Comorile care rămân veşnic
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - La capătul timpului nu ne mai rămân decât amintirile scumpe, jertfele iubirii şi mulţumirea binefacerilor,
pe toate celelalte le pierdem
sau le uităm, pe totdeauna.
2 - Iubire, - numai tu afli totdeauna ceva să lauzi, ceva să dai, ceva să mângâi, ceva să înfrumuseţezi, ceva să dezvinovăţeşti, ceva să înalţi.
Iubire - numai tu poţi ceea ce nimeni altcineva nu poate,
ştii, ceea ce nimeni altcineva nu ştie
ierţi, ceea ce nimeni altcineva nu poate ierta
şi birui ceea ce nici o altă putere nu poate birui.
3 - Nu te uita niciodată înapoi decât pentru a şti să vezi mai bine înaintea ta,
nu te odihni niciodată, decât pentru a-ţi relua şi mai harnic munca ta
şi nu te opri decât pentru a te arunca şi mai cu avânt înainte.
Până ce vei ajunge la Ţinta fericită a mântuirii tale.
4 - Doamne Isuse, Soţul şi Mântuitorul Scump al sufletului meu, binecuvântată este Taina cerească ce ne-a unit, făcându-ne pentru totdeauna unul: Butuc şi mlădiţă, Trunchi şi ram, - astfel că rădăcinile noastre se împletesc sub pământ, iar mugurii noştri sub cer.
Seva Ta se ridică în roadele mele, iar respiraţia rugăciunii mele se coboară în Inima Ta.
Binecuvântare veşnică Tainei care a făcut această desăvârşită părtăşie.
5 - Să nu regreţi niciodată bunele hotărâri, oricât de repede le-ai luat aici, chiar când ele cer un preţ prea greu.
Greul lor trece, dar bunele hotărâri care te-au dus la făptuirea binelui, rămân asigurări spre o răsplată netrecătoare.
6 - Regăseşte mereu puterea de a duce la îndeplinire orice hotărâre bună pe care ai luat-o, fără să te laşi niciodată oprit de piedici, descurajat de potrivnici, ori doborât de nereuşită.
Nu te opri decât atunci când ai reuşit să închei bine un lucru pe care l-ai început
şi bucură-te totdeauna în faţa lui Dumnezeu spre a-I face şi Lui bucurie... fii fericit cu Domnul numai atunci când El este fericit cu tine.
7 - Noi cei care ne-am predat în Mâna Domnului viaţa, nu mai suntem nici în mâinile morţii, nici în ale oamenilor, nici în ale vrăjmaşilor noştri - ci suntem pentru totdeauna în Mâinile bune şi puternice ale Iubirii lui Dumnezeu.
Şi soarta şi oamenii şi vrăjmaşii noştri - sunt în Mâinile Lui. Nimeni şi nimic nu ne poate face nici un rău cât rămânem în aceste Mâini Dumnezeieşti.
8 - Conştiinţa este în noi ca Sfânta Sfintelor din templul nostru duhovnicesc, sanctuarul nostru cel tainic, locul nostru sfânt în care nu trebuie să lăsăm să pătrundă nimic necurat niciodată.
Conştiinţa noastră trebuie să fie altarul pe care să nu-l spurce nimic, respiraţia care să nu fie sugrumată niciodată, clopotul care să nu-l poată da nimeni jos din turnul cel înalt al personalităţii noastre.
De înştiinţările ei totdeauna să ascultăm!
9 - Biserica este Mireasa cea curată a lui Hristos.
Nimeni nu trebuie s-o logodească cu alt soţ. Nici să o robească altui stăpân, nici să o supună altui împărat. El trebuie să fie Soţul ei, Stăpânul ei, Împăratul ei.
Nimeni nu trebuie să uite că ea a promis:
Cine strică dragostea asta, va fi blestemat pe veci.
10 - Pentru un credincios adevărat, fiul cerului, moartea îi este ceea ce era pentru el în copilărie poarta casei părinteşti. Pe uliţă mergând spre casă erau primejdii, erau câini, erau ţigani, erau primejdii care îl puteau ajunge până la poartă.
Dar odată ajuns, ce fericită era pentru el poarta casei. Intrat pe ea, el era scăpat de orice primejdie.
Tot aşa vom fi după ce vom trece de poarta morţii, în Casa noastră fericită şi ocrotitoare.
11 - Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu, cu încălţăminte de aur şi cu urme de rouă.
Lumina urmelor tale s-o laşi numai un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată.
Numai urmele lui Isus să le cauţi.
A nimănui altcineva.
12 - Hristos are numai copii unici. Nu are nici măcar doi la fel.
Fiecare e frumos, dar fiecare este altfel decât ceilalţi.
Toate operele lui Dumnezeu sunt numai exemplare originale, fără copii, nici una nu este o copie a alteia. Într-un codru întreg nu sunt două frunze absolut la fel. Într-un câmp de iarbă sau de flori, nu sunt două fire absolut la fel.
Aşa sunt copiii lui Dumnezeu, aşa sunt operele Celui Desăvârşit şi Unic.
13 - O, Mama dulce şi sfântă a Domnului Isus!
Cum Îi va fi legat ea degetul sau picioruşul împuns sau rănit, lucrând sau jucându-Se.
Cum Îl va fi sărutat să-I treacă durerea - şi cum Îi va fi şters ea cu dragoste lacrimile plângând.
Când va fi căzut alergând, cum Îl va fi ridicat de cu drag, spălându-I cămăşuţa şi mângâindu-I locul lovit.
Cum va fi vegheat nopţile la căpătâiul Lui bolnav - şi cum va fi tremurat de teamă pentru El, - ca mama cu un Singur Copil!
Ca mama căreia îi era încredinţat să crească pe Fiul lui Dumnezeu. Şi căreia, pentru a avea de El atâta grijă câtă trebuia, i-a fost dat ca şi cum ar fi Fiul ei.
O, Dumnezeule Slăvit, cum ai binecuvântat-o Tu,
o, arhanghel sfânt, cum te-ai închinat tu înaintea ei.
O om nesocotit care nu vorbeşti cu un respect sfânt despre ea, - ce osândit vei fi!
14 - Binecuvântate să fiţi voi bucurii ale noastre cu Isus Domnul nostru - şi voi suferinţe ale noastre cu El.
Acum mi se pare că n-a fost nimic pământesc în voi în toate ci numai un vis fericit, numai o sărbătoare de primăvară, numai o cunună cerească.
O Dulce Isuse Scump, ce fericire că Te-am cunoscut!
15 - De 318 ori se vorbeşte în Noul Testament despre Venirea Domnului nostru Isus Hristos. Aproape pe fiecare pagină a lui.
Noi de câte ori vorbim despre Venirea Sa, în zilele noastre, în aceste pagini ale cărţii vieţii noastre?
O, dacă în fiecare seară când întoarcem pagina zilei, am spune şi noi cu lacrimi „Vino Doamne Isuse!”... Ca pe ultima pagină a Bibliei.
Pentru că şi a noastră poate fi ultima.
16 - Niciodată să nu doreşti lauda. Să nu lucrezi şi să nu lupţi pentru ea. Să nu suferi şi să nu cânţi pentru ea.
Să n-o asculţi şi să n-o spui decât pentru Domnul şi Mântuitorul tău şi Lucrarea Lui.
Totdeauna să te jenezi de laudă - şi numai atunci să te bucuri de ea când se va răsfrânge toată asupra Domnului tău, Singurul care are tot meritul, că eşti ceva şi ai făcut ceva.
17 - La lumina stelelor noi nu ne vedem umbrele; - n-avem umbre. Numai la lumina soarelui ni le vedem, le avem.
Nici o înţelepciune omenească nu te poate face să-ţi recunoşti păcatele şi umbra.
Numai înţelepciunea şi puterea lui Hristos te convinge de păcat.
18 - Un credincios al lui Hristos nu trece în lumea aceasta printre trupuri ci printre suflete.
Nu se uită la feţe, ci la conştiinţe.
Nu vede râsul oamenilor, ci tragediile lor.
Şi n-ar trebui să caute altceva decât mântuirea lor.
Cât încă se mai poate afla.
19 - Răzbunarea este cumplită - şi n-ar trebui să vină niciodată. Nici n-ar veni, dacă faptele crude şi nedrepte n-ar cere-o.
O, dacă ar gândi bine orice om la tot ce face,
mai înainte de a veni răzbunarea, - nu după ce a venit!
20 - Oamenii vorbesc despre moarte ca despre un sfârşit.
Dumnezeu vorbeşte despre ea ca despre un început.
Pentru că ea este numai trecerea în adevărata existenţă a noastră, a adevărului şi a dragostei.
Ferice de acela care se pregăteşte frumos şi vrednic pentru ea.