Copiii mei

Copiii mei,

eu sunt astăzi tot bunul vostru prieten tânăr...

De v-aş putea lua pe umăr pe toţi,

cum vă purtam cândva

aş fi şi azi cu drag în stare pe toţi să vă ridic voios

să ne rugăm ca altădată

să povestim

şi să vă cânt

iar voi să-ţi fiţi asemeni mie,

zâmbindu-mi să mă-mbrăţişaţi

- fiind mereu copiii mei.

Copiii mei de-un singur lucru mă tem:

- să n-ajungeţi prea mari

şi eu să nu v-ajung povara

şi socotit bătrân de voi,

să văd că nu vă sunt de-acum

şi nu vă pot mai fi prieten...

Hristos e nou întotdeauna

iubirea-I tânără mereu

Recunoştinţa-n veci e caldă

iar binefăcătorul sfânt.

- Acela care le păstrează

e pururi proaspăt ca izvorul

şi tot ca el voios şi harnic

- şi niciodată nu-i bătrân.

Copiii mei, voi n-aveţi astfel decât un prieten

pe pământ

dar când îi veţi simţi nevoia, el poate că va fi azur,

sau lacrimi,

sau înduioşare,

sau amintire de demult,

sau o frântură de cântare

rămasă undeva-n trecut

sau o durere-a conştiinţei

cu prea târzii păreri de rău...

- Dar ori de unde

totdeauna

să ştiţi că el vă va iubi!