântul lui Dumnezeu în sine însuşi, înlăturând astfel orice stavilă de păcat sau neascultare, pentru ca apele vii ale Duhului Sfânt să se poată revărsa prin el, şi prin matca tot mai largă a foii sale, peste tot ţinutul uscat al vieţii sufleteşti din ţara şi din biserica noastră, până cine ştie unde şi până cine ştie când, - schimbând şi înnoind din temelie viaţa fiecărui cititor al său.

Duhul Sfânt îl încredinţa tot mai puternic că învierea şi înnoirea aceasta nu poate veni decât prin puterea Crucii şi Jertfei Mântuitorului Hristos şi din izvorul cuvintelor Sfintei Scripturi. Trebuia puternic făcută în popor cunoscută, citită şi iubită Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. În ea este Hristos. Şi în El sunt izvoarele învierii şi vieţii. În aceasta stă taina biruinţei sale.

Şi piticul acesta devenit uriaş, începu să ridice marea şi ruginita stavilă care oprea de veacuri revărsarea apelor Evangheliei vii, peste întinderile uscate şi pustii ale vieţii noastre duhovniceşti.

Cu un efort de profet ceresc, acest om puţin la trup dar uriaş la suflet, plin de puterea şi lumina Duhului Sfânt, lucra din răsputeri împingând întunericul şi făcând drum luminii lui Hristos spre noi. Începură să se reverse chemările, tâlcuirile, îndemnurile şi înştiinţările înflăcărate pentru naşterea din nou cerută de Hristos şi adusă de Duhul şi Cuvântul Sfânt.

Hotărârea lui îi făcea să se hotărască pe mulţi. Învia şi la noi voluntariatul duhovnicesc şi misionarismul laic, de care nu se mai vorbise în felul acesta, din vremile fericite şi îndepărtate ale sfântului Ioan Gură de Aur. În toată ţara care dormea, cineva din Sibiu se trezise şi trăgea puternic un clopot de înviere.

E nevoie să stăruim asupra acestor lucruri pentru că altfel nu se va putea înţelege nimic din taina şi substratul evenimentelor viitoare.

Izbucnise deci un torent viu, care se revărsa ca un fluviu ţâşnind cu forţă uriaşă din Hristos. Duhul Sfânt împingea biruitor acest torent de ape vii în cercuri şi valuri tot mai largi, izbind în păcat şi prăbuşind multe stavile ale lui. Multe comodităţi erau ameninţate, iar valurile înnoitoare clătinau mentalităţile învechite şi le măturau aducând în locul lor harul necunoscut al unei fericite învieri şi trăiri colective în Hristos.

Începură să se ridice şi murmura şi nedumeri. La început, e drept, mai slabe şi mai puţine. Dar cu timpul crescură tot mai tari şi tot mai multe, atât pe faţă cât şi în ascuns.

Deocamdată însă, Biblia îşi făcea tot mai mult loc, iar puterea Duhului Sfânt lucra tot mai luminos prin viaţa şi prin gazeta plină de suflul nou, născut odată cu hotărârea din noaptea de An Nou 1923.

În noaptea aceea nu se născuse din Hristos numai un redactor nou şi o gazetă nouă. Ci se născuse şi se năştea o cititorime nouă, o societate nouă, o frăţietate evanghelică şi vie, care era aluatul ceresc, în stare să dospească pentru Hristos toată frământătura bisericii şi poporului nostru, înnobilând-o şi sfinţind-o.

După abia trei luni, - la Paşti, - în numărul 13 din 8 aprilie 1923, părintele Iosif publica primul bilanţ al luptei şi începutului său nou cu Oastea Domnului. Sub titlul Intraţi în Oastea noastră, el scria:

De Anul Nou 1923 Lumina Satelor a publicat o chemare către cititorii ei...

- Cititorilor - zicea între altele această chemare - veniţi să facem o intrare creştinească în anul cel nou. Veniţi să facem o hotărâre, o întovărăşire de luptă împotriva păcatelor, să le scoatem din casa şi din traiul nostru şi al vecinilor noştri...

(Şi se publica încă odată cuprinsul hotărârii de atunci - adăugându-se apoi următoarele:)

- Aceasta este hotărârea publicată în numărul de Anul Nou. Câţi au subscris această hotărâre încă nu ştim, pentru că acolo ziceam să ni se înştiinţeze numai la sfârşitul anului. Numai atunci vom putea afla cât de mare este Oastea noastră. S-au aflat însă unii care ne-au înştiinţat şi mai înainte de sfârşitul anului despre iscălirile hotărârii. Din aceste înştiinţări am aflat despre următorii care s-au hotărât pentru lupta împotriva păcatelor:

Iosif Trifa, redactorul gazetei Lumina Satelor,

Gh. Greavu, cantor la biserica Lisa-Făgăraş,

Ioan Buzaş, econom Jucul Românesc,

Zaharie Ieronim, plugar Crihalma,

Ilie Ranca, Hăghid,

N. T., plugar în com. L.,

Flore Alexa, epitrop biserica Cermei,

Nicolae Vesa, Flore Popa, Teodor Sabău, cântăreţi bisericeşti,

Petru Vlad, Crăciun Vlad, plugari Cermei jud. Arad,

Iacob Grigore şi Ioan Poplăcean, Orlat jud. Sibiu,

Petru Popa, cantor bisericesc Giriş,

Ioan Popa, Nicolae Crăciun, Flore Bălaş, Flore Ianc, - Giriş,

N. F. din Nojag - Severin,

Ilarie Gavra com Vidra de Sus,

Ion Morariu, Crihalma jud. Tr. Mare,

Augustin Toma, Vecerd Tr. Mare.

Iată-ne, dragii noştri, scrişi aici lângă olaltă toţi acei despre care avem înştiinţare că am intrat în Oastea noastră. Şi acum, aflându-ne lângă olaltă şi aici pe hârtie, către voi se îndreaptă cuvântul meu. Vreau să vă spun îndată de la început că chemarea noastră nu se gată numai cu atâta: să nu sudui şi să nu te îmbeţi. Vorba: să nu faci ceea şi ceea este încă numai porunca Vechiului Testament, dar noi trebuie să mergem mai departe, să înaintăm mai departe spre darul şi lumina Mântuitorului nostru Isus Hristos din Noul Testament.

Lăsaţi darul, lumina şi iubirea Mântuitorului să intre în toată casa voastră şi să lumineze tot sufletul vostru, să vă cureţe de toate păcatele voastre.

Şi apoi după aceasta să mergem mai departe. După ce te-ai îndreptat pe tine, trebuie să îndreptezi pe alţii. Ca un bun ostaş al lui Hristos tu trebuie să te aperi nu numai pe tine de Satana şi de păcate ci trebuie să aperi şi pe alţii şi să atragi şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti.

Ca un bun ostaş al lui Hristos tu trebuie să te lupţi neîncetat pentru a lărgi hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu şi pe acest pământ. Mişcarea noastră, dragii mei, trebuie să fie o lumină care să lumineze în această cumplită întunecime de păcate ce s-a lăsat peste noi (Matei 5, 14). Mişcarea noastră trebuie să fie o sare care să împiedice stricăciunea (Matei 5, 13). Şi un aluat care să dospească frământătura nouă în traiul nostru şi al vecinilor noştri.

Fiţi, - şi faceţi-vă - iubiţii mei aşa ca tot omul, văzând faptele noastre să se aprindă de dorul şi de dorinţa de a intra şi el în Oastea noastră. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos să ne ajute şi să ne binecuvânteze cu al Său dar şi ajutor, începutul nostru.

L. S. nr. 13 din 8 aprilie 1923.

Iată primii lăstari ai grăuntelui de muştar.

Iată primele îndrumări inspirate de Duhul Sfânt care vor deveni apoi trăsăturile şi solia Frăţietăţii viitoare în Hristos: Prin naşterea din nou întâi la trăirea şi lupta pentru mântuirea ta. Apoi, prin mărturisirea personală şi de la om la om, trăirea şi lupta pentru mântuirea altora.

Totul într-o dragoste fierbinte pentru Dumnezeu şi pentru de aproapele.

Slăvit să fie Domnul.

Naşterea din nou este a doua făptură, căci din ceea ce nu eram am fost aduşi la ceea ce suntem.

Ceea ce eram mai înainte am murit, adică omul nostru cel vechi.

Şi ceea ce devenim, nu eram înainte.

Sf. Ioan Gură de Aur.