Foto Traian Dorz

Ce-ai împlinit?

Traian Dorz - Cântări Nemuritoare

Ce-ai împlinit din câte gânduri
aveai cândva pentru Hristos,
cu ce-ți închei acum sfârșitul
a ce-ai pornit așa frumos?
Când e sfârșitul fericit
frumos e tot ce-ai săvârșit
dar când sfârșitu-i rușinos
zadarnic ai pornit frumos.
Ce-ai împlinit din începutul
atât de-nflăcărat pornit
ce s-a ales din rodul vieții
cu legământ făgăduit?
Ce-ai împlinit deplin cu fapta
din câte juruințe-ai spus,
din câte promisiuni și planuri
ce rod lui Dumnezeu I-ai dus?
Cât ți-a pătruns de-adânc lumina
prin zidul de-ntuneric greu
cât ți-ai suit arzând iubirea
spre semeni și spre Dumnezeu?
Câtor dureri le-ai stins văpaia
la câți pierduți aprins-ai țel,
câți din ai tăi se duc cu tine
după Hristos și pentru El?
Din ce-ai cântat, din ce-ai spus lumii
din câte-ai tot făgăduit,
privește-L pe Hristos și spune-I
ce-ai împlinit, ce-ai împlinit?
Articol 161 din 235
Folosește săgețile ← → pentru navigare