
Care-i semnul?
Traian Dorz - Cântarea Învierii
Care-i semnul primăverii,
care-i semnul c-a sosit?
- toată-nmiresmarea zării,
tot seninul nesfârşit!
Semnul Tău Isuse
când în suflet vii
e mai mult ca asta
de-nsutite mii.
Care-i semnul înserării?
- liniştirile de-amurg,
rugăciunea-nsingurării,
lacrimile care curg.
Care-i semnul dimineţii?
- limpezirile din vis,
dezmorţirile vieţii,
cerul inimii deschis!
Care-i semnul Zilei Sfinte?
- saltul cel din iad în Rai,
starea-n care nu-s cuvinte
numai foc şi lacrimi ai.
Care-i semnul tău iubire?
- fericitul, sfântul foc,
într-un rai şi-o strălucire
toate-acestea la un loc.