Credinţa-ncununată (1)
Traian Dorz - Credința Încununată
Credinţa-ncununată e doar credinţa care
ne-ngenunchează-n lacrimi cu-o unică predare
şi ne renaşte-n Domnul cu-un legământ fierbinte
de luptă pân-la moarte privind mereu nainte.
Credinţa-ntemeiată pe-nvăţătura dreaptă
îşi dă mereu silinţa să se-mplinească-n faptă
şi-apoi în cunoştinţă
şi-apoi în înfrânare
suind din treaptă-n treaptă spre cea mai naltă stare.
Credinţa bună luptă răbdarea să şi-o crească
evlavia unindu-şi cu dragostea frăţească
şi-apoi cu ea iubirea de oameni şi-o-mpreună
- o astfel de credinţă ajunge la cunună.
Credinţa mântuieşte numai atunci când are
aceste roade scumpe şi fapte sfinţitoare
credinţa fără fapte - e moartă şi uscată
şi n-o s-ajungă viaţa cerească niciodată.
Nu v-amăgiţi că mergeţi în Sfânta-Mpărăţie
când n-aveţi o credinţă puternică şi vie
credinţa ce primeşte cununa mântuirii
e numai cea-nsoţită de roadele sfinţirii.
O fiul meu cel unic, du-ţi lupta vieţii tale
eroic, pân-la ţinta Victoriei Finale
viteaz înfruntă-ţi moartea ca soarele furtuna
la capătul credinţei Hristos îţi dă cununa.