Foto Traian Dorz

Cât aş vrea Isuse Bun

Traian Dorz - Cântări Noi

Cât aş vrea Isuse Bun,
să-Ţi tot spun şi iar să-Ţi spun
c-aş dori şi-aş mai dori
să Te pot mai mult iubi
să Te pot mai drept urma,
să Te pot mai sfânt cânta,
să Te pot mai blând vesti
mai ascultător cinsti,
mai străin de orice rău
să mă simţi şi mai al Tău.
Cât aş vrea şi cât aş vrea,
să-Ţi dau toată inima
pe fiinţa mea să-Ţi pui
blând sărutul Tatălui
şi sărutul Fiului
şi sărutul Duhului
- şi cu tot ce are-n ea
să Ţi-o ştii a Ta, a Ta
şi să ştii ce-adânc simţesc
când spun: - Doamne, Te iubesc!
Doamne, parcă tremur tot,
când Te-aş strânge - şi nu pot,
când Ţi-aş spune că mi-eşti Dor
şi Lumină şi Izvor,
şi Cântare şi Fior,
- şi cât aş dori să zbor
peste soare, peste nor,
peste veacul viitor,
până unde-aş şti pe veci
că Te am - şi nu-mi mai pleci!