Cine eşti Tu? I-au zis ei. Isus le-a răspuns: Ceea ce de la început vă spun că sunt.
În vechile scrieri evreieşti ale Bibliei, în toate locurile unde se găseşte spus: Eu sunt Domnul, este zis: Eu sunt El.
Tatăl, Cel Binecuvântat în veci, lăsase ca în Cuvântul Său să se spună aşa, pentru că aceasta prorocea în chip tainic despre venirea Mântuitorului, Fiul Său Preaiubit, care fiind în Sânul Tatălui şi fiind nu numai Una cu El, ci şi Unul cu El, - venea nu numai în Numele Lui, ci venea în El.
Lăsase să se apună aşa, pentru ca atunci când va veni vremea ca Fiul Său să Se arate pentru mântuirea lumii,
şi când va fi văzut de către oameni făcând lucrările Tatălui, şi spunând Cuvintele Lui,
- toţi să-şi aducă aminte că Tatăl a spus: Eu sunt El. Eu sunt Domnul.
Lăsase să se spună aşa, pentru ca oamenii să-L primească pe Fiul, cum L-ar primi pe Tatăl Însuşi.
Să-L cinstească pe Domnul la fel cum L-ar cinsti pe El,
şi să-L asculte întru totul asemenea.
De nenumărate ori Domnul Isus Hristos, a arătat apoi El Însuşi acest mare adevăr,
când a vorbit desluşit despre unitatea Lui desăvârşită cu Tatăl
şi despre trimiterea Sa de către El.
Auzindu-L vorbind pe Domnul Isus în felul acesta, oamenii trebuiau să-şi aducă aminte că a fost scris cu mult înainte: Eu sunt El, Domnul care a venit şi este printre noi.
Tatăl Însuşi spusese prin aceasta: Băgaţi de seamă, când va veni Fiul Meu, Eu sunt El.
Când va veni Domnul să ştiţi că Eu sunt Domnul, eu sunt El.
Oamenii însă uitaseră acest lucru, sau nu-l putuseră înţelege.
De aceea când Isus Mântuitorul le-a adus aminte că în Sulul Cărţii, despre El este scris, nu numai că nu L-au cunoscut, dar nici nu au vrut să-L asculte.
De aceea I-au şi cerut, şi Lui, să Se legitimeze, cum îi ceruse cu puţin înainte şi lui Ioan, trimesul Lui:
- Tu cine eşti?
Căci deşi strălucea atât de puternic lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe Faţa Domnului Isus Hristos,
dovedită în chip atât de limpede că El este El,
- totuşi oamenii nu L-au recunoscut.
Când eşti foarte aproape, muntele nu-l poţi vedea din cauza lui însuşi, dacă nu-ţi ridici privirea în sus, în foarte sus.
Nici mărimea slavei lui Hristos nu o poţi vedea, decât când stai în smerenie, foarte jos
şi te ridici doar prin rugăciune. Printr-o foarte mare rugăciune. Abia atunci poţi să-L vezi.
Există într-o biserică din Danemarca, o statuie a lui Isus Cel Răstignit care este vestită în toată lumea pentru frumuseţea ei unică.
Din toate părţile lumii merg acolo pelerini ca s-o vadă şi s-o admire.
Ceea ce are statuia aceasta, deosebit de toate celelalte din lume, este că toată frumuseţea ei impresionantă nu se poate vedea bine, decât dacă o priveşti stând în genunchi.
Ea însăşi a fost lucrată de un meşter credincios care tot timpul cât a lucrat-o, a stat mai mult în genunchi.
Iată felul potrivit în care noi trebuie să stăm când privim la Hristos,
sau când vorbim cu El.
Unor astfel de suflete nimic nu le rămâne nici nedescoperit, nici neînţeles.
Numai astfel de suflete atât de adânc smerite pot cunoaşte cu adevărat cine este Hristos.
Îl cunosc nu în felul înşelător al lumii, ci în felul adevărat al Duhului,
şi nu în felul ereziilor sau necredinţei, ci în felul credinţei adevărate,
şi nu în felul întunecat al superstiţiei şi al bigotismului, ci în felul luminos şi curat al Evangheliei Sale (2 Cor. 5, 16).
O Marele nostru Dumnezeu Isus Hristos,
ce minunat eşti Tu pentru ochii şi pentru inima închinătorului smerit
care stă în ascultare şi umblă în umilinţă totdeauna înaintea Ta.
Te rugăm fă-i mereu pe toţi ai Tăi să nu uite locul şi starea din care Te vor vedea pe Tine cel mai bine,
ci să dorească mereu a rămâne în acel loc
şi în acea stare.
Amin.