Cei ce-odihnesc în Domnul
Traian Dorz - Cântarea Învierii
Cei ce-odihnesc în Domnul, nici unii, n-au murit
ci dorm frumos ca după o muncă fericită
pe chipul lor cel veşnic e-un zâmbet strălucit
lăsat de datoria cu dragoste-mplinită
- cei care mor în Domnul au chipul strălucit.
Priviţi acum, când drumul la capăt le-a ajuns
cât de măreţ e cerul în care ei intrară
în sfintele lor urme ce soare-a fost ascuns
şi cât de sfinte urme prin lume ei lăsară
- cei care mor în Domnul în soare s-au ascuns.
... Nu-ţi pese de viaţă, ostaş al lui Hristos
o clipă nu sta-n cumpăt a ţi-o jertfi iubirii,
nu-i mausoleu pe lume slăvit şi glorios
cât cel în care-Şi nalţă Isus Hristos martirii!
- cei care mor în Domnul au cerul glorios.
Nu-ţi pară rău de moarte viteaz al lui Isus
căci moartea-i clipită dar slava-i nemurire
nu înaintea morţii, ci după ea ţi-a spus
Hristos că te aşteaptă a slavei răsplătire
- cei care mor în Domnul au slava lui Isus.
Cei care mor în Domnul - şi pentru El, sunt vii
mai vii ca toţi eroii oricăror alte sfere
ei strălucesc pe-ntinsul întregii Veşnicii
cu slava-n care-i nalţă Întâia Înviere...
- cei care mor în Domnul în El sunt veşnic vii.