Foto Traian Dorz

Câţi crini frumoşi

Traian Dorz - Cântarea Biruinței

Câţi crini frumoşi am răsădit
pe dulcea Ta cărare,
am vrea Isuse Preaiubit
să-i strângi pe fiecare,
şi să-i primeşti în poala Ta
priviţi cu bucurie,
căci toţi i-am vrut Isuse-aşa
cum Tu-i doreai să fie.
Ce jertfe-am dat pe-al Tău altar
c-o dragoste curată,
le-am vrut învăluite-n har
de fiecare dată
primeşte-ni-le-n faţa Ta
lucind ca nişte stele,
căci toate le-am dorit aşa
cum Tu doreai de ele.
Şi ce chemări am suspinat
spre dulcea Ta Venire,
pe toate Ţi le-am înălţat
aprinse de iubire,
primeşte-ni-le-n Drag Isus
şi-ascultă-le-odată,
că-n toate fericiţi ne-am pus
o inimă curată.