Cu pâinea mea
Traian Dorz - Cântarea Anilor
Cu pâinea mea crescută-n lacrimi,
agonisită bob cu bob
eu v-am hrănit cu dărnicie,
cum face-o mamă sau un rob,
pe masa voastră nelipsită
de-atâţia ani stă ne-ncetat
din ea, cu suflete flămânde
v-aţi ospătat îndestulat
prin lunga arşiţă-a pustiei
şi-n anii foametei cumpliţi,
din ea şi voi şi fiii voştri
n-aţi încetat să vă hrăniţi...
Dar eu când am venit odată,
la voi, şi m-aţi recunoscut
mărinimoşi, mi-aţi dat o coajă
din pâinea voastră cea de lut
nu v-o cerusem, dar mi-aţi dat-o
căci, poate, vă simţeaţi datori
eu v-am primit-o,
dar în urmă, am regretat de mii de ori.
O, de-aş putea să-ntorc fărâma
de lut acelui ce mi-a dat
de ce-ndelungă greutate
m-aş uşura despovărat!...
... Voi toţi câţi veţi avea pe masă
şi-n casa voastră pâinea mea
hrăniţi-vă cântând dintr-însa,
îndestulaţi-vă din ea.
Dar când vreodată voi mai trece
prin poarta voastră, călător,
lăsaţi-mă flămând mai bine
decât să mă priviţi dator!