
Cât e de dulce-a Ta lumină!
Traian Dorz - Cântarea Învierii
Cât e de dulce-a Ta lumină
o Dumnezeul nostru Sfânt
lăcaşurile Tale Doamne
ce pline de cântare sunt,
ce desfătări nebănuite
ce har e-n Raiul Tău slăvit
ce bunătăţi sunt pregătite
acelor care Te-au iubit!
O, Dulce Domnul meu, Domnul meu, Domnul meu
fă să-le-ajung şi eu
că-n casa Ta şi eu doresc, eu doresc, eu doresc
cu-ai mei să locuiesc.
Privim ca-n taină prin credinţă,
la cei răscumpăraţi de Sus
în ce lumină se desfată
scăldaţi în harul Tău Isus,
ce strălucire-i înveşmântă
şi ce cununi pe fruntea lor
cum Te slăvesc şi cum Îţi cântă
Preascump şi Drag Mântuitor!
Preafericiţi sunt toţi aceia
care-au sfârşit biruitori
ei sunt pe veci cu Tine-n slavă
preafericiţi de mii de ori.
Ce-ar mai putea întrece slava
ce Tu ne-ai pregătit-o Rai?
ce suferinţă să n-o birui,
ce aur ca să nu i-l dai?