Foto Traian Dorz

Crești, Fiuțul meu

Traian Dorz - Cântece de leagăn

Crești, Fiuțul meu curat,
crești, Fiuțul meu,
lângă suflet legănat,
și de plânsul meu scăldat,
și de rouă picurat,
și de soare sărutat,
crești, Fiuțul meu curat,
Fiu lui Dumnezeu.
Păzitori Ți-a pus
Tată Sfânt de Sus
îngerași din cer
lerui Doamne, ler,
ei să-Ți dea frumos
adăpost duios
peste viața ta
bucuria mea
și-ntristarea mea
și iubirea mea...
Dormi, Fiuțul meu iubit,
dormi, Fiuțul meu,
fii de Tatăl Sfânt păzit,
și de Duhul Sfânt ferit,
mântuirii dăruit
și Jertfirii rânduit,
dormi, Fiuțul meu iubit,
Fiu lui Dumnezeu.
Articol 1 din 19
Folosește săgețile ← → pentru navigare