Cu Domnul spre Golgota - 3
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Când atuncea-n seara Cinei,
Doamne, Tu Învăţătorul
chiar şi Iudei vânzătorul
i-ai spălat supus piciorul,
şi-ai şezut cu el alături, şi-ai mâncat cu el o pâine
- ne-ai dat pilda umilinţei ce pe veci de veci rămâne.
Că oricine-ar vrea pe lume,
printre-ai Tăi, să fie mare,
să slujească tuturora, mai smerit ca orişicare!
... O, dar azi câţi ucenici sunt înălţaţi şi-n bogăţie
cum pot ei sluji la alţii
dacă nu-Ţi slujesc nici Ţie?
+
Cu treizeci de-arginţi pe Iuda
când l-a amăgit Soborul
pentru dânşii s-a făcut el din apostol
- vânzătorul!
Dar apoi mustrat de gândul care nu voia să tacă
sub povara deznădejdii, el s-a spânzurat de-o cracă.
- În acele zile Doamne
pofta de arginţi flămândă
doar pe unul din apostoli
l-a învins ca să Te vândă.
Astăzi însă, câţi dintr-înşii
având punga-n veac săracă,
gata sunt în orice vreme
şi pe-un preţ mai mic s-o facă!
Şi-o fac liniştiţi aceasta,
făr-să simtă barem truda
şi mustrarea conştiinţei
ce-a avut-o pân-şi Iuda!...
+
Când sub greutatea lumii asudai în Gheţimanii,
bând paharul greu al Jertfei
şi-aşteptând supus duşmanii,
Tu purtai povara Singur şi durerea cea amară
cei apropiaţi Isuse, liniştiţi dormeau afară.
... Ca atunci Tu-nduri şi-acuma
Singur şi din greu, amarul
căci în loc să se micească, tot mai mare e paharul
şi pe mii de cruci când iarăşi lumea-i gata să Te-aşeze
vai cum dorm, şi câţi, aceia puşi de Tine
să vegheze!
+
Când erai pe Cruce Doamne, sus pe vârful Căpăţânii
şi scuipau spre Tine-n hule arhiereii şi bătrânii,
trecătorii şi soldaţii -
şi noroadele haine, -
tot a mai rămas un prieten, un apostol lângă Tine,
o dovadă a iubirii şi un martor spre osândă
lumii ce-a-nsetat de sânge şi de-omor a fost flămândă!
... Astăzi însă, când Te scuipă mii de buze criminale
când potop se nalţă ura pân-la poala Crucii Tale
o, alăturea de Tine în a prigonirii cuie
dintr-ai Tăi, atât de-adesea,
azi, Isus, nici unul nu e.
+
În Slăvita Dimineaţă când ai Înviat Isuse
Te-aşteptau cei dragi cu lacrimi şi cu bucurii nespuse
Te-aşteptau nedespărţiţii:
Magdalenele, Zacheii
şi pescarii Tăi de oameni, de la Marea Galileii...
Astăzi însă vai, adesea printre noi, a Ta-nviere,
numai iude-o mai aşteaptă să Te vândă cui Te-ar cere,
numai ane şi caiafe să Te chinuie-n durere,
numai mâini să Te lovească,
numai cruci, oţet şi fiere,
numai buze să Te scuipe,
numai guri să Te hulească -
... asta Ţi-e recunoştinţa, crudă gloată creştinească!
O, voi toţi creştini de forme, de paradă şi de nume
ce-aveţi sfânta datorie de-a-L sluji pe Domnu-n lume!
- ce răspundere-uriaşă veţi avea la Judecată
pentru lumea asta-ntreagă ce-o lăsaţi întunecată
să se piardă-n rătăcire de Hristos înstrăinată
făr-să-i arătaţi Lumina cu o viaţă-adevărată!
Făr-să-i daţi o mărturie prin viaţă şi prin faptă
că trăiţi în curăţie
şi-I cunoaşteţi Calea Dreaptă!
Căci în loc de-apostolie şi lucrarea cea curată
voi trăind în fărdelege faceţi slujba vinovată
pentru care nu-i uitare, nici iertare niciodată!
Voi vă pierdeţi...
răul creşte...
iadul râde şi petrece
când veţi înţelege oare?
- Iată, ceasul doisprezece!