Copiii mei

Copiii mei,

eu sunt astăzi tot bunul vostru prieten tânăr...

De v-aș putea lua pe umăr pe toți,

cum vă purtam cândva

aș fi și azi cu drag în stare pe toți să vă ridic voios

să ne rugăm ca altădată

să povestim

și să vă cânt

iar voi să-ți fiți asemeni mie,

zâmbindu-mi să mă-mbrățișați

- fiind mereu copiii mei.

Copiii mei de-un singur lucru mă tem:

- să n-ajungeți prea mari

și eu să nu v-ajung povara

și socotit bătrân de voi,

să văd că nu vă sunt de-acum

și nu vă pot mai fi prieten...

Hristos e nou întotdeauna

iubirea-I tânără mereu

Recunoștința-n veci e caldă

iar binefăcătorul sfânt.

- Acela care le păstrează

e pururi proaspăt ca izvorul

și tot ca el voios și harnic

- și niciodată nu-i bătrân.

Copiii mei, voi n-aveți astfel decât un prieten

pe pământ

dar când îi veți simți nevoia, el poate că va fi azur,

sau lacrimi,

sau înduioșare,

sau amintire de demult,

sau o frântură de cântare

rămasă undeva-n trecut

sau o durere-a conștiinței

cu prea târzii păreri de rău...

- Dar ori de unde

totdeauna

să știți că el vă va iubi!