Cu cine să Te-aseamăn?
Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele
Cu cine să Te-aseamăn când soţ pe lume nu-i
când stelele sau luna sau soarele de mai,
izvoarele sau codrii sau florile pe plai
şi tot ce m-ar atrage din lume până-n rai,
nici unele, nici toate n-au harul care-L ai
şi pentru care-n lume nu-i lacrimă şi grai...
O, ce frumos Isuse şi Bun şi Dulce eşti
sunt Ochii Tăi mai limpezi ca bolţile cereşti
e Faţa Ta mai Sfântă ca cele îngereşti
mai minunat ca Raiul pe care-l străluceşti
mai strălucit ca Cerul ce Tu-l împodobeşti
mai limpede ca marea în care Te-oglindeşti
mai nalt decât Tăria prin care stăpâneşti
mai mare ca Adâncul pe care Tu pluteşti
mai fericit ca dorul pe care ni-l trezeşti
mai dulce ca Iubirea prin care ne-nfrăţeşti
- o, cum putem noi spune, Isuse, cum mai eşti!...
O, Tu al Frumuseţii Luceafăr Minunat,
al Măreţiei Veşnic Stăpân şi Împărat,
al Slavei Nesfârşite Ales Încununat,
al miilor de îngeri şi ceruri Lăudat,
Începător al Vieţii şi-a tot ce-a fost creat
- nimic nu ai asemeni de sfânt şi minunat!
Şi totuşi, Tu Isuse eşti Cel ce m-ai salvat
prin Cruce din pierzare, din moarte şi păcat
în Templul Veşniciei cu Tine m-ai luat,
cu cea mai albă haină de har m-ai îmbrăcat,
inelul Tău de aur în deget mi-ai schimbat,
picioarele-n sandale cereşti mi-ai încălţat
şi Ceru-n sărbătoare întreg l-ai adunat
în clipa când alături de Tine m-ai legat.
De-atunci pe veşnicie cu Tine-s cununat
şi nu doresc Isuse un loc mai minunat
decât să-Ţi fiu în totul urmaş adevărat
şi-ascultător statornic pe drumul Tău curat
oricât ar fi pe lume cu plâns împreunat
căci nu-i mai mare slavă decât să fi-ndurat
ocara Ta alături, răbdând nevinovat
adeverind prin sânge că nu Te-am înşelat!