Cu Domnul spre Golgota - 3
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Când atuncea-n seara Cinei,
Doamne, Tu Învățătorul
chiar și Iudei vânzătorul
i-ai spălat supus piciorul,
și-ai șezut cu el alături, și-ai mâncat cu el o pâine
- ne-ai dat pilda umilinței ce pe veci de veci rămâne.
Că oricine-ar vrea pe lume,
printre-ai Tăi, să fie mare,
să slujească tuturora, mai smerit ca orișicare!
... O, dar azi câți ucenici sunt înălțați și-n bogăție
cum pot ei sluji la alții
dacă nu-Ți slujesc nici Ție?
+
Cu treizeci de-arginți pe Iuda
când l-a amăgit Soborul
pentru dânșii s-a făcut el din apostol
- vânzătorul!
Dar apoi mustrat de gândul care nu voia să tacă
sub povara deznădejdii, el s-a spânzurat de-o cracă.
- În acele zile Doamne
pofta de arginți flămândă
doar pe unul din apostoli
l-a învins ca să Te vândă.
Astăzi însă, câți dintr-înșii
având punga-n veac săracă,
gata sunt în orice vreme
și pe-un preț mai mic s-o facă!
Și-o fac liniștiți aceasta,
făr-să simtă barem truda
și mustrarea conștiinței
ce-a avut-o pân-și Iuda!...
+
Când sub greutatea lumii asudai în Ghețimanii,
bând paharul greu al Jertfei
și-așteptând supus dușmanii,
Tu purtai povara Singur și durerea cea amară
cei apropiați Isuse, liniștiți dormeau afară.
... Ca atunci Tu-nduri și-acuma
Singur și din greu, amarul
căci în loc să se micească, tot mai mare e paharul
și pe mii de cruci când iarăși lumea-i gata să Te-așeze
vai cum dorm, și câți, aceia puși de Tine
să vegheze!
+
Când erai pe Cruce Doamne, sus pe vârful Căpățânii
și scuipau spre Tine-n hule arhiereii și bătrânii,
trecătorii și soldații -
și noroadele haine, -
tot a mai rămas un prieten, un apostol lângă Tine,
o dovadă a iubirii și un martor spre osândă
lumii ce-a-nsetat de sânge și de-omor a fost flămândă!
... Astăzi însă, când Te scuipă mii de buze criminale
când potop se nalță ura pân-la poala Crucii Tale
o, alăturea de Tine în a prigonirii cuie
dintr-ai Tăi, atât de-adesea,
azi, Isus, nici unul nu e.
+
În Slăvita Dimineață când ai Înviat Isuse
Te-așteptau cei dragi cu lacrimi și cu bucurii nespuse
Te-așteptau nedespărțiții:
Magdalenele, Zacheii
și pescarii Tăi de oameni, de la Marea Galileii...
Astăzi însă vai, adesea printre noi, a Ta-nviere,
numai iude-o mai așteaptă să Te vândă cui Te-ar cere,
numai ane și caiafe să Te chinuie-n durere,
numai mâini să Te lovească,
numai cruci, oțet și fiere,
numai buze să Te scuipe,
numai guri să Te hulească -
... asta Ți-e recunoștința, crudă gloată creștinească!
O, voi toți creștini de forme, de paradă și de nume
ce-aveți sfânta datorie de-a-L sluji pe Domnu-n lume!
- ce răspundere-uriașă veți avea la Judecată
pentru lumea asta-ntreagă ce-o lăsați întunecată
să se piardă-n rătăcire de Hristos înstrăinată
făr-să-i arătați Lumina cu o viață-adevărată!
Făr-să-i dați o mărturie prin viață și prin faptă
că trăiți în curăție
și-I cunoașteți Calea Dreaptă!
Căci în loc de-apostolie și lucrarea cea curată
voi trăind în fărdelege faceți slujba vinovată
pentru care nu-i uitare, nici iertare niciodată!
Voi vă pierdeți...
răul crește...
iadul râde și petrece
când veți înțelege oare?
- Iată, ceasul doisprezece!