Cu nădejde mai departe
Traian Dorz - Cântări Luptătoare
- la Rusaliile lui 1940 -
Neuitat părinte Iosif la alt Praznic de Rusale
suntem azi a treia oară împrejurul crucii tale.
Dar nu stăm ca altădată prea zdrobiţi de-ndurerare
chiar dacă-ntristarea noastră e şi-acum la fel de mare,
chiar dac-ale noastre lacrimi nu sunt astăzi mai puţine
şi la fel de trist e golul între noi lăsat de tine,
nu mai stăm fără nădejde în durerea fără zare
ca în clipele prea grele de poveri apăsătoare
când nălţimea pildei tale de credinţă şi răbdare
pe deplin a o-nţelege nu putem să fim în stare...
Nu mai stăm înfrânţi de teamă, deznădăjduiţi în luptă
deşi astăzi de necazuri faţa şi mai mult ni-e suptă.
Nu mai tremurăm de groaza celor plini de-ameninţare,
altfel înţelegem astăzi sfânta harului lucrare,
cu alţi ochi privim acuma neînvinsa ta tărie
care apără şi poartă tot mai nalt lucrarea-ţi vie.
Şi înţelegând mai bine viaţa ta de biruinţă,
toţi avem acum spre toate o mai limpede privire
mai adânc simţim lumina tainică din noua Fire
mai slăvită revărsarea dragostei nemăsurate
cu cât stăm sub apăsarea crucii mai împovărate.
Nu mai vrem să plângem lacrimi de cârtire sau durere
ci privim tot viitorul cu nădejde şi putere.
Duhul Sfânt ne întăreşte şi puterea Şi-o pogoară
peste sufletele gata pentru Cauza Lui să moară,
cum sunt gata să trăiască pentru-a duce mai departe
slava Lui şi Vestea Bună şi prin viaţă şi prin moarte.
Azi simţim şi mai puternic fericirea fără seamă
ce-o dă Duhul celor care Îl ascultă când îi cheamă
şi slăvita-ncredinţare a mereu prezenţei Sale
ce ne sprijineşte lupta, luminând a noastră cale.
Altădată-n lovitura şi-n furtuna de la Oaste
vedeam numai pe Satana şi zdrobirea păcii noastre,
azi vedem şi-o altă Mână, Doamne, Mâna Ta înaltă
care n-a lăsat minciuna cu-Adevărul laolaltă,
n-a lăsat făţărnicia însoţită cu lumina
grâul pentru totdeauna laolaltă cu neghina,
curăţia laolaltă cu trufia necurată
trebuie să se aleagă binele din rău odată!
Altădată, ca pedeapsă ne părea orice-ncercare
însă azi băgăm de seamă că-i o binecuvântare.
Cândva ne temeam părinte că pieri-vom prin pustie
dacă vom urma cărarea cea de Domnul spusă ţie
însă azi vedem c-aceasta-i şcoala cea mai minunată
fără care n-am cunoaşte multe taine niciodată.
Că nicicând în altă parte n-am fi fost aşa în stare
să cunoaştem, ca-n necazuri, marea Domnului Lucrare.
Niciodată-n altă stare n-am fi-aflat aşa de bine
ce duios în suferinţe ştie Domnul să aline
nici cum valul cel mai tare, poate El să-l stăpânească
nici ce har, ca-n ceasul crâncen, poate El să dăruiască,
câte rane ca o umbră într-o clipă pot fi şterse
şi ce binecuvântare El e-n stare să reverse
în lucrarea sau în duhul ce-L urmează şi-L iubeşte
când curată mărturia şi cărarea şi-o păzeşte.
Niciodată-n altă parte ochiul nostru stând să creadă
nu vedea minunea care nu-i dat tuturor s-o vadă
nici nu se scălda în slava strălucirii minunate
ce lumină dimineaţa zilei nemaiînnoptate.
Nu ne-am fi nălţat spre-atâta negrăită strălucire,
n-am fi-nfioraţi de-atâta greutate de iubire,
n-am vedea atât de clară Faţa Lui Strălucitoare
ca în felul plin de slavă şi de har, din încercare...
Cât de minunat lucrează Dumnezeu cu noi părinte
zilnic noi dovezi ne-arată de iubirea Lui fierbinte
ca să crească-n noi puternic o încredere mai mare
pentru vremi de luptă - poate mai adânci şi mai amare,
pentru suferinţi mai grele, pentru şi mai mari primejdii
unde va lipsi mai tare scutul tainic al nădejdii,
pentru vremi de alte piedici şi mai mari ce ne vor ţine
pentru lupte şi mai grele, pentru mai adânci suspine.
Duhul Său Cel Sfânt ne umple de putere şi credinţă
să privim plini de nădejde spre măreaţa Biruinţă
s-ardă-n noi şi mai puternic sfânta Flacără Cerească
orice gheaţă de-ndoială sau de teamă s-o topească,
orice slăbiciuni să fie înghiţite de putere
şi-n cântare să se schimbe toată marea de durere,
depărtările să schimbe în frăţie şi-n iubire
zbuciumarea cea adâncă în adânca liniştire
şi să crească uriaşă din răbdare şi credinţă
neclintită-ncredinţarea în Suprema Biruinţă,
neclintită-ncredinţarea că oricâtă e prigoana
Domnul va zdrobi odată, sub noi, veşnic pe Satana,
că puterea Lui cea mare ne va întări fiinţa
mai slăvită arătându-Şi prin aceasta Biruinţa,
cu cât slăbiciunea noastră Îi arată-a Lui tărie
aducându-Şi de-orice dată altă slavă-n veşnicie.
Ce înaltă e părinte taina asta minunată
ce de Duhul Sfânt prin tine ne-a fost nouă arătată!
Ce recunoştinţă-adâncă, cât de multă mulţumire
datorăm noi pentru toate Domnului - şi ce iubire!
Chiar de-i strâmtă calea Crucii,
chiar de se mai şi strâmtează,
chiar de-ar fi mai grea vegherea celor care priveghează,
chiar de-ar fi mai neagră noaptea urii ce ne va cuprinde
chiar de şi mai mult puterea necredinţei se va-ntinde,
- noi ne-ncredem cu tărie în al Domnului Sfânt Nume
şi-n puterea Lui ce toate Şi le va supune-n lume,
El va face-n orice vreme ca Oştirea Sa-ncercată
să-şi păstreze prin credinţă mărturia neschimbată
El, în orice neagră noapte o să ne trimită-o rază
să ne lumineze calea toţi lumina Lui s-o vază.
Şi cu cât va merge răul tot mai jos către pierzare
Oastea mai desăvârşită să se-nalţe mai spre soare
că nespusă bucurie are Domnu-n veşnicie
de toţi cei ce-I ţin Cuvântul şi-I fac voia-n curăţie.
Tu o ştii iubit părinte căci o guşti cu prisosinţă
ce-i răsplata fericirii pentru-o viaţă de credinţă,
de aceea azi cu ochii la cununa slavei tale
ne legăm din nou ca tine, să urcăm a jertfei cale
şi rugăm pe Domnul Oastei să ne dea mereu tărie
să-I urmăm cărarea dreaptă cu curaj şi curăţie
ţinând sus în noaptea lumii Adevărul Lui cel dulce
îndurând pentru aceasta cu răbdare orice cruce.
Ca şi noi să fim odată lângă El şi lângă tine
să ne-mpărtăşim de-aceleaşi binecuvântări divine.
Sibiu, 5 iunie 1940.
Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,
fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.