Ce iarnă grea!...
Traian Dorz - Cântările Căinței
Ce iarnă grea-mi coboară încet-încet aici
cum vin din întuneric atâtea negre frici
şi cum îmi prinde-ngheţul aceste scumpe flori
cu teama-nsingurării şi-ai frigului fiori.
Ce trist stai Tu la mine acuma Drag Isus
şi ştiu de ce-i aceasta, deşi nimic n-ai spus
când ochii grei de lacrimi de ochii mei Ţi-ascunzi
ştiu tot ce Te zdrobeşte - chiar dacă nu-mi răspunzi!
O ştiu şi nu pot Doamne, nici tace, nici vorbi
nici pot să-mi las povara, nici nu mi-o pot iubi
nu pot nici sta - nici merge la locul meu dintâi
aripa-mi zice: zboară
iar lanţul: nu! rămâi!
O, Primăvară dulce, cât oare-am să mai zac
slobozi-mă din gheaţă, fă zborul să-mi desfac
tânjesc de dor cu ochii topiţi în plâns aici,
slobozi-mă pe urma plecatei rândunici!
... Ori trage peste mine odihnitorul lut
sub el să pot fi liber, ca-n dulcele trecut...
o, vino ia-mi cătuşa de care sunt robit
şi ia-mă iar Acasă Frumosul meu Iubit!