Cel din urmă pahar...

Omul de alături nu e o închipuire, ci e unul care poate mai trăiește pe undeva, prin atare sat sau oraș. Eu parcă aud pe cititorii acestei cărți cum vor zice văzând chipul de alături: Ăsta-i Petru lui Ion; Ionu lui Nicolae, etc... Bețivii au toți la fel același chip și fotografie, pentru că diavolul cu ajutorul băuturii a stricat în cel bețiv nu numai chipul omului, ci și chipul lui Dumnezeu, după asemănarea cui a fost făcut; bețivul are chip de dobitoc. În chipul de alături se vede bețivul care a ajuns la cel din urmă pahar. Diavolul - în chipul morții - îi toarnă în pahar otravă (la care oamenii îi zic căldură și putere) și râde că a câștigat un suflet pentru împărăția iadului. O groază trebuie să ne înfioare când ne gândim că cele 168 de mii de crâșme din țară dau pe fiecare zi câteva mii de astfel de oameni pierduți pentru națiune și pentru Împărăția lui Dumnezeu. Cele 168 de mii de crâșme sunt moara cea roșie a diavolului, în care se macină vlaga trupească și sufletească a acestui popor.