Ce-aduci în loc de lacrimi?
Traian Dorz - Cântările Eterne
Ce-aduci în loc de lacrimi când Dumnezeu te scapă
din boală, din ispită, din flăcări ori din apă,
când El îți scapă soțul, ori fiii, ori părinții
- când n-ai cuvânt și lacrimi, ce-aduci Recunoștinții?
Primejdioasă este uitarea totdeauna
ea lampa ta o stinge chiar când mai grea-i furtuna
ea sufletu-ți adoarme la cea mai grea răscruce
și dintre mii de bunuri pe cel mai scump ți-l duce.
Nefericită este uitarea la oricine
căci ea-l înstrăinează pe cel ce-i face bine
ea mintea i-o orbește în noaptea cea mai groasă
și inima i-o-ngheață și sufletul i-apasă.
Să nu uiți niciodată vreun bine făcut ție
aducerea aminte ca soarele să-ți fie
recunoștința-ți ardă ca flacăra curată
pe cel ce-ți face bine să nu-l uiți niciodată.
Oricând ți-ascultă-o rugă, - îndată, ține minte,
spre Dumnezeu grăbește cu-o lacrimă fierbinte
și-oricând îți face-un bine, spre semenul tău vină
s-arați recunoștința frumoasă și deplină!