Ce gând frumos!...
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - Când tot poporul nostru şi toate popoarele vor cunoaşte pe Dumnezeu, când tot pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, cum este plin fundul mării de apele ce-l acopăr... Când nu va mai fi nevoie să spună nimeni fratelui său: Cunoaşte pe Domnul - căci toţi Îl vor cunoaşte - atunci, o numai atunci se va fi împlinit şi misiunea noastră profetică.
Până atunci nu.
2 - Când toată biserica noastră şi toate bisericile din lume vor străluci de feţele luminate şi luminoase ale fiilor lui Dumnezeu, când toată suflarea va lăuda pe Domnul cu cele mai cereşti şi nemuritoare cântări, când toţi ochii vor străluci de lacrimile dragostei şi bucuriei sfinte, - atunci, o numai atunci să spuneţi şi voi surorile mele, să spunem şi noi fraţii mei că avem dreptul să odihnim. Atunci, şi numai atunci.
Până atunci nu.
3 - Aşa trebuie să vedem noi rostul nostru şi aşa trebuie să ne dorim şi mântuirea noastră.
Când se va împlini asta şi cum se va face ea?
Aceasta este o taină şi tainele noastre Dumnezeu le păstrează sub stăpânirea Sa.
4 - Dar să fim încredinţaţi de neclintit că acest gând nespus de frumos se va realiza neapărat... Tot ce începe Dumnezeu, El va duce la bun sfârşit. Aşa a fost ieri, aşa azi, aşa în veac.
Că vom fi pe pământ atunci, sau vom fi demult sub pământ, - asta nu contează nicidecât.
5 - Când va veni vremea rânduită de Dumnezeu să se împlinească acest strălucit Ţel şi să se realizeze această minunată făgăduinţă, Hristos Cel Viu în a Cărui Oaste am luptat cinstiţi şi statornici până la moarte, va veni El Însuşi acolo unde ne ştie El că odihnim - şi ne va trezi să ne bucurăm de strălucita biruinţă în care am crezut şi pentru care ne-am jertfit şi noi prin El.
6 - Când suntem atât de puternic încredinţaţi de acest strălucit adevăr - ce ar mai putea să ne reţină şi să ne oprească spre a nu ne dărui în întregime acestui divin Scop, spre a ne cruţa vreun efort sau vreo jertfă pentru mai grabnica şi fericita ajungere la el.
7 - Tot ce împiedică această slăvită lucrare, ori caută să o abată de la divinul ei destin, este opera destructivă a diavolului, vrăjmaşul înrăit şi blestemat al planului lui Dumnezeu... Oricine din mijlocul ori dinafara unei lucrări a lui Hristos creează probleme şi tulbură unitatea dintre fraţi, este un lucrător diabolic, oricine este şi oricum s-ar numi el.
8 - Diavolul este acela care de la început a făcut dezbinarea şi a creat diversiunea. Şi cu atâta este mai primejdios cu cât vine în Numele Domnului şi cu versetele Domnului, ca să facă cel mai viclean şi mai înveninat rău Lucrării Domnului şi copiilor Săi.
9 - Deprindeţi-vă să-l descoperiţi de la început, ca să luaţi din timp măsuri împotriva planurilor lui rele şi a uneltelor sale dezbinătoare, care se prefac şi ei slujitori ai neprihănirii şi apărători ai adevărului, ca să-şi acopere în felul acesta cu justificări frăţeşti dezbinarea lor nelegiuită, şi să-şi ascundă mândria ucigaşă.
10 - Când aţi descoperit în vreun fel dezbinarea şi dezbinătorul fraţilor, - nu mai staţi pe gânduri şi nu vă înşelaţi cu argumentele dulcege ale celor care sunt nepăsători de casa şi Lucrarea Domnului, fiindcă ei înşişi n-au jertfit nimic pentru ea. Ridicaţi-vă hotărâţi pentru înlăturarea răului şi primejdiei. În felul acesta veţi salva şi pe fraţii nevinovaţi, care nu cunosc viclenia dezbinătorului.
Şi vă veţi salva şi sufletul vostru, care va dovedi în felul acesta că eşti nevinovat în această privinţă.
11 - Fiecare răspundem de casa şi de Lucrarea lui Dumnezeu, după cum când vedem focul de la streaşina unei case, răspundem de nimicirea ei, dacă nu dăm alarma şi dacă nu dăm ajutor.
12 - Când ar arde casa ta - ce ai face? N-ai striga după ajutor şi nu l-ai arăta pe cel care a pus focul ucigaş?
Atunci de ce nu faci aşa faţă de casa Domnului, de adunarea Domnului, când dezbinătorul vrăjmaş vrea să o dărâme?
13 - Să ne simţim fericiţi numai când vom merge spre casa Domnului înconjuraţi de mulţimi sărbătoreşti, iar acolo vom putea lăuda pe Dumnezeu împreună cu toţi fraţii noştri, având acelaşi gând, acelaşi dor.
14 - Sigur că este greu şi că se cere muncă şi jertfă, osteneli şi lacrimi, înfrânări şi răbdare. Împlinirea acestor gânduri atât de frumoase şi de înalte, - nu vin dintr-odată şi nu se vor împlini uşor. Dar noi suntem fermenţii sfinţi ai unei dospiri mântuitoare. Fermenţii pier luptând cu inerţia frământăturii reci, - dar lupta lor şi jertfa lor este încununată până la urmă de o biruinţă răsplătitoare.
Să fim fermenţi sănătoşi şi să luptăm până la sfârşit.
Răsplata va fi negrăită şi eternă.
15 - Căutaţi să vă găsiţi fiecare orientarea sănătoasă, locul de muncă şi luptă, şi misiunea personală şi specială pe care o aveţi în această Lucrare uriaşă şi sfântă. Ca un fir într-o urzitură minunată care va trebui să ajungă până la urmă ca un covor frumos.
Fiecare fir are importanţa lui în planul Marelui Ţesător, spre a alcătui cu celelalte modelul fericit.
16 - Nici unul dintre noi nu suntem la întâmplare aici. Pe fiecare ne-a adus Dumnezeu pentru a afla acele adevăruri pe care să le slujim şi în slujba cărora Dumnezeu vrea să Se folosească şi de noi. Asta dovedeşte că El ne-a crezut vrednici de încredere şi vrea să ne facă părtaşi la slava Evangheliei Sale.
17 - Cu condiţiile puse la începutul Evangheliei din Matei cap. 5, Mântuitorul a trimes pe ucenicii Săi la împlinirea slujbei pentru care i-a ales.
De-a lungul celor 20 de capitole - de la 5 până la 25, Mântuitorul le-a propovăduit, i-a învăţat, i-a înştiinţat mereu despre tot ce trebuie să facă spre a-şi împlini deplin misiunea pentru care au fost trimeşi.
La Matei cap. 25, Mântuitorul le încheie tot ce avea să le spună. Şi le arată că vine Ziua Judecăţii când toţi cei ce şi-au făcut sau nu şi-au făcut datoria, îşi vor primi o răsplată corespunzătoare.
18 - Gândiţi-vă la aceste lucruri pentru că şi noi suntem acum cu toţii exact în aceeaşi situaţie la nivelul nostru, cum erau ei atunci la nivelul lor. Şi va trebui fiecare dintre noi să răspundem pentru cât am realizat şi cum, din gândurile şi din poruncile lui Dumnezeu, pentru care am fost aleşi şi chemaţi aici.
19 - Să nu ne rugăm niciodată numai pentru noi şi pentru dorinţele noastre. Aduceţi înaintea Domnului în rugăciune neamul nostru, biserica noastră, pe toţi semenii noştri cărora să le dorim vreme de mântuire şi duh de pocăinţă, pentru a fi salvaţi cu toţii din pierzare.
20 - În felul acesta ne vom mântui şi pe noi şi familia noastră şi pe toţi cei pe care i-am cuprins în rugăciunea şi dragostea noastră înaintea lui Dumnezeu.
Iar atunci când la capătul slujbei noastre vom ajunge şi noi în faţa Marelui nostru Stăpân şi Dumnezeu, El să ne cuprindă la Sânul Său şi să ne spună şi nouă: Bine slugă bună şi credincioasă, intră în bucuria Domnului tău.
Amin.