Ceea ce ne-a făcut unul
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - Tu eşti de atâtea vremuri Preaiubitul nostru Mântuitor şi Domn, dar parcă suntem din acelaşi an şi născuţi în acelaşi fel.
Parcă am stat în aceeaşi iesle a aceluiaşi staul,
parcă aceeaşi Sfântă Maică Iubitoare ne-a legănat
pe o mână şi pe cealaltă a ei, adormind fiecare lângă sânul care l-a hrănit dulce
cu acelaşi lapte sfânt
care ne-a făcut să avem ochii la fel.
- O, fă-mă să-Ţi semăn în totul şi pe totdeauna.
2 - Am crescut parcă alături din veşnicie,
Tu ceva mai mare şi ceva mai drag, - eu ca o umbră a Ta, totdeauna un pas mai înapoi.
Când mergem împreună, toţi mă întreabă de Tine şi eu doresc să le arăt să Te privească numai pe Tine Cel Frumos şi Puternic...
Când se uită spre noi, eu mă dau după Tine ca ochii tuturor să se oprească numai asupra Ta.
Şi nimeni să nu spună că noi suntem doi - ci că suntem numai Tu.
3 - Nu mă mai trimite singur... o umbră, cum sunt eu, nu poate merge singură niciodată.
Eu sunt numai umbra Ta. De aceea nu pot merge decât cu Tine. Ia-mă, dar nu lăsa să Te acopăr cu întunericul meu niciodată
ci Tu acoperă-mă cu lumina Ta.
4 - Nu-mi da armura Ta, Împăratul meu, Viteazule Uriaş şi Puternic,
este prea grea pentru mine: n-o pot purta.
Ci numai inelul Tău să mi-l dai
numai el mi se potriveşte.
5 - Sunt fericit Preaiubitule al inimii mele când văd că Tu Te încrezi în dragostea mea
când ochii Tăi n-au nevoie să se uite pe furiş să mă surprindă la cine privesc cu ochii mei.
Ştiu că toată lumina ochilor mei eşti numai Tu,
pe totdeauna.
6 - Sunt fericit Domnul meu şi Comoara mea că Inima Ta poate odihni fericită în sânul meu,
fără să se teamă nici măcar o clipă că ar putea-o clinti de acolo vreun străin.
Pe tot cerul şi pământul inimii mele stăpâneşti numai Tu, - şi ele sunt pline toate numai de lauda Ta. Locuieşte fericit acolo Preaiubitul meu
pe totdeauna.
7 - Sunt fericit Domnul meu şi Preaiubitul meu Sfânt
când Duhul Tău este mulţumit de mine - şi când Tu mă ajuţi şi mă faci ca în faţa vrăjmaşului Tău să n-am nici cea mai mică frică sau ruşine, să stau hotărât lângă Numele Tău iubit.
Când Tu mă faci plin de îndrăzneală liniştită ca nici să nu mă linguşesc şi nici să nu mă lepăd în faţa lui de nimic din ce este al Tău.
Toată liniştea curajului meu este numai dragostea Ta.
8 - Spicele holdelor de aur sunt frumoase ca pletele capului Tău, - dar auriul părului Tău strălucitor, este nespus mai frumos.
Florile şi crinii câmpiei sunt ca obrajii Tăi proaspeţi, albi şi rumeni, - dar obrajii Tăi sunt nespus mai frumoşi ca ele.
Izvoarele albastre şi limpezi sunt frumoase ca ochii Tăi, dar ochii Tăi cei curaţi şi limpezi sunt nespus mai curaţi ca ele.
Ce frumuseţi să mai caut eu oare pe lumea asta sau pe cealaltă, când toate acestea sunt în Tine?
Tu eşti nespus mai mult ca ele, ca toate...
9 - Spicele trec, florile se usucă, izvoarele scad şi toate frumuseţile lor pier.
Ci Tu Preaiubitule Frumos şi Scump eşti în mine mai nemuritor şi mai minunat decât toate frumuseţile pământului şi ale cerului, la un loc.
O, cum tremură toată fiinţa mea de înfiorarea iubirii Tale fericite, la orice atingere a Ta!
10 - Când văd pădurea verde, - îmi amintesc de Tine
când privesc râurile limpezi - la Tine mă gândesc,
când aud un cuvânt care îmi străpunge inima, ştiu că este al Tău şi că Tu mi l-ai trimis.
Când o mare bucurie vine în sufletul meu - simt că Tu mi-o dăruieşti ca pe o mireasmă a gândirii Tale, în care mă doreşti să ajung.
- Atuncea cum să nu Te cânt şi cum să nu mă alipesc de Tine cu toată fiinţa mea?
- O, cât de mult mă iubeşti Tu, Preaiubitule Scump!
11 - Tu nu eşti pentru mine nimica pământesc, -
şi totuşi Tu eşti pentru mine tot pământul acesta frumos.
Eu am gustat pentru Tine atâta amărăciune în lumea asta şi m-am adăpat cu atâta fiere,
- şi totuşi nu-i miere şi nectar pe lume să mi le simt atât de dulci acum, pe toate acestea
- prefăcute de dragostea Ta.
12 - Din zâmbetul Tău se nasc dimineţile mele şi răsar toţi zorii mei.
Din glasul Tău se zămisleşte cântarea mea
şi din Chipul Tău, frumuseţile mele... nimic altceva nu mai pot iubi.
13 - Eşti aşa de aproape de mine, - dar câteodată îmi pari atât de departe de parcă n-ai fi din lumea asta.
Vii uneori mai de departe decât cântarea mea,
decât gândul meu,
decât liniştirile inimii mele.
Vii din dragostea infinită care este dincolo şi dincoace de toate acestea...
- şi nu ştiu cum apoi, - dar parcă din veşnicie suntem tot împreună.
14 - Nu-mi pasă unde mergem, nici unde stăm
- pretutindenea unde sunt cu Tine, - suntem acasă la noi.
Oriunde stăm mi se pare că trăiesc un vis dulce în care cele două cununi ale noastre strălucesc împreună, - iar la urmă a mea coboară totdeauna aşezându-se sub a Ta
şi devin una.
Atunci îmi pare că Tu şi eu suntem numai Tu.
15 - Ce trist mă trezesc când după ce tot timpul ai fost aici
deschid ochii, îmi văd casa goală iar în inima mea nimeni
ci aud numai paşii Tăi pe sub fereastra mea, apoi porţile închizându-se...
O, de n-ai fi plecat niciodată!
16 - Ochii cei care nu cunosc niciodată zâmbetul fericit - sunt ochii care nu Te-au cunoscut pe Tine niciodată, Isuse...
Inima care n-a simţit niciodată adevărata bucurie, este inima care nu Te-a primit pe Tine în ea ca s-o locuieşti Tu.
Braţele care se vor întinde în zadar şi duhul care se va chinui în veşnicul plâns - sunt cele care nu Te-au cuprins pe Tine...
- O, frumuseţe veşnică a Iubirii, numai cei ce Te cunosc pe Tine, nu plâng în zadar.
17 - Atât de însetat Îţi spun: - mi-e aşa de dor de Tine - de parcă de ieri s-au scurs zeci şi zeci de ani.
Atât de dornic îmi şoptesc: - o, cât eşti de departe de mine... - de parcă ai fi la depărtări de ani şi ani,
- iar nu aici, întins pe aceeaşi cruce cu mine!
Te-aş vrea mereu şi mai al meu decât eşti.
O, când vei fi oare?
18 - Nimic nu se vede decât noi - şi totuşi Îţi spun:
- Preaiubitul meu! - o mie de lanţuri de aur ne leagă împreună.
Nimica nu ni se aude afară şi totuşi, - ca o mie de cântări îngereşti răsună în jurul inimii mele, ecoul cuvintelor Tale de dragoste, în care adorm şi mă trezesc fericit.
Şi de pretutindenea Te aud spunându-mi:
- Te iubesc...
19 - Să nu uiţi ziua aceasta niciodată, - mi-ai zis Tu.
Dar care zile aş putea să le uit, Preaiubitul meu - din toate minunatele şi fericitele zile pe care le-am trăit împreună cu Tine în casa Ta, în preajma Ta, în slujba Ta?
Căci toate zilele noastre sunt ca o scară cu trepte de aur pe care ne suim de pe pământ la cer.
Pe fiecare treaptă am lăsat un legământ, un psalm, o rugăciune
şi am luat o cunună de aur.
20 - Dragostea mea nu poate spune Preaiubite, Numele Tău - ea Îl şopteşte numai... sau Îl cântă, sau Îl scaldă în lacrimi.
Poţi smulge inima mea de o mie de ori - dar dragostea Ta din ea niciodată.
Ia-o Isuse Doamne, cu ea cu tot.