Foto Traian Dorz

Ce dulce-i drumul meu

Traian Dorz - Cântarea Biruinței

Ce dulce-i drumul meu Isuse,
când Tu-mi eşti Soţul meu Cel Bun,
de câte ori am spus aceasta
şi încă tot mai am s-o spun.
Ce plin de cântec mi-e pustiul
prin care îngerii-mi plutesc,
ce-nmiresmat mi-e tot cuprinsul
ca un lăcaş Dumnezeiesc.
E plin lăuntrul meu de Tine
şi-n ce se vede şi-n ce nu
a Tale-s gândurile mele
ai Tăi mi-s ochii, tot sunt Tu.
Şi cugetul mi-e curăţie
şi tot ce am mi-e minunat,
căci eul meu, Isuse-n Tine
mi-e împletit şi-mpreunat.
O, ce adânc trăiesc în Tine
şi ce adânc în mine Tu,
tot ce-am avut s-a dus Isuse,
ci numai ce-i din Tine nu!
Se ducă toate câte încă
nimicul nu le-a spulberat
rămână-mi veşnic dulce numai
ce-i din al Tău cu-adevărat.