Foto Traian Dorz

Ce valuri mari

Traian Dorz - Cântarea Biruinței

Ce valuri mari erau pe ape,
atuncea între noi, Isus,
şi cât doream să-Ţi fiu aproape
şi sufletul mi-ardea nespus,
dar cum de îndrăznit-am eu
cuvântul cel mai scump şi greu?
Să vin-la Tine-am întrebat
şi Tu mi-ai zis atâta: da!
- dar cum ai zis m-a-nfiorat,
aşa de fericit era
- şi-oricâte mări ar fi vuit
atunci nu m-ar mai fi oprit.
Ce dulce-a fost acel cuvânt,
ce neuitat îmi e şi-acum,
- peste-orice ape şi-orice vânt,
el ca o punte-mi face drum,
- şi vin la sânul Tău mereu,
să mă descarc de dorul greu.
Pe veci fii binecuvântat
Iubitul Scump şi Domnul meu,
căci oricât sunt de-ndepărtat,
Cuvântul Tău L-aud mereu
şi ori de unde îndrăznesc,
limanul fericit găsesc.