
Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.
Hristos e Mijlocitorul întregii Biserici.
În clipa acestei rugăciuni El deschide ucenicilor Săi priveliștea Mărețului Viitor care începe cu ei...
Și înfățișează Tatălui Ceresc harul mijlocirii Sale pentru toți cei ce vor primi Cuvântul și Jertfa Sa până la Sfârșit.
- Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.
Biblia este mijlocirea Adevărului.
Prin ea ni se dă înțeles Cuvântul Adevărului Tainic.
Prin ea cunoaștem legătura dintre viață și întâmplări, dintre soartă și păcat, dintre har și ascultare, dintre văzut și nevăzut, dintre Timp și Veșnicie.
Rugăciunea este mijlocirea sfințirii.
Prin ea ni se dă părtășia cu Dumnezeu,
descoperirea voii sfințitoare,
călăuzirea în lucrare,
puterea în lupte,
lumina în îndoieli,
priceperea în îndrumare.
Biblia și Rugăciunea sunt puternicele mijloace care ne duc la părtășia sfințitoare cu Hristos.
Și, prin El, sub paza puterii lui Dumnezeu.
Pe aceste două mijloace le lasă acum Hristos ucenicilor Săi, ca ei să aibă prin ele asigurată dragostea și ocrotirea Tatălui Ceresc.
În fața marilor primejdii care îi așteptau, nici o altă putere nu i-ar fi izbăvit de marea amenințare a păcatului, decât puterea lui Dumnezeu.
- Mă rog nu să-i iei din lume ci să-i păzești de cel rău - a spus Domnul Isus, gândindu-Se la singurul rău adevărat: Satan și păcatul.
Pe acest rău Hristos îl biruise.
Dar trebuia să-l biruiască și ei, pe urmele Lui.
Hristos îl biruise prin strălucirea în Adevăr și prin sfințirea în Rugăciune.
Prin aceste două mijloace îl vor birui și urmașii Lui.
Noaptea aceasta era începutul luptelor pentru Adevăr
și a nevoințelor pentru rugăciune.
Prin noaptea aceasta ucenicilor Domnului le-a răsărit lumina Învierii lui Hristos Domnul lor.
Lumina aceasta le-a devenit apoi puterea încredințării,
nădejdea izbânzii,
tăria răbdării,
siguranța cărărilor,
ținta alergării,
slava jertfelor,
cununa patimilor,
răsplata veșniciei.
Prin Lumina Învierii Domnului Isus, au avut ei tăria Adevărului și sfințirea Rugăciunii.
În noaptea de atunci și până va Răsări Soarele Neprihănirii (Maleahi 4, 2) - ucenicii L-au simțit neîncetat pe Isus cu ei.
Prezența Lui le-a umplut fețele sângerânde cu strălucirea Sa prin Adevăr.
Și inimile sfâșiate cu pacea Lui fericită, prin rugăciune.
Credinciosul adevărat nu este ca o cucuvaie sau ca un huhurez care umple noaptea cu vaiete și cu tânguiri. Făcând ca această noapte să fie și mai urâtă și mai chinuitoare.
Ci este ca o privighetoare care schimbă temerile în siguranță și îngrijorările în bucurie.
Ca un nor ceresc și plin, care varsă peste uscăciunile pe unde trece ploaia binefăcătoare și rodnică a adevărului și rugăciunii care îl însoțesc.
Frații și surorile mele, noi să mulțumim lui Dumnezeu pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit dându-ne în Mâinile mântuitoare ale Domnului nostru care s-au lăsat străpunse, spre a ne mântui din osânda în care eram.
Să mulțumim Domnului nostru Isus Hristos, Răscumpărătorul nostru care ne-a încredințat spre pază Mâinilor puternice ale Tatălui - și spre călăuzirea Duhului Sfânt.
Noi nu ne știm viitorul apropiat - și nici n-avem voie să-l știm.
Dacă știm că Dumnezeu este Adăpostul nostru - nu mai avem nici nevoie nici voie să ne mai temem de nimic.
Fie noaptea cât de mare, Adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu ne încredințează de Marea Lumină în care ni se va sfârși noaptea pe totdeauna.
Fie încercarea cât de grea, puterea rugăciunii ne va umple inimile cu bucuria de a pătimi împreună cu Hristos, arvuna Împărăției cu El (2 Tim. 2, 11-12).
Slavă nemuritoare
și cântare veșnică Ție Isuse,
care stai înaintea noastră în Fața Tatălui, Mijlocitor Sigur,
care stai înaintea păcatului pentru noi, Preț Răscumpărător,
care stai înaintea vrăjmașului pentru noi, Biruitor Puternic,
care stai înaintea Slavei pentru noi, Împărat Slăvit,
care stai înaintea veșniciei pentru noi, Răsplată negrăită,
Slavă veșnică Ție.
Ajută-ne să Te urmăm în așa fel încât lumina noastră să fie o prelungire a umbrei Tale, peste Timp și peste lume,
ca o punte de raze către veșnicie.
Amin.
+
Nu întuneca seninul bucuriei nimănui
nici cu lacrimile tale nu-ntrista lumina lui,
are fiecare vremea jalei sau cântării sale
mâine poate-a lui să-nceapă și să se sfârșească-a tale.
+
Bucuria-i floarea rară care crește fericit
numa-n ochii și-n grădina credinciosului smerit.