Cel din urmă pahar...

Omul de alături nu e o închipuire, ci e unul care poate mai trăieşte pe undeva, prin atare sat sau oraş. Eu parcă aud pe cititorii acestei cărţi cum vor zice văzând chipul de alături: Ăsta-i Petru lui Ion; Ionu lui Nicolae, etc... Beţivii au toţi la fel acelaşi chip şi fotografie, pentru că diavolul cu ajutorul băuturii a stricat în cel beţiv nu numai chipul omului, ci şi chipul lui Dumnezeu, după asemănarea cui a fost făcut; beţivul are chip de dobitoc. În chipul de alături se vede beţivul care a ajuns la cel din urmă pahar. Diavolul - în chipul morţii - îi toarnă în pahar otravă (la care oamenii îi zic căldură şi putere) şi râde că a câştigat un suflet pentru împărăţia iadului. O groază trebuie să ne înfioare când ne gândim că cele 168 de mii de crâşme din ţară dau pe fiecare zi câteva mii de astfel de oameni pierduţi pentru naţiune şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Cele 168 de mii de crâşme sunt moara cea roşie a diavolului, în care se macină vlaga trupească şi sufletească a acestui popor.